Paradis în destrămare

Capitolul 13

     Există-n viața clipe pentru care ne-am dori să oprim timpul și să rămânem blocați cel puțin pentru totdeauna în acele sublime momente de care avem ocazia să ne bucurăm atât de puțin. Dacă acțiunile noastre nu ar veni la pachet cu o groază de regrete, ecuația vieții ar fi cel puțin simplă. Fiecare ar fi liber să trăiască așa cum cu adevărat vrea, deoarece nu ar exista îngrădirile alea date de consecințe.

     După ce am rupt sărutul ce a reprezentat o demonstrație de posesivitate, nicidecum o dorință ascunsă izvorâtă din străfundul minții, soția mea studia cu lux de amănunte fiecare firicel de praf așternut pe cimentul din parcarea subterană. Modul ei stângaci de a săruta, combinat cu timiditatea ei extremă alcătuiau un tablou adorabil. În ciuda a tot ce se întâmplase reușisem să avem un micuț și intim moment.

    - De ce privești în jos? Ți-e rușine cu ce am făcut? Să știi că-ți pot face lucruri mult mai murdare, încearcă-mă doar. Am rostit plin de aroganță.

    - Poate puțin sunt dezamăgită de mine că ți-am permis să mă abordezi așa. Și continuă să rămâi cu fanteziile tale bolnave, nu-ți voi permite vreodată să-mi pângărești trupul.

     Serios Kassandra, asta crezi tu că o să-ți fac? Intențiile mele deloc catolice au scopul de a ne satisface pe amândoi, iar folosirea verbului "a pângări" în acest context nu e tocmai potrivită.

    - Cine te-a întrebat pe tine ce părere ai? Îmi aparții ești nevasta mea și dacă mi se pune mie pata îți pot da pantalonii jos în orice clipă, să te întind pe capotă și să te pătrund așa cum nu a făcut-o nimeni niciodată, rapid și dureros.

    - Ești atât de dezgustător! Dă-mi drumul, nu pot să cred în ce stadiu al nemerniciei ai ajuns de-ți trece măcar asta prin cap.

    - Vorbești ca o copilă idioată și speriată de bombe! Ce fel de femeie se intimidează și de discuțiile despre asta? Sunt curios totuși cum acționezi în situațiile de criză. Sau încerci să mă păcălești cumva? Joci teatru? În spatele imaginii astea odioase de maică cu rochița pierdută, se ascunde vreo ușuratică fără pereche? Pentru că sincer să fiu eu pe aia aș vrea s-o cunosc, proiecția asta fadă a ta mă cam plictisește.

    - Încetează doar, nu pricep de ce m-ai luat de nevastă când evident tu ești atât de fericit singur! Dacă accidental egoul tău ar scăpa liber pe Pământ amândoi ați ocupa toată planeta. Să nu îndrăznești să mă mai săruți vreodată, acesta e un gest prea sfânt pentru a-l împărtăși cu oricine.

     Clocoteam de nervi și doza ei de tupeu răsărită de cine știe unde mă făcea să-mi pierd și mai tare cumpătul. Cu cine credea ea că se joacă, nu-mi pot imagina, dar situația asta a scăpat complet de sub control.

    - O, dar ai prins glas! Cât ești de drăguță când latri, dar știi și tu că nimeni nu se obosește pentru un simplu lătrat! Ascultă-mă bine iubire, părerile tale personale sunt irelevante pentru că ești nimeni. Eu decid pentru tine precum un maestru păpușar ce coordonează mișcările marionetei sale. Nu fac paralela-n zadar pentru că asemănarea situației e uluitoare. Deci termin-o odată cu atitudinea asta, dacă vrei să-ți fie bine da?

    - Eu..

    - Tu nu contezi, tu ești o umbră pierdută pe acest pământ. Mai ții minte ce s-a întâmplat data trecută când m-ai enervat? Vrei tu cumva să-ți marchez și celălalt obraz sau să trecem direct la ochi?

     Figura ei speriată îmi confirma că sunt bun la a băga în cap mințile adolescentelor. Lacrimi îi curgeau pe obrajii acum roșii, iar degetele mele au început să-i mângâie chipul. Frica persista înăuntru ei, iar eu nu puteam fi decât fericit de tot ce realizasem cu ea.