Paradis în destrămare

Capitolul 65

     Nașterea a fost un cataclism de proporții astronomice, totul a mers rău, iar dignosticul final a fost unul pentru care nu am fost pregătit, nimeni n-ar fi fost. Copilul s-a născut cu o malformație la unul dintre rinichi, cu o greutate sub medie și în niște condiții insalubre ce au general o infecție nosocomială încă din prima zi de viață.

     În timp ce strângeam între degete plicul pe care nu mai era necesar să-l deschid, urlam bântuit de nopțile de nesomn, cumulate cu amestecul de frustrări. Dovada Adn, era inutilă în aceste momente, am știut din prima secundă în care am privit mica ființa neajutorată că este  sânge din sângele meu. Și tot din acel moment mi-am jurat că voi face orice s-o salvez.

- Domnule, au sosit! Am auzit-o pe Cristha, bucătăreasa rostind.

     O armată de oameni au escortat-o până la ușa casei și după ce am semnat și mi s-a explicat protocolul, au condus-o în fosta ei cameră, mică și întunecată, o fostă debara, unde înainte se călca și care a rămas intactă de la plecare ei.

      Brățara ei de pe picior pâlpâia semn că era activată, iar ea afișa o mină speriată de căprioară în bătaia puștii. Tenul îi era palid și buzele foarte crăpate, părul îi era scurt și murdar, în nuanța lui naturală, iar hainele ei aveau urme vizibile de uzură. Dar niciun detaliu nu mă atingea, scopul cu care ea sosise aici, era din nou altul și eu nu puteam permite să fiu distras.

- Presupun că te întrebi ce cauți aici și nu ești în spatele gratiilor să putrezești așa cum meriți?

     Chipul ei nu trăda nicio expresie, își freca încheieturile marcate de urma cătușelor și respira greu. Nu făcea nicio mișcare si oricât de bine încerca să se controleze îi puteam simți frica.

- După cum bine știi nu ai fost nici măcar capabilă, să-mi livrezi un bebeluș întreg. Ești inutilă precum am anticipat de la început.

- Poftim?

- Ah, da, uitasem. Tu nu cunoști nicio informație pentru că-n dreptul mamei tronează o linie.

     S-a repezit asupra mea și m-a zgâriat sau cel puțin a încercat pentru că fără a putea măcar să anticipez ce urmează să fac am împins-o în partea cealaltă de cameră.

- Dacă nu te menții cooperantă, te voi lovi până te conving eu să devii bine? Încetează să mai fii sălbatică, pentru că nu ai nicio șansă în fața mea și niciodată nu vei avea.

- Ești un animal lipsit de suflet!

- Te-ai gândit vreodată că oamenii te tratează exact așa cum meriți?

- Atunci de ce nu m-ai lăsat acolo să-mi aștept pedeapsa. De ce mereu îți place să te complici? Tu ai plănuit răzbunarea asta și ai generat toată situația asta și tot tu la final te plângi. Sunt dispusă să-mi ispășesc pedeapsa și să cooperez cu legea, am făcut tot ce mi-ai cerut. Am renunțat la tot. Îmi vor da suficienți ani astfel încât să nu trebuiască să mai ai de a face vreodată cu mine. O să sufăr exact așa cum merit și sper că asta-ți generează fericire exact așa cum îți dorești.

     Probabil și-a adunat tot curajul să rostească toate aceste vorbe, iar în secunda în care și-a încheiat discursul și-a închis ochii, ferm convinsă că urma s-o lovesc. Dar eu nu simțeam nici măcar nevoia să fac asta deoarece tot ce vedea în fața mea era scopul pe care-l aveam, acela de a-mi salva copilul și nici măcar nu puteam s-o mai asociez pe Kassandra cu o ființă umană ci doar cu o unealtă ce-mi va servi la îndeplinirea lui.

- Destul cu discursurile astea emoționante! Am rostit sarcastic. Scopul venirii tale aici e mult mai important decât emoțiile pe care tu nu ți le poți controla, pentru că ești o mucoasă imatură și nu o femeie pe deplin.