Paradis în destrămare

Capitolul 43

       Există anumite nopți în care simți că fiecare atom ce te constituie e pe cale să explodeze și să dezlănțuie un adevărat cataclism, sunt nopți în care poți paria că ești pe cale să te descompui pentru că fiecare celulă din corpul tău pare că vrea să se dezlănțuie făcându-te vulnerabil în fața soartei. Cum am mai zis există nopți oarecare și exista nopți primordiale a căror evenimente îți vor schimba viața și mai târziu îți vor cauza insomnii. Dar am învățat că indiferent de stările ce ne bântuie și  de sentimentele ce ne chinuie, putem fi deschiși pentru că în esență e perfect normal să fii uman uneori. Poți fi vulnerabil încredințându-i cuiva dreptul de a distruge deși în străfundul tău să nutrești speranța că n-o va face, e în regulă să fii furios, să plângi și să te înfurii, să fii confuz și să nu-ți poți explica nici ție ce anumite simți pentru că la urma urmei trăiești, iar viața ta umană e construită pe fondul unor emoții puternice ce te pot efectiv distruge. Asta era poate cea mai importantă lecție ce mi-a servit-o ea, fetița asta instabilă ce mă dezarma prin fiecare gest al ei și mă făcea să fierb la fiecare ceartă sau conflict.

       Ploaia se dezlănțuia în rafale puternice și afară se declanșase potopul, dar niciunul din noi nu părea deranjat de acest lucru. Ne priveam sub întunericul stelelor care lipseau și deși eram apropiați din punct de vedere fizic o puteam simți la ani distanță față de mine. Tăcerea devenise deranjantă și era ca de fiecare stânjenitoare, hainele ni se lipiseră de trup, iar din păr ni se scurgeau șuvoaie. Nu înțelegeam de ce continuă să tacă și dacă ăsta era doar un semn evident că ea dorește să-mi respingă cererea. Deși în mod normal disprețuiam ploile, nu puteam găsi o vreme mai potrivită pentru noaptea asta rece. Poate în străfundul meu speram că măcar ea să aibă rol purificator și să-mi mai șteargă din păcate, dar am surâs ironic când am realizat că speram în zadar.

-    Abia ai terminat cu ea și vrei să mă iei pe mine? Ai un apetit așa mare sau de când nu-i mai dai bani nu mai face treabă?

        Am amuțit, tocmai realizazem ceva ce atunci când o sărutasem omisesem să observ, ea consumase alcool și cunoscând-o prea bine știam că atitudinea ei va sfida până și vremea de afară, urma să dezlănțuie iadul. Prin minte nu-mi trecea decât gândul că era așa de provocatoare când era răutăcioasă și iubeam modul în care încerca să-și mascheze gelozia în spatele unor ironii prost formulate.

-    Iubire ce ți-am spus eu despre consumul de alcool? Am rostit evident deranjat știind ce gură mare urma să aibă!

-    Ce ți-am spus eu despre folosirea sintagmei iubire?

-    Ești șoția mea și te numesc cum am chef! Am rostit nervos pe faptul că dorința încă pulsa în mine!

-    Da, da aia pe care ai cumpărat-o și cu care simți că ieși în pagubă mai schimbă placa!

-    Ai noroc că...

-    Că ce? Știi că aici nu ne vede nimeni nu? Poți să te dezbraci de atitutidenea asta blândă și falsă! Te-ai prefăcut destul!

-    Nu m-am prefăcut deloc!

-    O curiozitate am totuși! M-ai adus aici doar ca să mă umilești iar? De aia ai dispărut așa?

-    Ești beată încetează!

-    N-am băut așa mult, plus de asta n-aș fi băut deloc dacă nu mă lăsai singură printre toți oamenii ăia plictisitori!

-    A deci e vina mea acum?

-    Bineînțeles! Mereu este! A rostit supărată încercând să se sprijine de capotă!

       I-am înconjurat în mod brutal talia și am lipit-o de mine șoptindu-i nervos aproape de buze.

-    Lasă că am văzut că mi-ai găsit repede înlocuitor!