Paradis în destrămare

Capitolul 67

       Înghițeam fiecare picătură de alcool cu nesaț și cu cât lichidul vital mi se scurgea pe gât cu atât mă simțeam mai liniștit.

     Ultimele zile fuseseră un iad emoțional și preferasem să mă refugiez în petrecerile pe care obișnuiam să le dau la casa mea de pe plajă. O fată dezbrăcată se sprijinea de brațul meu, iar eu mi-am dat ochii peste cap dorindu-mi să o dau la o parte cât mai repede.

     Când din sticlă nu am mai putut scurge niciun strop am pășit rapid prin dezastrul de pe podea în căutarea unui refegiu care mi-ar fi tulburat din nou mintea pentru a-mi putea bloca agonia.

     Înjuram și strigam nepăsându-mi câtă gălăgie fac, blestemându-i pe cei care consumaseră tot alcoolul negândindu-se că el reprezenta singura mea „cafea".

- Ce e cu zgomotul ăsta? Vreau să mai dorm, de ce strigi așa?

    O ființă brunetă și obosită cu buzele mari, acoperită doar de chiloți mi-a apărut în fața ochilor vizibil consternată de tabloul din fața ochilor ei.

- Nu vrei să te duci până la benzinărie mai bine?

- Poftim?

- Hai că te las să păstrezi restul.

    A pufnit vizibil deranjată, dar s-a apropiat de mine încet și fără niciun avertisment și-a lipit buzele de ale mele într-unul din cele mai carnale săruturi de care am avut parte în întreaga mea viață. Atunci am observat și eu că eram acoperit doar de boxeri și doream o deconectare de la realitatea în care mă zbăteam așa că m-am lăsat dus de val. Am pătruns-o pe canapea cu un gest rapid și lipsit de blândețe, iar nu a părut deranjată de manifestările mele sălbatice.

     După ce am încheiat, ne-am retras la o țigară pe balconul casei ce avea vedere la plajă. Emana o senzulatitate naturală ce ar fi tentat orice bărbat să mai continue să se întâlnească cu ea de cel puțin câteva ori. Orice bărbat mai puțin pe mine care eram acoperit și depășit de problemele cu care mă confruntam.

- Ce te holbezi așa? Știu deja că nu o să ne mai vedem niciodată, nu trebuie să te simți stânjenit sau să o iei pe ocolite.

- Nu asta doream să-ți zic.

- Dar atunci ce?

- Ai calități deosebite, dar sunt însurat.

    A pufnit în mod ironic și s-a înecat cu fum aruncându-mi o privire plină de scârbă.

- Ciudat mod de a te descotorosi de mine. Plecam singură oricum. Dar totuși de curiozitate unde e soția ta? Te așteaptă cuminte acasă în timp ce tu ești la „o întâlnire de afaceri" ?

- E acasă. Nu e treaba ei pe unde umblu eu. E o întreținută și atât.

- Deci se complace așa. Biata ființă mediocră.

- Mă iubește, bănuiesc.

    A râs din nou, de data asta puternic și vizibil sincer.

- Mă întreb de ce. Chiar mă întreb de ce.

- Pentru prestațiile mele? Nu e suficient?

- Deci chiar nu-ți amintești nu-i așa?

- Ce anume să-mi amintesc?

- M-ai agățat într-un club de pe plajă, m-ai provocat și când am ajuns aici ai adormit buștean și ai și sforăit. Erai beat de aproape că nu mai puteai vorbi. Așa că nu te flata prea tare, probabil soția ta e motivată de comfortul finaciar că în rest nu văd niciun fel de potențial în tine.