Borfașul 🔞

Capitolul 33

Anastasia:
În urma cu 14 ani...

Dupa ce m-am calmat intr-atat cat sa mai pot trage inca o data de mine ca sa ajung acasa,l-am strigat pe Pain fiindca n-am fost curioasa sa vad ce a făcut cu viermele ala si-am ieșit impreuna cu Snik din bloc,iar cand am ajuns langa masina lui si-am urcat in ea,am plecat cu farurile stinse din acel loc infect,dar n-am mers prea mult asa,pentru ca a oprit la o strada distanta de blocurile fantoma doar ca sa-mi fure niște toale de la oamenii care stau la parter și si-au lăsat peste noapte hainele la uscat,insa,acum la vreo cinci minute distanta dupa ce m-am imbracat in niște toale vai de ele,șeful grupării ce conduce jumătate din oras,ma lasa la coltul cartierului fiindca nu-mi doresc ca cineva sa ne vadă impreuna.
-Snik...ingaim cu gura si buzele uscate inainte sa cobor din masina.
-E in regula fetita,ma asigura cu ochii tintiti pe parbriz.
Inghit cu dificultate,iar dupa ce iritația imi trece puțin de pe gat,ii spun totuși ceea ce i-am mai zis deja pana acum de vreo trei ori.
-Mersi...
-Fa doar ce ti-am spus si suntem chit,imi cere,iar ochii incep sa ma usture din cauza lacrimilor ce vor sa-mi curga pe obraji,fiindca de era alta in locul meu trebuia sa-si vândă pana si sufletul ca sa achite o asemenea datorie,insa pentru ca el tine la Darius,imi trece totul cu vederea.
"Pana si faptul ca l-am făcut complice la o crima."
-Ai grija de tine,mai zice inainte sa cobor si incuviintez cu ochii in lacrimi,dupa imi scot cainele din spate si impreuna pasim spre scara blocului.
Masina demarează imediat dupa ce fac coltul ca sa ajung în cartier,iar ochii mei deja incep sa se plimbe in toate partile.
Desi e trecut de miezul nopții cel mai probabil,iar intunericul ce s-a lăsat ar trebui sa scoata afara toti dracii,întâmplarea face sa nu fie nimeni prin zona. Ceea ce e un lucru foarte rar întâlnit,dar,cu toate ca sunt constienta de faptul ca sunt doar eu și Pain pe strada,tot ma aștept ca de nicăieri sa-mi sara cineva in cale fiindca inca imi curge frica prin vene in urma celor întâmplate si inca ma gândesc ca n-am cum sa ajung in casa fără sa mai intampin vreo problema având în vedere ca sunt predispusa la atras necazuri,dar oricât de nașpa arata situatia in care am ajuns sa ma aflu si care m-a adus în punctul de a fi rupta cu bataia,tot sunt dispusa sa-mi arat colții daca vreun alt monstru încearcă sa-mi iasa in drum ca sa-mi faca felul din senin.
-Fir-ar!tresar si gem imediat cand muschii vătămati mi se încordează in momentul in care aud un bubuit,apoi alarma unei mașini ca se activează.
Nu stau sa vad ce se petrece în celalalt colt de cartier si continui sa ma urnesc cu greu pana cand reusesc sa intru in scara,apoi urc cu viteza melcului pana la etajul 3 alături de cainele meu.
Cand ajung in fata ușii abia mai reușesc sa respir si cu o mana tremurand,intind degetele dupa cheia ce se afla pe ceas,apoi descui usa fara sa fac prea mult zgomot,dupa ma strecor inauntru mai ceva decat un hot.
„Ar trebui sa ma duc la spital,sa ma vadă un doctor,ca de am ceva fracturat prin mine,poate nu mai apuc ziua de mâine."
Oftez cu durere in urma gandului ce-mi rasare din senin in minte și care reușește sa ma baga in boala mai mult decat sunt deja,dar in următoarea secunda imi revin automat in fire si reusesc sa ma calmez doar pentru faptul ca sa nu vreau sa o iau razna ca sa-i trezesc pe ai mei și sa trebuiască sa le dau explicații.
"Daca totuși am reușit sa ajung acasa,zic sa-mi trag macar putin sufletul,apoi dacă mai apuc ziua de mâine am sa ma prezint personal la spital ca sa se ocupe aia de mine."
Incuviintez ca pentru mine din cap doar ca sa ma imbarbatez singura si in timp ce eu inchid usa in urma mea cat mai incet cu putinta,Pain da iama in bucătărie și-mi inclestez maxilarul cand aud cat de zgomotos incepe sa bea apa din castronul lui.
„Sper sa nu se trezesca nimeni! Sper sa nu se trezească ni..."
Nu mai apuc sa-mi duc rugile la capat in vreme ce pasesc incet pe holul intunecat,fiindca usa de la camera alor mei se deschide si o mulțime de înjurături imi iau cu asalt vârful limbii,doar ca ma abțin eroic sa nu se facă auzite printre buzele mele.
-De unde vii Anastasia la ora asta?intreaba mama inainte sa aprindă becul pe hol,iar eu nu știu ce naiba sa fac sau cum sa reactionez. Ce ai pățit?ridica deodata vocea cand lumina da la iveala carpele de pe mine si inchid ochii,dupa imi stang bratele in jurul meu si imi continui drumul fara sa vad pe unde merg. Stai pe loc si explica!
Încerc sa trag aer adanc in piept ca sa nu-mi pierd controlul ce si asa e vai de capul lui,doar ca plamanii ajung sa ma doara atat de tare cand ii umplu pe jumatate incat dau intr-o tuse zgomotoasa,iar incordarea trupului in urma accesului ce m-a apucat,nu face altceva decât sa ma faca constienta si mai tare de ranile ce le posed pe corp.
-Intoarce-te Anastasia si vorbeste!se rasteste din nou la mine in vreme ce eu mai ca nu-mi dau duhul,iar câteva clipe mai tarziu,prin grohaielile ce le scot,aud miscare prin zona și nu trebuie sa intorc capul fiindca știu ca tata e pe cale sa iasa alaturi de ea pe hol.
-Ce mai inseamna si asta?intreaba cu vocea lui joasa și somnoroasa,iar eu intepenesc.
Tusea mi se opreste si ea in gat de spaima,iar cand ii simt mana pe umar cateva secunde mai tarziu si da sa ma intoarca cu încetinitorul spre el ma panichez mai tare decât am facut-o in momentul in care idiotul ala imi jura ca o sa-mi faca felul in cele mai cumplite moduri.
Amandoi icnesc cand tata reuseste sa ma intoarca,iar eu deschid incet ochii. Pe fetele lor vad groaza si nici macar nu trebuie sa ma uit in oglinda sa știu ca arat intr-un hal fara de hal.
-Anastasia...sopteste tata cu glas spart si vad toate emotiile cum ii străbat fata.
-M-am batut,zic cu voce inecata,in încercarea de a nu o lua razna si a face naibii saraca lui inima un infarct.
Muntele de om in schimb nu reacționează asa cum ma gândesc eu,fiindca in loc sa ii explodeze vreo vena,cade la picioarele mele si imi inconjoara genunchii cu bratele,iar gestul lui stârnește intr-o clipa lacrimi pe chipul meu. Inchid din nou ochii si incerc sa imi inghit amarul,doar ca e prea mult si refuleaza cu o asemenea forta inauntrul meu incat da pe afara exact ca lava dintr-un vulcan,iar erupția ma face pe mine sa bufnesc in hohote de plâns.
„De obicei incerc sa nu arat nici un moment de slăbiciune indiferent de situație mai ales în preajma alor mei,doar ca acum sunt vraiște pe dinauntru si pe dinafară si nu ma mai pot controla."
-Doamne!exclama mama socata,iar cand privirea mea inlacrimata se tinteste in a ei,o vad ca mai are foarte puțin și-o sa lesine.
-Du-te in camera,Ilinca,ii cere tata cu glas gol,de parca tocmai ce s-a transferat hăul din mine si la el in sistem,apoi cu mișcări greoaie se ridica de jos si respira de cateva ori calculat. Trebuie sa vorbim,continua imediat ce-si reglează suflul,iar de data asta mi se adreseaza mie. Dar prima data hai la spital,imi cere si fara drept de apel ma ridica in brate,apoi paseste spre usa de la intrare.
Strang din dinti,pentru ca oricât de multa grija ar avea ca sa nu ma rănească mai tare,n-are cum sa nu o faca,pentru ca sunt batuta mar. Simt carnea cum imi pulseaza pe sub prinsoarea lui si ma abțin cu greu sa nu urlu de durere.
-Rezista,imi cere cand imi aude respiratia sacadata si imi fortez maxilarul sa mi se descleșteze ca sa-i spun ca nu e chiar atat de grav si ca nu trebuie sa ma ducă la spital.
-Tata...mormai in barba in timp ce el își cauta portofelul si cheile de la mașină prin buzunarele de la sacoul ce e agățat in cuier.
-Mergem la spital,zice pe un ton ce imi da clar de inteles ca nu mai am nici o scapare si ca oricât as vrea sa o dau la întors nu o sa-mi iasa de data asta.
Frica incepe sa ma acapareze mai tare,fiindca nu stiu cum sa ies din aceasta problema in care am ajuns sa cad fara sa vreau,cand tot ce eu imi doream era sa evit cu desavarsire o întâlnire cu ei.
Inima incepe sa-mi tremure in piept cand realizez eventualele probleme ce ar putea apărea dupa ce ajungem la spital și inghit in repetate randuri in sec cand un nod uriaș mi se formează in gat.
„Voiam sa merg singura la spital,nu însoțită! Macar asa aveam șanse sa intorc din mers problemele,dar acum cu tata n-am sa mai reușesc sa fac nimic si nici sa ma fofilesc. Doctorilor puteam sa le spun orice poveste care sa explice ranile mele si cu siguranta m-ar fi crezut,dar asa,cu gaborul prin preajma mea cum sa mai mint? O sa se prindă imediat."
-Te rog tata...nu e asa grav. Sunt calita,imi încerc norocul in clipa in care usa se deschide,iar zgomotul produs ma scoate din ganduri,doar ca vocea mea nu iese atat de ferma precum mi-as dori ca sa-l fac pe el sa se răzgândească.
-Esti rupta cu bătaia,Anastasia,maraie printre dinti in vreme ce iese din casa. N-ai venit pana acum niciodata in halul asta acasa. Tu te-ai uitat in vreo oglinda inainte sa urci sus ca sa vezi cum arati?intreaba,dar nu ma lasa sa raspund si continua. Esti mai mult moarta decat vie,iar eu nu vreau sa te găsesc mâine dimineata fara suflare in camera ta,dacă ma iau după vorbele tale,pricepi?
„Ar fi ceva sa mor de ziua mea..."
Lacrimile imi înțeapă mai tare ochii cand ma gândesc la cat de tare a luat-o razna viata mea,iar in timp ce tata cheamă liftul,eu ma abțin sa nu bufnesc inca o data in bocete de plans din cauza întunericului in care am pătruns cand eu speram sa explodez de fericire o data cu implinirea varstei de 18 ani.
-Calmeaza-te,n-ai sa mori,replica cel mai probabil cand aude cum ma chinui sa respir,iar dupa ce intra in locul ingust imediat ce poate sa deschida usa de la lift,apasa pe butonul ce ne coboara la parter in vreme ce eu imi blestem zilele pentru tot ghinionul de care am avut parte astazi,apoi vocea mamei de la etaj ma face constienta de faptul ca nu mai sunt in cutia de metal,ci am ieșit deja afara din scara.
-Asteapta-ma Gica! Vin si eu!
-Stai în casa!raspunde tata urlând in timp ce se deplasează spre unul din garajele de langa parc.
Ma panichez atat de tare cand ma gândesc ca el chiar o sa ma ducă la spital,incat nu mai știu cum trebuie sa respir.
„Daca o sa-si dea seama doctori atunci cand o sa-mi vadă ranile si vânătăile ca pe lângă faptul ca am fost batuta mar,era sa fiu si violata? Si daca o sa-i spuna lui? Ce naiba am sa fac? Nu vreau sa afle nimeni de ce am făcut după acele clipe de coșmar,dar nici de faptul ca Snik a fost implicat în salvarea mea si a devenit cu sau fora voia lui cumplice al faptelor mele."
-Ce ai?ma scoate vocea tatei din ganduri si ma uit speriata in jur.
Habar n-am cand m-a băgat in masina,dar acum stau pe scaunul din dreapta in vreme ce el e pe cel de la volan.
-Hmmm...zic,iar sunetul e o combinație între un geamat si un marait.
Ma opresc cand nu știu ce sa-i raspund si-mi cobor privirea,apoi imi strang pumnii cu putere cand vad ce tare imi tremura degetele.
-Anastasia cu tine vorbesc!ridica vocea si incep sa ma cutremur mai tare din toate incheieturile. Ce ai pățit? Sau ce ai făcut de ai ajuns în halul asta? Vorbeste cu mine Anastasia!imi cere si clatin cu frica din cap.
-Daca ar fi sa-ti spun totul,nici macar nu te-ai mai uita la mine,raspund cu voce mica,dar in care mi se simte spaima de la o posta in glas.
-Asta eu decid,Anastasia,imi atrage atentia si pornește motorul. Incepe sa vorbești fetita tatei,ca altfel n-am sa stiu cum sa te ajut mai bine și chiar nu vreau sa risc sa te pierd.
-Dar n-ai cum sa ma ajuți...soptesc cu teama in glas.
Pufneste.
-Pune-ma la încercare,Anastasia. Sunt politist,am văzut și am auzit multe,deci,n-ai avea ce sa faci ca sa ma surprinzi intr-un mod atat de rau incat sa nu înțeleg si sa nu-ti pot trece greșelile cu vederea.
Privirea mi se incetoseaza cand il aud,iar buzele incep sa-mi tremure,in vreme ce trupul continua sa mi se cutremure pe scaun,iar dupa cateva clipe lungi in care mintea mea nu găsește nici o portiță de scapare si prin fata ochilor imi apare exact ca un blestem chipul celui pe care l-am omorât,ma decid sa ii spun ce am făcut,dar sa omit partea in care apare prin zona Snik.
"Fie ce o fi! Oricum dacă nu-i spun eu,cred ca tot o sa afle. Nu cred ca pot scapa de o asemenea fapta. Cineva tot o sa vorbească de pe acolo și cumva politia tot o sa-mi dea de urma."
-Am omorât un om,soptesc atat de incet incat abia ma aud eu darămite el cand ma hotarasc sa joc cu cărțile pe fata fiindca oricum nu mai am nimic de pierdut,insa,cand cred ca n-a facut-o,masina se opreste brusc in mijlocul drumului si un nod enorm mi se formează in gat cand realizez ca vorbele mele chiar au ajuns la urechile lui.
-Cum?intreaba incet.
-Cum l-am omorât sau cum de am făcut asa ceva?raspund in schimb cu voce sparta si imi intorc privirea goala spre el.
Se uita la mine ca trasnit si buza de jos incepe sa-mi tremure mai tare.
-De ce ai făcut asa ceva?intreaba cand isi revine si isi scutura o data capul,apoi pleacă de pe loc si continua drumul spre spital.
"Nu știu dacă gestul lui e facut ca sa se asigure ca nu e prins intr-un coșmar,dar da...realitatea a luat-o razna o data cu căderea mea in cel mai dens intuneric pe care l-am putut trai pana acum de când imi fac veacul pe străzile din cartier."
-Anastasia...de ce ai făcut asa ceva?intreaba din nou și ma scoate din ganduri.
-Ah...zic cu dezgust in glas. A avut loc o incaierare pe dig. Eram la plimbare cu Pain si au apărut unii. Dupa ce m-am batut cu ei si am pierdut,unul m-a luat si m-a dus in ghetou ca sa se răzbune pe mine,incep sa povestesc,iar voce imi devine tot mai sugrumata cu fiecare cuvânt ce-l scot pe gura,dar prin glasul meu se simt si cateva urme adanci de dușmănie fiindca bezna din nou se lasa peste mine si mintea mea,iar intunericul inca o data ma ia cu asalt si ma face sa-mi doresc sa-l omor la nesfârșit pe acel vierme,in încercarea de a scapa intr-un final de bezna ce mi-a intinat sufletul.
-Mai departe,imi cere cand ma opresc din senin,iar glasul lui e o combinație între nervi și dorinta criminala.
-A vrut sa ma violeze fiindca am mai avut niște altercații cu el in trecut,continui cu acelasi glas si imi inclestez pentru cateva clipe dintii inainte sa-i zic mai departe povestea. Iar cand am reușit sa scap pentru ca Pain mi-a dat de urma,am pus mana pe una din seringile aflate pe masa lui imediat ce cainele l-a atacat și am reușit sa il droghez ca sa scap. Doar ca nu i-am dat doar o doza,ci i-am mai făcut una ca sa ma asigur ca nu mai misca si uite asa l-am supradozat,apoi l-am bătut cand am realizat ca într-adevăr am scapat iar el a ajuns sa fie la mana mea si am facut-o pana cand si-a dat ultima suflare. Dupa lupul a început sa-l dezmembreze si sa-l faca bucăți pana cand mi-am găsit puterea sa plec din acel ghetou,inchei cu privirea tintita in gol,dar cu toate astea imaginile cu acele orori conțină sa mi se perinde prin fata ochilor.
-Dumnezeule...sopteste si aud cum inghite cu greu.
Ma gândesc dacă asa cum am așezat povestea intr-o clipa se potrivește cu realitatea ce o s-o găsească militienii la fata locului și inima mi-o ia razna cand realizez ca o sa de-a cu virgula cateva detalii.
"Ca de exemplu faptul ca unde dracu l-am intepat mai exact de am putut sa-l droghez? Ca doar nu l-am rugat frumos sa-mi dea mana ca sa-i fac doza direct in vena. Dar si faptul ca n-o sa găsească alte seringi la fata locului. Sau poate am totuși norocul si or fi prin gunoaiele alea."
Ma injur in gand pentru ca n-am fost totusi mai atenta la detalii,dar la cât sunt de ametita si batuta macar sa zic mersi ca mintea mea imprastiata a fost capabila sa încropească ceva intr-un timp atat de scurt.
„O sa vad ce naiba am sa indrug dupa aia daca tata o sa descopere ca am mințit sau ca n-am spus intregul adevărul,insa sper ca dintii lui Pain s-au infipt bine in viermele ala si prea mare lucru n-au ce sa vada militienii la locul crimei,dar pana la proba contrarie,minciuna mea rămâne în picioare,insa pana atunci,tata chiar ar face bine sa se grăbească si sa ajungă mai repede la spital,fiindca simt cum deja urmeaza sa-mi dau sufletul dintr-o clipa in alta. Nu știu dacă din cauza celor spuse sau a emoțiilor negative ce ma rascolesc simt ca sunt pe cale sa mor,dar cert este ca am sa dau ortul popii daca nu calca accelerația aia pana in podea."
-Esti bine?intreaba cand ma aude ca incep sa respir tot mai greu.
-Nu,recunosc si imi trec bratele in jurul bazinului,apoi ma aplec puțin in fata si ma îmbrățișez.
-Hai ca imediat ajungem,zice pe un ton asupru,ce probabil ar trebui sa ma remonteze ca sa pot rezista pana la destinație.
Imi ridic privirea ca sa vad pe unde suntem,iar dupa locul in care ne aflam imi dau seama ca mai avem doar vreo 5 minute pana la spital.
-Tata...ingaim cu gura uscata.
-Da?raspunde fara inflexiune in glas.
-Ai sa ma bagi la pușcărie fiindca am făcut o supradoza unui vierme si i-am daruit moartea cu ajutorul ei?vreau sa stiu,iar frica imi îngheață mai tare sangele in vene cat timp ii aștept răspunsul si inima ajunge sa mi se oprească in loc.
-Doar peste cadavrul meu ai sa intri tu la pușcărie. O sa fac in asa fel incat sa se piardă orice urma. Si asa golanii astia au atâția dușmani incat oricine poate sa le facă felul,rostește fiecare cuvânt printre dinti si nu stiu daca sa respir sau nu usurata.
-O sa-i spui mamei despre asta?intreb cu voce mica.
-Nu,raspunde imediat. Si nici tu n-ai sa o faci. Povestea o sa fie in felul următor,continua si intorc capul spre el.
Trasaturile ii sunt atat de dure,incat am impresia ca ma uit la un drac sculptat in piatra.
-Te-au prins altii din cartierele vecine si te-ai luat la bătaie cu ei fiindca te-au amenințat.
-Chiar asta au facut,zic si lasa aerul sa-i iasa furios printre buze.
-Cine?intreaba maraind,iar curiozitatea lui il face sa nu-si mai ducă la sfarsit firul ideii.
-O sa afli cand am sa dau cu prima ocazie ochii de aia care a început tot tărăboiul,il lămuresc,iar el scrasneste din dinti.
-Nu înțeleg unde am greșit de ai ajuns sa te încurci cu toti distrusii societatii,dar linisteste-te Anastasia! Pune o data punct! Daca acum pot sa te scot fiindca ai reușit sa scapi,gandeste-te ca exista pe viitor o șansă foarte mare sa n-o mai pot face! Pentru ca n-o sa am cum sa te mai ajut daca ai sa ajungi sa fii băgată intr-o groapa.
Inghit cu dificultate cand il aud si lacrimile din nou incep sa-mi intepe ochii.
„Ca sa scap,trebuie sa fug. Alta sansa nu exista. Dacă am sa raman in cartier,n-am cum sa ies din cercul asta vicios in care am ajuns sa ma invart de cand sunt mica."