Paradis în destrămare

Capitolul 60

Niciodată nu am avut o bătălie mai grea de dus decât cea cu propriul suflet. Toată viață am suspinat după un lucru pe care nu-l putea exact identifica, iar atunci când l-am găsit dificultatea lui mi-a pus multe pierdici.

Fiecare zi în care deschizi ochii, fiecare eveniment și întâmplare la care ești martor îți demonstrează că nu ai văzut încă totul. Că există secrete ce așteaptă a fi descoperite și enigme pe care nu le vei rezolva niciodată, dar la urma urmei acesta este farmecul ei. Te-ai plictisi în propriul univers dacă toate lucrurile ar fi doar simplificate. Înainte de ea duceam o viață în care eram sigur că dețin controlul asupra tot, asupra propriei minți, propriului suflet și fiecare acțiune nu-mi era ghidată decât de dorință și de curiozitate. Odată cu apariția ei planurile au început să se schimbe și dorințele au fost înlocuite cu nevoia de a o protja, acum după ea eram din nou o ființă rece și goală, dar pustiită pe interior. Ironia făcea că deși am conștientizat în fiecare secundă al acestui infect mariaj că ea mă va trăda atunci când va avea ocazia, nu mă așteptam ca asta să doară atât de rău.

- Kunt! O vizită! Mi-a făcut semn paznicul care deja se obișnuise cu mine și cu aglomerația de oameni ce circulau pe aici, nerespectând vreo normă și intrând cu bani  sau cu relații în locul ăsta obscur doar pentru a se asigura că încă mai trăiesc!

Mi-am dat ochii peste cap resemnat și m-am ridicat în capul oaselor dornic de a vedea cine dorea să se mai convingă că voi putrezi aici. Mă vizitaseră chiar și vreo trei frustrare ce jurau cu mâna pe inimă că am fost împreună și că le-am frânt inima, nenorocindu-le astfel viața. Cum or fi intrat oare? Familiei și apropiaților le erau permise vizitele, dar fanaticelor nu, cel puțin nu cred. Oare la câți paznici au trebuit să se coboare în genunchi pentru a li se permite accesul?

Mi-am aluncat gândurile astea rapid, nemaidorind să-mi bat capul cu astfel de amănunte total inutile. Coridorul acesta nu se mai termina și am fost surprins să observ că sunt condus spre camera ce era dotată cu telefoane. Am răsuflat ușurat, cel puțin nu era din nou mama ce ultima oară mi-a adus un pachet plin cu mâncare la care jurase că a ajutat personal în preparare. Am aprobat-o scceptic știind că singurele lucruri la care era mama bună erau cumpărăturile, manichiura și exasperarea tatei, nu neapărat în ordinea asta. Uneori rămân și eu blocat observând câtă iubire nutrește după atâția ani pentru ea în ciuda schimonoselilor și a pretențiilor ei exagerate. Tata muncea și producea o grămadă de bani pentru a-i asigura mamei fericirea și nicidecum pentru a-și îndeplini principalele capricii fiindcă cea mai mare dorință a lui era s-o vadă pe mama zâmbind.

Când ochii mei i-au zărit fața ce din păcate nu era desfigurată, am tresărit scârbit. Am apucat receptorul din furcă și am lăsat spectacolul să se desfășoare. Procesul final avea să se desfășoare curând și deși încă se ancheta aveam mari șanse să fiu condamnat, iar asta mă strângea în spate.

- Hei Shaggy! I-am făcut discret cu mâna prin gemulețul ce ne despărțea!

- Kunt!

- Kunt. Alexander Kunt. Am rostit eu ironic amintindu-mi replica asta dintr-un film a cărui nume-mi scăpa!

- Văd că odată cu pușcăria nu ți-ai pierdut și veselia!

Trebuia să se facă cântăreț, cu așa rime sigur s-ar propulsat rapid în topuri.

- Niciodată, glumeț cum mă știi! Dacă-mi dai un iepure și o pălărie, o să scot un iepure din pălărie!

- Încetează să mai fii patetic!

Mi-am încrucișat buzele în partea dreaptă semn că meditam intens la afirmația lui, iar câteva secunde mai târziu m-am auzit rostind.

- Scopul și durata vizitei? Nu că nu mi-ar plăcea compania ta, dar ăsta e un loc prea dur pentru o persoană atât de delicată cum ești tu!