Mâinile mele ce-și găseau odihna pe talia ei micuță îmi ofereau o deplină pace interioară. Există momente în viață ce sunt de neprețuit și la care vom tânji să ne întoarcem chiar și pentru o secundă doar pentru a resimți din nou sentimentul acela de fericire pură. Trupul ei se apropia periculos de mult de al meu și nu puteam să nu mă întreb de ce ea continua să fie aici așteptând parcă clipa când o voi răni iar. În ciuda insistențelor mele de a fi temperat mintea-mi era bântuită de tot felul de scenarii a căror final prevea bucăți din inima mea descompuse și aruncate în voia sorții. Îmi clădisem de a lungul acestor ani cu greu un echilibru pe care-l simțeam acum amenințat și care era în pericol să se destrame precum piesele perfect aliniate a unui joc de domino, dintr-o singură mișcare realizată de cine trebuie.
Privirea ei sceptică-mi transmitea că și ar dori să pătrundă-n mintea mea chiar și-n cele mai întunecate colțuri și să deconspire ideile și gândurile ce continuă să mă bântuie.
- Cu ce să mă îmbrac?
- Lejer! Am rostit total absent!
Am râs la încercarea ei eșuată de a se ascunde în spatele ușilor de la dulapul micuț pentru a-și feri corpul dezgolit de privirea mea obraznică. Simțeam stânjeneala ei prin stângăcia gesturilor sale. Știam că ochii mei ațintiți spre ea reprezentau o tortură, dar eram de asemenea conștient că nu era capabilă să scoată vreun sunet ce mi-ar putea da de înțeles că ar fi cazul să mă opresc.
O mai văzusem dezbrăcată, trupurile noastre s-au atins creând scântei și dezlănțuind adevărate reacțiile în lanț. Totuși inhibițiile ei continua să existe, iar lucru acesta mă deranja într-o oarecare măsură.
Se presupune că într-o căsnicie aparent normală lucrurile ar trebui să decurgă firesc fără a fi necesar să manifești rețineri față de cel care-ți este partener. Am înaintat spre ea și am făcut-o să se dezechilibreze ușor scăpând jos hainele pe care le avea în mâini rămând astfel doar într-un set de lenjerie intimă neagră mult prea îndrăzneț pentru gusturile ei comune. Am ridicat dintr-o sprânceană în timp ce ea continua să studieze cu minuzioțitare podeaua așa cum făcea în toate momentele în care se simțea pierdută. Lenjeria asta îi scoatea în evidență formele frumoase și o făcea să arate precum un înger.
- Iubito ar trebui să mă surprinzi așa mai des!
Un gând fugitiv mi-a zburat către luna de miere și momentul în care i-am controbăit prin bagaj studindu-i fără nicio reținere prin colecția de lenjerie intimă alegându-mă cu o traumă pe termen lung. Chiloții ăia cu aspect bătrânesc păreau acum istorie, privind la cei transparenți din dantelă ce aveau menirea de a-mi trezi mie fanteziile.
Am început s-o sărut pe gât, iar mâinile ei s-au afundat în părul meu trăgând cu disperare de el. Capul mi-a coborât între sânii ei și mă simțeam pierdut gândindu-mă la câte voiam în acest moment să-i fac.
- Întinde-te pe pat iubito!
- Dar...
- Shht! Se auzeau respirațiile mele întretăiate în părul ei!
Era suficient de înaltă pentru o femeie, dar suficient de scundă pentru a o considera eu pitică. Când și-a afundat spatele în salteaua incomodă am stat câteva secunde doar pentru a o privi și a mă bucura de tabloul feeric ce se așternea în fața ochilor mei. Aveam o femeie superbă ce s-a abandonat în brațele mele așteptând s-o fac să simtă plăcere. Mi-am început asaltul asupra picioarelor ei sărutându-i fiecare colț de la gleznă până la coapsă. Când am ajuns în dreptul lenjeriei am ignorat zona dintre picioarele ei continuându-mi ploaia de sărutări pe abdomenul ei plat.
CITEȘTI
Paradis în destrămare
General FictionDisciplina este cheia spre succes ar spune înțelepții. Alexander K. cunoaște regulile de bază ale succesului, principiile după care s-a ghidat toată viață l-au propulsat într-un imperiu la care unii nici nu îndrăznesc să viseze. Lumea îl invidiază ș...