Paradis în destrămare

Capitolul 25

     Când am simțit pentru prima dată gustul răzbunării l-am asociat cu dulceața mierii ce odată ingerată îți desfată nu doar papilele gustative, ci și simțurile. O cantitate prea mare chiar și din cea mai dulce aromă, avea să se resimtă mai târziu ca o usturime inxeplicabilă la nivelul întregului corp și avea să-ți producă o greața și dezgustul pe care nu intuiai vreodată că o să le cunoști.

     Pe vremuri jurasem să n-o consider niciodată cu adevărat soția mea, ci doar un obiect achiziționat într-un schimb norocos. Înconjurat de pereții aceștia mucegăiți și resimțind până-n oase un frig apăsător, judecam că această promisiune a mea nu era decât un act de nechibzuință a unui tânăr ce nu înfruntase cu adevărat vitregiile vieții. I-am prins mâna ce stătea sprijinită pe masa șubrezită și acoperită de o față de masă galbenă de trecerea vremii, iar dacă în aceea clipă ea mi-ar fi strâns-o cu căldură înapoi aș fi resimțit o bucurie după care inexplicabil tânjeam. A zăbovit un moment, iar apoi și-a retras mâna cu timiditate. O clipă a fost de ajuns să privesc în ochii ei mari pentru a realiza că sentimentele pe care cu atâta patos mi le-a expus încă mocneau. Era necesară doar o scânteie pentru a aprinde focul ce până nu demult i-a mistuit inima. Dar firile reci înăbușă pe cele blânde, iar ochii ei până nu demult calzi trădau o vizibilă răceală ca și cum erau într-o permanent alertă pentru a se feri de un potențial pericol. Vedeam în ochii ei ca de piatră, ce nu de puține ori au vărsat lacrimi amare o hotărâre ce rar mi-a fost dat s-o cunosc, era decisă și pornită să mă considere un simplu muritor de rând, renegându-mi drepturile de soț, educându-și inima să sufere în tăcere.

    - Haide, continuă să mânânci!

    - Nu cred că ai dreptul să-mi poruncești doar pentru că ești mai în vârstă sau pentru că ai avut loc în niște cercuri unde ai cunoscut oameni de vază!

     Nimic din ce am zis nu a fost cu intenția de a mă găsi superior în fața ei și eram mâhnit că așa erau interpretate intențiile mele bune. Dar faptele rele nu se spală cu o cină sau cu un zâmbet și eu aveam să resimt asta din plin.

    - Tu nu ai înțeles bine! Eu nu îți ordon să mânânci, eu te rog frumos să faci asta! Încă o felie măcar deși aș prefera să fie mai multe, dar e doar alegerea ta!

     A apucat o felie pe cate o ținea între degetele stângi, iar eu simțeam o împlinire și o ușurare ciudată văzând-o că mânâncă.

     Masa se desfășura în tăcere, iar eu respiram încet privind-o, temându-mă să n-o deranjez. I-am umplut un pahar de apă de la chiuveta ce se asorta cu mobilierul antic. I l-am pus pe masă și am privit-o cum o bea pe toată fără a face vreo pauză.

    - Ți-am cumpărat și un desert! L-am pus în frigider vrei să-l mânânci?

    - Nu, e perfect așa!

    - Atunci poți să-l păstrezi pentru mâine dimineață sigur o să-ți placă! Am rostit stingher și ezitant!

    - Acum pleci?

    - Aș prefera să mai stau, ție ți-ar plăcea să mai stau?

    - Când se pronunță divorțul? A rostit ignorându-mi întrebarea!

    - Nu s-a stabilit încă! Am spus evitând să-i zic că n-am semnat actele și prin urmare n-am înaintat procedura!

    - Ziceai că va fi rapid!

    - Vrei să scapi neapărat de mine nu?

    - Nu ne dorim același lucru?

     Privirea rătăcită și glasul atât de stins arătau ce prăbușire s-a produs în ființa atât de puternică de odinioară. Voiam să o întreb cum a fost viața ei de când am părăsit-o și de ce a ajuns în situația asta, dar concluzia ar fi fost aceiași vinovat am sunt eu.

    - Atât de brusc ai încetat să mă iubești?

    - Îmi pot aduce aminte vag ce sentimente am nutrit pentru tine, dar am fost abandonată și târâtă în bezna nopții încât am început să văd doar întuneric pretutindeni!

    - Au fost momente în care mi-ar fi plăcut să te cruț...

    - De aici poți observa difența dintre sentimente noastre, dacă situația ar fi stat invers și aș fi nutrit pentru tine sentimente de ură ce mi-ar împovărat viața tot nu aș fi ridicat mâna asupra ta. Ce rost are să duc un război în care lupt doar eu? După ce voi câștiga nu ar fi ipocrit din partea mea să sărbătoresc? Admit că ți-am ruinat viața, îmi pare rău că nespus ai suferit, dar mai presus de toate îmi pare rău că ți-am sfărmât inima într-un mod în care să n-o mai poți reface!

    - Kassandra eu regret că te-am lovit și poate nu ai motive să mă crezi, dar dacă mi-ai da șansa ți-aș demonstra că..

    - Ce rost are să-ți ofer o altă o șansă când împlinirea noastră nu-ți va fi niciodată suficientă? Gâtul pe care tu în seara vei vrea să-l săruți poate fi al meu, dar cel pe care-l vei  vrea peste doi ani se plimbă acum sub cerul liber și poate privește stelele neavând habar de existența ta. Dacă eu nu ți-am fost suficientă acum când anii tinereții m-au bienecuvântat cu un chip drăguț ce garanții voi avea eu în douăzeci de ani. Nu-ți sunt și nu-ți voi niciodată de ajuns, cum crezi tu că m-ai mai putea amăgi să mă convingi că o să-ți mai plac după ce anii o să treacă.

    - Kassandra...

    - Pleacă, Alexander! De data asta definitiv! Noi doi avem trasee diferite de parcurs, iar drumurile astea nu se vor intersecta niciodată!