Paradis în destrămare

Capitolul 66

     Priveam absent la figura de ceară ce zăcea pe patul strâmt din nenorocita de cutie de chibrituri în care-și ducea absolut inutil existența. Trupul slab și lipsit de vlagă pe care-l cunoșteam centimetru cu centimetru nu-mi mai trezea acum nici cel mai mic fior de plăcere.
    
     Poziția ei defensivă mă făcea să cred că intuia ce urma să se întâmple și-și accepta cu resemnare soarta ca de fiecare dată. Chipul îi era palid, buzele îi erau crăpate, iar părul avea un aspect uscat și degradat. Pijamaua din mătase purpurie care-i învelea leșul era singura care-i mai cosmetiza puțin aspectul total degradat.

    M-am adresat direct pe un ton rostit după cele mai agonizante secunde de liniște de viața mea, ce păreau că s-au prelungit o eternitate.

–  Cred că ai auzit ce a zis medicul.

–   Am auzit.

–    Foarte bine. Măcar știm că ești doar inaptă dar nu și surdă.

–    Am încercat.

–    Aveai două sarcini simple, să îți monitorizezi ovulația și să rămâi însărcinată la dracu'. Am urlat eu mai tare decât credeam că o pot face. De restul m-am ocupat eu în ciuda repulsiei pe care mi-o provoci. Procedurile pentru Fiv nu înaintează, rudele tale biologice și aurolace, nu sunt de găsit, copilul meu este încă bolnav iar tu zaci aici sub acoperișul meu la fel de inutilă cum ai fost mereu. O sursă în plus de cheltuieli la întreținere.

     Am prins-o de păr cu toată puterea de care mă puteam folosi și i-am întors capul într-o parte fără a auzi-o scâncind măcar o secundă. Îmi venea s-o strâng de gât cu toată puterea de care mă puteam folosi pentru a o sufoca complet deoarece îmi doream să rămână fără aer, măcar câteva clipe pentru a simți și ea ce am simțit eu când medicul mi-a zis că malformația pe care o are copilul se datorează episoadelor de  violență și stresului la care a fost supusă mama în timpul sarcinii și implicit fătul în timpul vieții lui intrauterine. Vestea asta a declanșat în mine un cataclism, iar episoadele de furie nu mai puteau fi efectiv controlate iradiam tot ce îmi ieșea în cale iar oamenii au început cu iscusință să mă evite.

–  Așteptarea asta e cruntă! Îți înțeleg incapacitatea de a-ți gestiona furia, Alexander. Și sunt alături de tine, așa cum pot! A rostit ea pe aceiași tonalitate stinsă dintotdeauna.

–  Adică îmi înțelegi dorința iminentă de a-ți sparge fața și mă susții în demersul acesta pe deplin deși nu ți s-au vindecat vânătăile de săptămâna trecută. Accepți să mănânci în continuare alimente pasate doar ca să mă vezi pe mine mai calm. Cât de ipocrită poți fi? Explodez în preajma ta femeie, abia aștept să te izoleze ăia la închisoare și să nu mai fie necesar să ne intersectăm vreodată.  Îmi e dor de viața mea de dinainte de tine pricepi?

     Deși nu a existat niciodată viață înainte de ea, toate amintirile pe care le am de când mă știu gravitează în jurul ei. Probabil dacă nu ar fi fost incidentul care ne-a adus aici, am fi avut primele experiențe sentimentale, sexuale, gastronomice, dramatice toate  împreună. Pentru că noi obișnuiam să facem totul împreună.

     Cred că asta e și ideea cu dependența de fapt, e un cerc care te strânge atât de tare încât cu timpul te subjugă atât de tare încât ajungi să nu-ți mai vezi viața dincolo de el și încetezi cu timpul să-ți dorești să-l mai rupi.

–  Dacă te-aș lovi pentru fiecare dată când m-ai făcut să sufăr nenorocire ce ești, m-aș răcori complet dar sufletul mi-ar rămâne tot fad, pentru că asta ai adus în viața mea doar nenorociri și dezastre.

     Mi-a prins încheieturile cu degetele ei subțiri și m-am simțit pe moment mumificat deoarece nu puteam avea nicio reacție parcă eram conservat.