Paradis în destrămare

Capitolul 12

     Buzele mele presate de frunte ei rece nu au reprezentat apocegeul unui gest romantic pentru că soția mea s-a retras imediat îndepărtându-se vizibil de mine.

       - Stai cât mai departe de mine!

     Să fiu al naibii dacă toată schimonoseala ei și modul în care își încrucișa brațele la piept făcând-o pe supărata n-o făceau adorabilă. În momente ca astea răzbunarea mea părea irelevantă și tot ce-mi doream e s-o am cât mai aproape de mine. Am apucat tubul de alifie de pe pat și am început să-i ung picioarele rănite cu delicațe. Urmele roșii erau destul de vizibile și doar simplu gând că târfa aia și-a permis să facă asta mă înfuria.

    - Doare? Am întrebat deși nu eram pregătit să-i ascult răspunsul.

    - Am trecut și prin mai rele. A rostit lipsită de chef.

     Simțeam că bate apropo la cele două palme pe care i le-am aplicat, dar ăsta nu era unul din momentele în care era necesar să mă răstesc la ea. Și-a luat ipodul și și-a băgat ambele căști în urechi semnalându-mi astfel că mă ignoră.

     I-am sustras micuțul obiect înainte să aibă timp să se dezmeticească. Am derulat și pe ecran era afișat numele piesei pe care Kassandra decisese să ignore încercările mele eșuate de a fixa lucrurile.

     - I don't wanna live forever? Serios, poți fi mai previzibilă de atât?

    - Dă-mi-l, nu ai niciun drept să-mi încalci așa  intimitatea.

    - Așa zici tu?

     Începusem să-i fredonez versurile melodiei ce reprezentau un clișeu total, iar ea mă privea consternată. Nu vreau să trăiesc pentru totdeauna pentru că știu că aș face-o în zadar? Serios cu milioanele pe care le dețin și cu toate tentațiile ce mă înconjoară nu am simțit nici măcar o secundă că trăiesc degeaba și că n-aș avea vreun scop în viață.

     Perna ei a făcut contact cu fața mea, iar eu îi fredonam în continuare versurile melodiei ce ar unge pe suflet orice pensionară de vârsta a treia ce a întâlnit de atât de multe ori calul și totuși încă speră că poate va apărea și prințul.

    - Termină!

   - Iubito, iubito, mă simt nebun toată noaptea, toată noaptea, în fiecare zi.. Nu vreau să...

    - Încetează te rog! În mod clar n-o să mai pot asculta melodia asta vreodată după ce am asistat la o asemenarea reprezentație.

    - Ai fost una din norocoasele ce m-a putut observa înainte de debut, curând vei sta prin ploaie la coadă pentru a-ți oferi un autograf. Îți vei dori atunci să-mi fi acord mai mult credit. Am rostit plin de aroganță.

     - Ai milă te rog, măcar nu-mi răni și urechile e suficient că mă ustură picioarele.

     Momentele astea alături de ea, mă relaxau și mă făceau să privesc viața dintr-o altă perspectivă. Iubeam s-o tachinez și totuși ajunsesem să n-o suport când o vedeam plângând. Nu-mi puteam scoate din cap ideea că ea joacă un teatru ieftin și totuși reușea să mă păcălească. I-am prins vârful nasului între degete și mă amuzau de reacția ei copilăroasă. Fetița din fața mea mă face să mă simt că trăiesc mai mult decât m-a făcut orice petrecere la care am asistat vreodată sau orice femeia ce mi-a trecut vreodată prin pat.

     Încercam să-mi reprim aceste gânduri, o uram, trebuia s-o urăsc și când aveam să mă termin de răzbunat nu va mai avea suficiente lacrimi să plângă. Poate e bine să fac pe drăguțul uneori, să-i servesc una caldă, una rece și s-o fac confuză în legătură cu tot, poate asta chiar avea să funcționeze.