Borfașul 🔞

Capitolul 2

Anastasia:

Ma indrept spre bloc doar in momentul in care tanti Leni intra in al ei si sun la interfon cand ajung la scara ca sa pot patrunde in ea.
-Da?raspunde mama si imi dau ochii peste cap fiindca e curioasa de cine este jos cand am anuntat-o ca mai am o ora pana ajung acasă atunci cand am trecut de vama si am intrat în tara.
„Cam cine dracu ar putea sa fie acum la usa daca m-am incadrat in timp? Cat faci din vama pana in Timișoara? Nu realizează ca sunt eu? Cine dracu o cauta expres pe ea?”
-Sunt eu,raspund mormaind,lasand gandurile la o parte cu toata nelămurirea mea.
Interfonul se întrerupe,apoi usa se deblochează si o deschid. Rasuflu ușurată imediat ce răcoarea din scara ma imbraca din cap pana-n picioare si urc fara graba cele 5 trepte,apoi ma indrept spre lift si apas pe butonul portocaliu ca sa-l aduc la parterul blocului.
Aștept cateva secunde bune pana coboara de la 7 si strâmb din nas cand trag de usa metalica si-o deschid.
„La fel de mizerabil ca si acum 14 ani. Cutia asta minuscula ce e de pe vremea lui Ceașcă este la fel de grețoasa ca si-n anii copilăriei mele.”
Imi inghit scarba in timp ce intru inauntru,apoi inchid usile inguste ce nu mai au geamuri de pe cand locuiam eu in cartier,dupa apas pe butonul ce urca liftul la etajul 3 si imi tin respiratia.
„Miroase atat de mișto ca-ti intoarce matele pe dos! Ce dracu au facut ăștia prin lift de pute in halul asta?”
Imi retin înjurăturile pe vârful limbii in urma intrebarii si abia apuc sa ies din cutia infecta ca sa respir cum trebuie.
-Anastasia!exclama mama de cum ma vede pe palier si se repede spre mine.
-Buna,o salut fara chef.
Ma scurtează din priviri,doar ca nu găsește nici un adevar pe fata mea care sa-i dea de inteles ca nu imi convine planul in care m-a atras mai mult fara voia mea. Ii las impresia ca sunt intr-o dispoziție proasta fiindca sunt obosita de la condus,dar si ingretosata din cauza liftului din care tocmai am ieșit.
-Era sa-mi vars matele,continui ca sa-i întăresc convingerile ca n-am nici o problema cu faptul ca ma aflu în locul ce mi-a fost casa pana la 18 ani. Ce dracu au vărsat in lift?intreb,iar ea pufneste.
-Dar ce nu varsa si nu fac meltenii ăștia prin liftul acela!exclama scandalizata de parca intenționat ar vrea sa o audă vreun anumit vecin. Au ajuns oamenii sa fie atat de necivilizați incat mie una îmi e scarba de ei. Pe vremea lui Ceaușescu nu exista...
-Intram?o intreb ca sa o intrerup fiindca numai de vremea aia nu vreau eu sa-mi aduc aminte.
-Da! Da!se repede sa răspundă. Haide! Sa te ajut?
-Nu,ma descurc,i-o tai si ii fac semn sa paseasca in fata mea.
„Daca un lucru am învățat în familia asta,este acela de a nu arata ceea ce simți cu adevărat. Atat timp cât nu lași sa se vadă ceea ce se întâmplă în interiorul tau,nimeni nu știe unde sa te lovească. Iar daca din greșeală nimerește,trebuie sa fii capabil sa zâmbești ca sa-i dai de inteles ca nimic nu te afectează.”
-Unde-i tata?o intreb de cum pătrundem in apartament si simt ca nu se afla nimeni prin el.
-E plecat la piata. L-am trimis sa cumpere legume și fructe proaspete pentru tine. Dar si telemea sa-ti pun deasupra la cartofii prăjiți pe care intentionez sa ti-i fac. Daca tot ai menționat ca nu vrei sa mănânci ciorbe si tocănițe,m-am gândit sa prepar felul tău preferat de mâncare,chicoteste si schitez un zambet fals.
„De fapt mâncarea mea preferata este puiul cu smantana,dar cum in anii copilăriei era de dimineață până seara la munca,iar eu mancam ce apucam si aveam prin frigider,am început sa imi gatesc singura ca sa mai schimb meniul si uite asa am ajuns sa bag in mine zilnic cartofi prăjiți cu ou și telemea.”
-Suna bine,mint in vreme ce ma descalt de sandale. Unde dorm?o intreb cand ma indrept de spate.
-Ti-am pregatit dormitorul,raspunde,iar eu incuviintez din cap,dupa pasesc in direcția respectiva.
Traversez holul si deschid prima usa de pe dreapta,iar draperiile groase ce sunt trase ca sa tina departe razele de soare,ma impiedica sa vad pe unde merg.
-Daca e cald,poți sa dai drumul la ventilator!striga din bucătărie și inchid ochii.
„Am sa suport timp de trei săptămâni vocea ei stridenta in jurul meu ca sa-mi rasune in cap de dimineata pana seara? In nici intr-un caz! Dupa ce ii semnez hârtiile,ma duc direct la mare,fir-ar sa fie! Dacă tot mi-am stricat concediul din cauza lor,macar sa fac ceva cu restul timpului ce-mi rămâne dupa ce rezolvam cu actele.”
-E in regula!raspund imediat ce ma calmez si deschid ochii.
Stau puțin cat sa-mi obișnuiesc privirea cu intunericul,apoi cand disting lucrurile de prin camera,ma intorc si bag bagajul direct in dulap,apoi imi las geanta pe pat,dupa imi pun mainile in sold si privesc preț de cateva secunde in gol.
„N-am crezut ca am sa mai ajung sa dorm vreodata aici. Cum n-am crezut ca am sa mai calc vreodata pe pamant romanesc,dar se pare ca viata are alte planuri cu mine si ma intreb...oare ce mai urmează sa se intample?”
Imi alung gandurile fiindca viitorul nu stiu ce are sa-mi mai rezerve,iar căutarea unui răspuns e nula,apoi cand imi revin in simturi,deschid geanta si pipai prin ea dupa pachetul de țigări și dupa bricheta.
„O durere in suflet am cand fata mamei o sa se schimbe atunci cand o sa ma vadă cu tigara intre degete. N-are decât sa-si inghita cuvintele. Atata timp cat mi le cumpar din banii mei,sa isi vadă de bagajul ei.”
Simt tensiunea cum se ridica in mine,fiindca nu stiu cum o sa decurga aceasta vacanta a mea in compania părinților mei ce nu sunt cele mai drăguțe persoane din lume si strang bricheta intre degete cand intr-un final o gasesc,apoi o scot impreuna cu pachetul si ies din dormitor,dupa ma indrept spre bucătărie fara pic de chef in mine.
-Vrei sa dormi sau il aștepți pe tat-tu ca sa-ti fac prima data sa mănânci?ma intreaba cand ma opresc in prag.
Nu mai e nimic din ce știam eu in casa asta. Nici dormitorul nu mai e același,nici holul si nici bucataria. Mobila peste tot e schimbata si din câte vad predomina culorile pamantii. Lucru ce ma face sa pariez cu mana in foc ca tot apartamentul a fost renovat si ca nimic din ce știu nu mai exista.
-De fapt...zic cand o vad ca isi arcuieste o spranceana. Cand ziceai ca vrei sa semnez actele alea?
Ii cade fata cand ma aude. Acum i-am dat o directa de a luat-o prin surprindere fiindca i-am dat de înțeles ca desi am ajuns sunt pe punctul de plecare.
-Peste doua zile avem programare la notar. De ce?intreaba cand isi revine.
-Aha...raspund si ma desprind de prag.
Bruneta cu ochi la fel de albastri ca ai mei ma urmărește cu interes,iar eu pasesc spre usa de la balcon cu o mina relaxata pe fata.
-Mai e cineva din brigada veche pe acasă?raspund si o simt cum incepe sa fiarbă instant cand schimb subiectul.
Valurile de nervi ies din ea cu putere si le simt pe pielea mea precum descărcarea unor fire de curent.
-Brigada veche???scrasneste din dinti.
-Da. Adica prietenele mele. La ele ma refeream. Tu la ce te gândeai?intreb si ii arunc o privire peste umar inainte sa deschid usa de la balcon și sa ies din bucătărie.
Ma asez pe unul dintre fotolii si imi scot o tigara din pachet. Ma mut în asa fel incat sa nu fiu direct in bătaia soarelui ce incinge betoanele din cartier si ma las mai pe spate pana cand o umbra de la copac batran din fata blocului se așterne peste fata mea.
-Ma gândeam ca iti e dor si vrei sa-i vezi pe toti,mai ca nu scuipa cuvintele.
Ranjesc si desi nu o vad fiindca a rămas in bucătărie,stiu ca in clipa asta are o falca in cer si una in pamant.
„Nu i-a plăcut niciodată anturajul in care m-am invartit si a detestat din suflet faptul ca am umblat cu R.I.P. Lucru ce la vremea aia imi plăcea,fiindca eram antisistem desi tata era sef de secție la politia din cartier. Insa faptul ca majoritatea judecau si te catalogau dupa traiul pe care fiecare familie si-l permitea in parte,m-a făcut pe mine sa fiu un fel de apărătoare a acelor copii bătuți mai mult de soarta. Fapt ce o enerva pe mama,pentru ca in loc sa ma joc cu spuma bună a cartierului,eu o făceam cu aceia ce inclinau mult balanta spre intuneric fiindca nu aveau de mai nici unele,iar aia era singura cale sa producă bani de la vârste fragede ca sa nu ceara de la ai lor.”
-Deci? Mai e cineva pe acasă?intreb cand nu raspunde.
-Da! Mai e Mara si Andra!se rasteste la mine.
„Perfect! Desi n-am mai vorbit de multa vreme cu ele,nu cred ca o sa se supere daca am sa le fac o vizita.”
-Atunci am sa dau o fuga pe la ele,zic,dupa imi bag tigara intre buze si o aprind. Ai o scrumiera prin casa?
-Da!exclama sarcastica. Doar eu cu tat-tu fumam,nu-i asa?
Ma abțin sa nu chicotesc.
„Ce repede se mai aprinde...”
-Atunci imi aduci o farfurie sau dau scrumul pe geam?
-Asa te-am crescut noi pe tine,Anastasia?intreaba in doi peri si isi baga capul in balcon ca sa ma vadă.
-Nu supar pe nimeni,ma scuz si isi da ochii peste cap.
-Decat pe vecina daca are haine la uscat afara pe sarma!
Stramb din nas cand găsește un motiv ca sa imi scoata ochii desi nici una dintre noi nu știm dacă într-adevăr vecina are sau nu rufele puse la uscat.
-Atunci adu-mi te rog o farfurie.
-Eu propun sa-ti sting tigara de limba,ce spui?ma apostrofeaza de zici ca inca mai am 15 ani si nu trebuie sa fac ceva nelalocul lui sau sa-i ies ei din cuvant.
Imi dau ochii peste cap și ma ridic de pe fotoliu.
-Unde mergi?vrea sa stie cand dau sa trec pe lângă ea.
-Sa colind cartierul si sa-mi fumez tigara in liniste,raspund sec.
Pufneste.
-Sa nu stai mult!
„Vai de mine! Ea realizează ca am 32 de ani? Auzi...sa nu stau mult...dar ce mama dracu? Chiar are impresia ca mai ascult de ea? Nu si-a dat seama ca n-am facut-o nici cand eram puștoaică,mai cu seama nici atunci cand am fugit si n-am sa o fac nici acum?”
Imi clatin capul din cauza prostiei de care da dovada si pasesc repede spre dormitor ca sa-mi iau geanta,apoi revin pe hol si ma incalt cu sandalele,dupa ii fac cu mana inainte sa ies din apartament.
Rămâne cu vorbele pe vârful limbii fiindca trantesc usa dupa mine si cobor scările cate doua ca sa ies mai repede din bloc.
„Putina mișcare nu strica,decat sa merg cu liftul ala imputit.”
Injur printre dinti cand cu gandul împrăștiat in toate părțile mai ca nu-mi rup gatul pe scări,apoi cand ies din bloc,trag cu nesat din tigara ca sa-mi calmez nervii.
-Si acum?ma întreb singura cand ma trezesc în arsita de afara și nu stiu incotro s-o apuc.
Privesc cele cateva garaje care se afla in mijlocul spațiului gol ce e inconjurat din toate părțile de blocurile turn si imi amintesc ca in copilărie erau vreo 20 unul lângă celalalt,lipite intre ele pe cate doua rânduri,iar noi fiindca eram cuminți,ori ne urcam pe ele,ori băteam mingea de pereții lor.
Zambesc in coltul gurii fiindca multe tâmpenii am mai făcut in anii copilăriei,dupa imi mut ochii pe parcul de langa garajele ramase,iar el este total schimbat,la fel cum e și terenul de fotbal.
Pe cand eram eu o copila,parcul asta era făcut tot din fier,acum e tot din lemn,iar terenul de fotbal avea doua porti indoite si fără plasa,iar undeva în spate trona o tribuna vai de capul ei. În schimb in ziua de astăzi,totul e amenajat la ata,doar ca lipsește gloata de copii. În urma cu 20 de ani,locul asta bubuia de gălăgie,acum cu cei 5 copii ce sunt rataciti prin parc,pare ca totul e pustiu.
„Acum nu mai au babele la cine sa urle ca ele nu pot dormi. Cred ca sunt tare fericite și liniștite ca vremurile s-au schimbat,iar copii din ziua de astăzi sunt mai mult cu capul în telefon.”
Chicotesc in urma gandului,apoi mai trag un ultim fum de tigara si o arunc pe jos. Sting chioșcul cu talpa de la sanda,apoi ma urnesc din loc si ma indrept spre scara vecina. Ma opresc la câțiva metri inaintea ei cand ajung si imi ridic privirea. Ochii mi se fixeaza pe partea stânga a etajului 5,iar inima imi scapa o bătaie si respiratia mi se opreste in gat.
„Mai bine nu urc,chiar daca i-am promis lui tanti Leni ca am sa ii fac o vizita.”
Dau sa ma întorc în secunda următoare cand imi duc gandul la bun sfârșit,doar ca nu mai apuc fiindca tanti Leni iese la balcon și isi tinteste privirea direct pe mine de zici ca ar fi știut ca ma aflu la scara ei.
-Urci?ridica vocea si chicotesc fara veselie.
„De parca acum as fi in stare sa fiu atat de nesimțită incat sa-i raspund negativ.”
-Da!strig si incep sa pasesc spre scara blocului.
Urc treptele din fata si caut numele de familie ca sa știu ce numar trebuie sa formez la interfon,insa usa se deblochează cu un click inainte sa găsesc cifra respectiva si intru in scara cu emotiile începând sa se ciocnească cu putere cap in cap inauntrul meu.
Sentimentele mixte ce se amesteca în mine imi trezesc fiori reci și calzi deopotrivă pe sirea spinării,insa nu mai am cum sa dau înapoi. In clipa asta trebuie sa urc cu toate ca imi vine sa fac stanga imprejur si sa o zbughesc din loc.
-Hai ca poți Anastasia!ma incurajez singura si incep sa urc treptele ca sa nu mai am vreo surpriza si-n liftul din blocul vecin.
„Nu cred ca e mare diferență între cel din blocul alor mei si asta,așadar,prefer sa urc pe jos cele 5 etaje,decat sa ma mai scarbesc inca o data pe ziua de azi.”
-Cat ma bucur ca ai venit!exclama tanti Leni de cum ajung sa calc ultima treapta ce ma duce la etajul ei si o vad ca isi deschide larg bratele.
„Haide Anastasia! Comporta-te corespunzator și nimic rău nu o sa se întâmple.”