Paradis în destrămare

Capitolul 2

Thailanda este incredibilă, iar insula pe care o alesesem fusese cu siguranță cea mai bună decizie. Făcusem multe călătorii în tot felul de locuri exotice, dar aici nu apucasem niciodată să ajung. După ce am rezolvat cu cazarea  m-am aruncat în patul uriaș din căsuța ce avea ieșire direct către plajă. Câteva minute mai târziu sosise și soția mea pe care o delegasem cu căratul bagajelor. Nu mă așteptam să execute acest ordin sincer, dar probabil după noaptea trecută am băgat spaima în ea.

    - Astea sunt toate? Întreb sarcastic și făcând referire la cele trei valize mari ticsite cu lucruri și inimaginabil de grele ce-mi aparțiuneau.

    - Da.

Ea avea doar o singură valiză mult mai micuță și după amănunțite studii am putut observa că are un stil vestimentar total hidos. Nimic nu mai era cum îmi aminteam, iar trecerea anilor a transformat-o într-o femeie ștearsă și destul de insipidă ce avea totuși un chip fără imperfecțiuni și destul de palid. Hainele largi și mult prea groase îi acopereau formele corpului, iar coafura de nuntă nu-mi putea dezvălui lungimea părului său.

    - Tu de ce ai atât de puține?

    - Nu am știut unde mergem și am împachetat doar strictul necesar.

Știu că planul meu de răzbunare trebuie să meargă în continuare, dar dacă cineva din presă sau un cunoscut m-ar surprins în preajma creaturii acestea nu aș mai pleca de coperțile ziarelor niciodată. Am desfăcut cu ingeniozitate fermoarul valizei în timp ce priveam îngrozit la ordinea cu care erau aranjate lucrurile ei în culori fade.

    - Tu vrei să te culci cu mine îmbrăcată cu ăștia? Indic spre o lenjerie într-o culoare de roz foarte șters și de o lungime greu de reprodus. Există pantaloni mai scurți decât ăștia.

    - Nu ai dreptul să scotocești așa! Spune în timp ce se apropie și cade jos în încercarea ei inutilă de a mă îndepărta.

Cum abia începusem să mă distrez nu găseam niciun motiv pentru a înceta, așa că am continuat.

    -Sunt sigur că și bunică-mea a deținut piese de lenjerie mai sexi. Mă simt tentat să te dezbrac și să văd ce ai avut pe sub rochia de mireasă, dar sunt suficient de îngrozit deja.

    - Ești foarte nesimțit!

Ridic dintr-o sprânceană și o privesc jucăuș.

    - Suntem căsătoriți de 24 de ore sau mai puțin și deja mă jignești, nu e bine.

    - Tu m-ai insultat primul.

Încercările ei patetice de a riposta mă amuză și o să mă distrez copios testându-i limitele și umilind-o constant.

    - Ești premiul meu, am liber să-ți ofer ce tratament doresc.

    - Sunt o persoană nu un lucru.

    - Știi ceva încetează cu dramele bine? Persoană, lucru ești tot un nimeni, iar în fața mea ești egală cu zero. Ar trebui să te aștepți la tratamente mult mai rele știind ce ai făcut, ce mi-ai făcut.

    - Dar acum am crescut și suntem persoane mature.

    - Serios? Am întrebat sarcastic.

    - Nimic din atitudinea ta nu-mi demonstrează că te-ai schimbat în vreun fel. Ești aceiași fetiță lașă ce se ascunde într-un colț doar că iubire de data asta nu mai are cine să te salveze.

    - Ești puțin prea încrezător în tine, dacă o să fug?

Am izbucnit în râs, un râs zgomotos și sincer. Neuronii ei lipseau chiar dacă nu era blondă. Naivitatea ei mă surprinde și observ cum mă privește confuză. Teama i se citește în ochi și nu vrea ca eu să observ asta. Poate limba îți poate conserva propozițiile, dar ochii te trădează întotdeauna. Am privit-o rece, mirat de tupeul ei și pentru prima dată-n viață m-am gândit că n-am lovit niciodată o femeie, asta dacă palmele la fund nu se pun. I-am prins puternic încheietura mâinii și am obligat-o să mă privească.