Paradis în destrămare

Capitolul 54

În asentiment cu tot ce am experimentat vreodată n-am putut ajunge la o concluzie clară care să explice ce a condus la sentimentele pe care i le port astăzi. Un amalgam de vești bune continuau să circule, iar viața mea luase o întorsătură atât de frumoasă încât puteam jura că atât de bine n-o mai dusesem niciodată. Copacii înmugureau și se trezeau la viață precum simțămintele mele ce până nu demult zăcuse în letargie.

Avocatul meu alias omul căruia i-am întins o mână de ajutor pentru ca mai apoi el să-mi ofere întregul său braț depusese o muncă titanică, dar reușise să obțină câștig de cauză sub pretextul lipsei de martori, iar orice acuzație din partea socrului meu de care nu mai auzisem în ultima vreme nimic picase. În loc de mulțumiri și de suma generoasă pe care mă oferisem să i-o achit, Jonathan mă rugase să-l las să se implice și-n procesul de custodie pe care după cum zicea el aveam mari șanse să-l câștig. Prezența puștiului acela arogant avea s-o facă pe Kassandra fericită peste măsură și să-mi ofere mie o doză de credit pe care n-ar fi putut-o spulbera nimeni.

Băteam instinctiv cu degetele în timp ce mă aflam în capătul mesei la care urma să fie să fie servită din secundă-n secundă cina. Mason se cărase în urmă cu câteva zile la fel și tatăl meu ce era prins cu afaceri importante în Anglia, dar mama mea nu se mai dădea plecată. Nu puteam fi răutăcios fiindcă Kassandra mă dezaproba, dar de fiecare dată când dădeam cu ochii de femeia datorită căruia soneria era în permanență-n funcțiune din cauza coletelor pline cu pantofi ce erau livrate la ușa mea zilnic, simțeam nevoia să-i remarc că musafirii așa cum vin mai și pleacă. La urma urmei îmi cumpărasem propria mea casă pentru că aveam nevoie de intimitate și spațiu, iar reintroducerea ei în viața mea fusese realizată într-un mod prea brutal.

Când Kassandra a întrat grabită în camera unde toți o așteptam cu nerăbdare cu stomacurile goale am putut-o privi cum căra niște boluri ce conțineau cel mai probabil o supă. S-a îndreptat prima dată spre direcția mea ca apoi să-și urmeze traiectoria spre locul mamei. Câteva secunde mai târziu am putut fi martorul unui dezastru de proporții mondiale și nu pentru mine, eu îl găseam doar un prilej în plus de a mă amuza. Supa din bol aterizase direct pe rochia mamei într-un act de neatenție din partea scumpei mele soții ce era acum străfulgerată cu privirea de ochii vigilenți ai mei. Când femeia care mi-a dat viață s-a ridicat în picioare am putut studia rochia ei de un bleumarin închis plină de tăieței din care se scurgea de la decolteu în jos un lichid. Încercam să-mi înnăbuș râsul dar nu găseam niciun motiv plauzibil să fac asta.

- Cum ai putut să faci asta? Ce e greșit cu tine? Ce e atât de greșit cu tine?

Chipul Kassandrei era atât de roșu încât puteai jura că stătuse o zi întregă uitată-n soare și încerca să articuleze niște cuvinte astfel încât să emită o frază în timp ce noi restul priveam impasibili.

- Eu...

- Tu ce? Asta e o rochie de 1200 de dolari, știi măcar cum arată suma adunată? Ai văzut vreodată atâția bani la un loc?

- Mamă! Am ripostat cu vehemență fiindcă nu-mi plăcea direcția în care se îndreptau lucrurile!

- Taci Alexander! Nu e timpul tău să vorbești acum, să ne spună ea ce are de zis! De ce nu angajezi o servitoare dacă ea nu are suficientă îndemânare să se descurce?

- Mie îmi pare atât de rău, n-a fost cu intenție!

- Scuze tale nu-mi folosesc atâta timp cât rochia e compromisă!

- Eu pot încerca s-o curăț!

- E o rochia care se curăță chimic deșteapto fiindă are pietre!