Borfașul 🔞

Capitolul 3

Anastasia:

Intru cu inima batandu-mi in gat in apartamentul lu tanti Leni si nu din cauza faptului ca as putea sa dau peste cine nu trebuie,fiindca ma gandesc ca m-ar fi avertizat dinainte,insa emotiile ce imi amețesc pieptul,sunt mai mari decât cele pe care le-am simțit cand am pătruns în casa părinților mei,pentru ca aici am amintiri de tot felul. Începând de la cele mai inocente,pana la cele mai obscene si pe care le cunosc doar eu cu individul de care nu vreau sa-mi amintesc.
-Mergem in sufragerie?ma intreaba,iar vocea ei ajunge distorsionata la mine din cauza gandurilor si a amintirilor ce imi colinda prin cap.
Imi inghit amarul ce mi s-a format în gat,apoi incuviintez pe tăcute. Imi zambeste,dar după chipul ei imi dau seama ca stie prea bine prin ce trec in momentul de fata,insa nu spune nimic si ma conduce in sufrageria ce nu mai are legătură cu cea pe care o știam eu.
Mobila veche a dispărut,la fel si bibelourile sau mileurile. Televizorul alb negru s-a transformat intr-o plama prinsa pe perete,iar vitrina a fost inlocuita cu o mobila complet alba. Candelabrul a fost schimbat cu o lustra din leduri,iar covorul persan nu mai exista in peisaj. Nici perdeaua. Acum totul sclipeste de lux și ma gândesc ca toate astea au fost posibile cu ajutorul lui. Cu al borfasului de cartier ce a ajuns mare vedeta in România cu trupa lui de rap.
-Stai jos,imi spune cu blandete. Merg sa-l chem si pe Dumitru. I-am spus ca ne-am întâlnit întâmplător si tare mult s-a bucurat când a auzit!
Zambesc in coltul gurii si ma asez pe unul dintre cele doua fotolii din piele neagra,apoi pun geanta langa mine si o privesc cu drag.
-Abia aștept sa-l vad!raspund cu sinceritate,dupa imi cobor ochii cand realizez greutatea din picioare si vad ca sunt incaltata. Ah! Am uitat sa-mi las papucii la usa!
-Nu-i bai! Stai cuminte acolo!imi cere cand dau sa ma ridic. Revin imediat!mai spune inainte sa iasa din sufragerie,apoi traversează holul si deschide prima usa din dreapta.
Inspir adanc de cateva ori,dupa imi fac curajul sa imi mut ochii de pe bolta sufrageriei si sa inspectez încăperea.
Cu toate ca totul e amenajat în cel mai mic detaliu si este rafinat,vad amprenta lu tanti Leni prin camera. Surad cand observ pernele micute de pe canapea fiindca sunt foarte colorate,apoi zambesc cand pe pervaz imi sar in ochi ghivecele cu flori.
-Ai venit!
Vocea puternica de barbat ce se aude de pe hol,ma face sa revin cu ochii pe bolta si vad cum tanti Leni vine alaturi de domnul Dumitru ce m-a încurajat si m-a ocrotit la nevoie cand eram micuta,mai ceva decat a facut-o tata.
Ma ridic de pe fotoliu si imi retin lacrimile cu greu cand vad anii cum au trecut si peste el,apoi deschid larg bratele si il îmbrățișez cu toata caldura imediat ce ajunge langa mine.
-Mai puiule,ce mai faci?ma intreaba cu o voce incarcata si ma saruta lung pe creștetul capului.
Bărbatul la pieptul căruia stau acum,a rămas la fel de voinic precum mi-l amintesc,doar ca timpul i-a încruntit parul brunet si au adus multe riduri pe chipul său dăltuit.
Imi retin un suspin cand ridic capul si ii intalnesc privirea. Ochii sai căprui sapa in ai mei si ma duc cu gândul la cel pe care ani de zile mi-am dorit sa mi-l scot din sistem dupa ce am plecat. Doar ca diferența dintre ai lui si a celui ce mi-a marcat existenta,consta in faptul ca individul avea culoarea ochilor de un verde crud patat cu cateva puncte cafenii in jurul pupilei. O combinație între culorile ce le poseda părinții săi.
-Nu atat de bine pe cat as vrea eu,dar nici atat de rau pe cat si-ar dori altii!raspund cu voce gratuita.
Continua sa ma privească cu bunatate,desi răspunsul meu ambigu lasa foarte multe de inteles,apoi ma saruta pe frunte inainte sa se desprinda de mine.
-Am inteles,raspunde incet. Spune-mi totuși cum de ai ajuns înapoi în cartier?ma intreaba in timp ce ma invita sa iau loc,iar el se așază pe celalalt fotoliu.
-Vin imediat. Ce vreți? Cafea sau ceai?ne intreaba tanti Leni si face stanga imprejur.
-Nu trebuie sa va deranjați,ma reped sa-i spun. Pentru mine e suficient si un pahar cu apa.
-Da sigur!exclama nemulțumită. Ca doar ai venit la mine sa bei apa!
Chicotesc cand imi tranteste o privire dojenitoare peste umar,apoi ma las la mana mea si ma asez pe fotoliu,fiindca oricum nu am șanse sa o scot la capăt cu ea nici daca as vrea.
„Dar oricum imi e prea draga ca sa o pot refuza. Si s-a văzut lucrul asta nu-i asa din moment ce ma aflu aici?”
-Deci...cum de te-a adus vântul înapoi la rădăcini?ma intreaba din nou domnul Dumitru si ridic usor dintr-un umar.
-Mama cu tata vor sa-mi dea moștenirea ca sa nu o impart cu băiatul din prima căsătorie a tatei.
-Hmmm...zice meditativ. Nu l-am mai văzut pe tat-tu de ceva vreme. Si culmea...acum suntem amândoi la pensie,dar ne întâlnim foarte rar prin cartier.
„Cred ca nici daca se intampla sa se întâlnească mai des,tata n-ar fi stat prea mult la discuții cu el. Si nu din cauza faptului ca n-ar avea ce vorbi cu domnul Dumitru,ci pentru ca e părintele borfasului ce în viziunea lui mi-a stricat mie viitorul.”
-Pai...nici eu nu prea vorbesc cu ei. Doar in ultimii ani am început sa palavragim mai mult. Ca la inceput,dupa ce am plecat,am tăiat de tot legatura cu ei,zic si incuviiteaza usor din cap.
-Si tu ce părere ai despre ce vor ei sa facă?
Oftez.
-Nici nu știu. La cum ii cunosc,nu o sa dea înapoi de la nimic. Daca asta vor,se vede ca asta o sa faca daca ma aflu aici,nu?intreb pe un ton mai mult sec si imi scutur capul abia vizibil ca sa nu ma las distrasa de tertipurile pe care le-au folosit ca sa vin în tara.
„Mi-au bagat-o pe aia ca mâine poimâine poate mor si nu vor s-o faca cu gândul ca o sa am probleme din cauza fratelui meu,ce oricum si-a primit la 18 ani partea pe care tata i-a lasat-o la partaj atunci cand a divortat de prima lui sotie.”
-Si cat stai?ma scoate din ganduri vocea lui,iar cat timp imi revin in simturi vad ca vine și tanti Leni cu o tava in maini.
Ma ridic ca un robot,apoi o ajut sa pună canile de cafea pe masuta micuta ce se afla între fotolii si canapeaua din piele.
-Am facut ieri niște biscuiți șprițati,vrei?ma intreaba,iar ochii mei se aprind ca luminițele din pomul de Crăciun cand aud.
-Au! Normal ca vreau!exclam cu pofta deja in gat și surade fericita.
Ma asez înapoi pe fotoliu,iar cat ea dispare din sufragerie,imi aduc aminte de ce m-a întrebat domnul Dumitru.
-Am sa stau trei săptămâni acasă. Dar nu cred ca pentru mult timp am sa-mi fac veacul prin cartier. Probabil am sa plec la mare dupa ce inchei actele. Nu vreau sa ii aud pe ai mei atâtea săptămânii cum imi troncane in cap vrute si nevrute.
Chicoteste,dupa isi pune o lingurita de zahar in cafea și incepe sa învârtă mai mult meditativ in cana,decat in mod normal ca sa topeasca zaharul.
-Am auzit ca o parte din trupa veche vine acasă la sfârșitul săptămânii. Mi-a spus Andra chiar alaltăieri ca se aduna majoritatea ca sa meargă la Costinești. Vorbeste cu ea si mergeți impreuna,imi sugerează dupa ce iese din gandurile lui.
-Trupa veche?intreb cu un nou in gat.
Ma tintuieste cu privirea,iar ochii cafenii devin foarte calzi imediat ce isi da seama ca emotiile mele s-au dat peste cap.
-Ti-am zis ca nu vin toți. Asa ca nu te agita. Băieții cei mai rai sunt la  București,ma informează cu un zambet abia vizibil pe buze si ma abțin sa nu rasuflu ușurată.
„Numai cu băiatul lui nu voiam sa ma întâlnesc.”
-Uite aici biscuiții!exclama tanti Leni si imi mut ochii pe ea.
Radiaza de fericire ca isi împarte bunătățile cu mine,iar eu intind mana si apuc unul inainte sa pună farfuria pe masa.
-Am sa iti dau si acasă,surade cand vede ca-l mananc din cateva guri.
-Hmmmm!!!gem apreciativ. N-am mai mâncat asa ceva de cand eram copil!exclam si mai infulec unul.
Se așează pe canapea cu un zambet uriaș pe buze,apoi incepem sa vorbim despre ce am făcut in ultimii ani de când am plecat de acasă.
-Pot sa ies pe balcon sa fumez?intreb dupa vreo jumătate de ora în care n-am făcut altceva decât sa discutam despre mine.
-Poti sa o faci si aici,raspunde tanti Leni.
-Eh!pufnesc fiindca stiu ca nu sunt fumatori la fel ca ai mei si probabil fumul e deranjant pentru cei care nu sunt consumati de acest viciu.
Imi cotrobăi prin geanta dupa țigări cat ea încearcă sa ma convinga,apoi ma ridic in picioare ca sa-i dau de inteles ca n-am sa fumez in sufragerie.
-Atunci venim cu tine sa-ti ținem de urat,propune tot ea cand se prinde ca n-am sa-mi aprind aici tigara,iar eu chicotesc.
„E o diferență de la cer la pământ intre părinții mei si ai lui cu toate ca fac parte din aceeași generație. In vreme ce ai mei sunt rigizi,ei doi sunt foarte maleabili si cauta sa te facă sa te simți bine în casa lor.”
-Atunci luam si cafelele,zic si incep sa pun canile pe tava,dupa ieșim din sufragerie pe rand si pășim pe hol,apoi intram in bucătărie și trecem dincolo de usa ce da spre balcon.
Aici gasesc mai multe flori decat in sufragerie,iar masuta mica si bancuta amplasata în coltul terasei inchise,imi da senzația de un mic paradis. Totul e colorat si insufleteste foarte frumos atmosfera.
-Imi place,zic dupa ce las tava pe masa din lemn și fac semn spre rafturile cu flori.
-E opera mea,raspunde tanti Leni si zambeste mandra de ce a făcut in timp ce imi intinde si-o scrumiera cu un cap de mort,care cel mai probabil apartine individului.
Surad,desi sunt incarcata de o amestecatura de sentimente,iar cat timp ei se așează pe bancuta,eu imi las pachetul si bricheta pe masuta,impreuna cu acel craniu,apoi incep sa ma fatai usor pe picioare.
-Pot sa merg la baie?intreb si amandoi se uita ca trăsniți la mine.
-Nu pot sa cred ca întrebi asa ceva!exclama tanti Leni si ma repede cu o mana. Dar mergi linistita draga mea. Nu trebuie sa ne ceri voie. Sau ai uitat ca aceasta casa e si a ta? Sa știi ca,desi ai plecat nimic nu s-a schimbat. Noi suntem aceeași,iar tu ne-ai rămas la fel de draga.
Mai ca nu ma bufneste plânsul cand o aud si incep sa-mi musc cu putere buza de jos din cauza emoțiilor.
„Am început bine ziua de azi. Venirea mea in tara vad ca se lasa cu tot felul de trairi ce reusesc sa ma dea într-una peste cap.”
Ma intorc fara sa mai scot un cuvânt,fiindca cu siguranta as bufni in plâns daca as deschide gura,apoi ies din  balcon și cu pasi grabiti ma indrept spre baie,doar ca ma opresc ca la comanda imediat după ce aprind becul si dau sa deschid usa,fiindca o vad pe cea de la ultimul dormitor putin crapata si n-am forta necesara ca sa rezist tentatiei.
Desi n-ar trebui sa-mi bag nasul,o fac,pentru ca ceva ma mana de la spate sa îmi strecor capul in camera,iar cand o fac ochii mi se tintesc direct pe una dintre noptierele patului ce tronează in mijlocul incaperii.
Totul in jurul meu se opreste in loc si nimic nu mai are sens. Nu înțeleg de ce fotografia aia se afla acolo,dar nici nu sunt in stare sa-mi dezlipesc ochii de pe ea.
Plămânii ii simt cum incep sa-mi arda fiindca nu mai știu cum sa respir,dar poza in cauza ma bulversează maxim.
In ea apar eu si băiatul lor. Imbracati in greci negre din piele si cu blugi închiși la culoare pe noi. Amandoi avem șepci pe cap si in picioare bocanci de vânătoare,iar bandana sa sta pe fata mea si mi-o acoperă pana sub ochi. In schimb ce privirea lui e ascunsa in spatele ochelarilor de soare.
Momentul imortalizat mi-l aduc aminte perfect,de parca totul s-a intamplat ieri,nu in urma cu vreo 16 ani,iar amintirea imi trezeste o senzație dulce amăruie in piept.
„R.I.P...”