Paradis în destrămare

Capitolul 53

Era ceva neobișnuit cu noi, relația noastră trebuie să fi fost specială ca un plan pe care în mod ironic universul îl anticipase și-l pregătise cu minuțiozitate și în care ne aruncase în mod involuntar. Sentimentele noastre nu erau bine puse la punct, se răsfrângeau și se risipeau cu fiecare greșeală pe care reușeam s-o realizăm din nesăbuința noastră. Trebuia să fim prudenți în condițiile în care noi nu știam să fim altfel decât repeziți, puteam să suferim și puteam să învățăm autorturându-ne reciproc prin palme și lacrimi, dar în final nu despre asta era vorba. Zâmbetul acela cald îmi permitea să fiu real, să arunc masca pe care cu atâta îndârjire am fixat-o, putem fi calm, putem fi cald, poetic și dulce așa cum mi-a fost dat să fiu și așa cum refuzam să mă manifest. Dar ea oare știe câtă speranță poate întrezări printr-un simplu surâs?

M-am trezit dornic s-o privesc cum doarme ghemuită la pieptul meu, abandonată-n brațele mele și m-am izbit de un tablou dezolant și de un pat rece și gol. Apa de la duș nu se auzea curgând și hoinărind pe balcon am realizat că ea nu putea fi decât jos preparându-mi micul dejun pentru ca mai apoi să se roage de mine să mănânc așa cum făceam eu când o amenințam că va intra în probleme dacă nu-și respectă programul de masă. Deși nu era corect, gândul că ea continua să facă toate aceste gesturi micuțe pentru mine mă flata și mă făcea să zâmbesc în cel mai tâmp mod. Oare până acum avusesem o pânză pe ochi ce-mi întunecase vederea? Nu puteam concepe ideea că fusese orb atâta amar de vreme și-mi pierdusem timpul vânând tinichele când comoara se afla la doi pași de mine.

Am deschis subtil ușa din dorința de a nu face zgomot și de a nu-i trezi pe ceilalți când am observat un decor destul de dubios ce se întindea de la ușă și continua spre baza scărilor de o parte și de alta. Eram mirat petalele de bujor împrăștiate pretutindeni mă trimiteau cu gândul departe. Asta era o urare de soiul bun venit acasă, ne bucurăm că ai ieșit din arest? Mă simțeam oarecum jenat și ofticat de situația creată, eu n-ar fi trebuit să mă aflu de la bun început acolo dar nemernicul meu socru pregătise o strategie pe care am fost prea naiv s-o anticipez. Imediat ce spiritele se vor calma aveam să-mi pregătesc un plan pentru a mă răzbuna fiindcă eu nu lăsam niciodată polițele neplătite.

Ajuns la capătul scărilor, m-am frecat la ochi deoarece aroma persistentă de la vanilia din lumânări îmi făcea simțurile să amorțească. Am fost întâmpinat de un grup de persoane cunoscute ce au răsărit de după masă și au strigat în gura mare surpriză.

Decorul mirific era alcătuit din baloane în diferite nuanțe de roz, iar platourile ce erau ornate cu preparate din somon, pepene roșu și sosuri de zmeură contemplau atmosfera. Bujorii se scuturau pretutindeni și începuse să-mi fie milă de cel care va curăța locul ăsta după ce șarada asta avea să se termine.

Când am fost îmbrățișat instinctiv de tata și am putut distige din vorbele lui cuvintele magice am paralizat. Cum se poate să fi uitat de asta? În fiecare an găzduiam cea mai fastuoasă petrecere, dar de când sunt însurat m-am cam pus pe liber. Când umplusem ultima dată o piscină cu șampanie oare?

Căutam instinctiv chipul de care voiam să mă bucur pentru a-mi însenina dimineața, dar nu se întrezărea nicăieri în timp ce îmbrățișarea și săruturile lui Thiy nu părea să se mai termine. Când a vrut să-mi atingă buzele m-am retras subtil trecând la Mason și m-am enervat gândindu-mă cât de atotstăpână se credea asiatica doar pentru că-i acordasem puțină atenție.

-     Până să văd baloanele, am fost tentat să cred că mi-ați plănuit deja priveghiul!

Toți se uitau consternați la mine încercând să găsească o explicație pentru nerecunoștiința mea la adresa surprizei lor când Mason a adăugat: