Paradis în destrămare

Capitolul 10

Asumarea asta subită m-a surprins și eram indignat de modul în care continua să-și apere tatăl. O amintire de acum două luni îmi revenise în cap, pe parcursul negocierii Kassandrei ca pe o marfă de schimb, tatăl ei îmbitat de aburii alcoolului nu a prezentat nici cea mai mică urmă de regret când mi-a înmânat ființa ce obișnuia să reprezinte pe timpuri centrul universului său. Expresii ca "poți s-o folosești o vreme", "e o marfă ce merită" au fost des auzite pe parcursul conversației.

- Totuși cred că e trist să trăiește precum tine, lipsită de iubire sau apărare, neprotejată de nimeni.

- Tatăl meu mă iubește... Spunea ea în timp ce lacrimile continuau să-i inunde ochii.

- Gunoaiele nu sunt iubite Kassandra știi? Altfel de ce ai alege să te descotorosești de ele corect? Păi să-ți spun că lucrurile de valoare se păstrează, restul se sortează și după caz se aruncă sau în cazul tău se reciclează.

Continuam să-i mângâi chipul ce acum mă țintuia cu privirea, iubeam s-o ating în momentele de vulnerabilitate s-o fac conștientă că e așa din cauza mea.

- Hai că nu ai înțeles prea multe fiind grea de cap. În traducere pentru tine îți voi spune că o marfa este necesară la un moment dat și cam atât iar când nu mai folosește la nimeni este aruncată. Situația similară cu a ta de altfel, tu nu mai contezi, dacă ai face-o ai fi acum în Londra alături de frățiorul tău de familia ta.

- Te rog oprește-te...

- Că de nu ce? Plângi iubire? E greu să auzi cât de puțin contezi de fapt?

- Nu mai rosti cuvinte așa veninoase te rog, știu că poate ești puțin frustrat dar...

Am strâns din pumni complet enervat și sătul de melodrame.

- Cine crezi că e frustrat aici? Aș avea și de ce? Doar gândește-te puțin că afară se desfășoară o petrecere fastuoasă ce mă așteaptă să-mi fac apariția și sute de fete disponibile care să mă provoace suficient pentru a nu fi nevoit să le opresc de fiecare dată.

Am conștientizat că ultima parte sunase puțin cam dur, dar eram prea nervos pe ea și pe toată situația ca să mă mai calmez. Probabil când voi ieși de aici îmi voi găsi relaxarea în câteva pahare de whiskey sec, dar până atunci trebuie să mă descurc cu ea. O senzație de accentuare a nervilor asta am simțit când am văzut-o acolo printre invitații mei la petrecere. De ce întotdeauna era atât de lipsită de apărare și pierdută-n spațiu?

- Te rog să pleci... Vreau să fiu singură...

Își dusese genunchii la piept și-și sprijinise bărbia pe ei ca un copil complet neajutorat și suferind.

- Să plec din casa mea? Pentru că prințesa are nevoie de spațiu... Alte cereri Alteță?

- De ce stai aici cu mine? Credeam că vrei să te distrezi. De ce altfel ai da o petrecere?

Mintea mea nu procesa nicio replică răutăcioasă pe care i-aș fi putut-o servi, pentru că nu exista nicio explicație plauzibilă pentru care eu încă mă aflam aici în loc s-o urmăresc pe tipa focoasă cu care plănuiam să mi-o fac de cap în seara asta. Nu îi puteam răspunde că nu știu de ce sunt tentat să stau prin preajma ei în loc să merg să petrec cu toată lumea, aș fi părut cel mai sensibil idiot de pe planetă..

- Voiam doar să mă asigur că te întorci unde îți e locul atât... Am rostit nepăsător.

- Acum sunt aici, nici n-o să te deranjeze prezența mea, doar pleacă te rog, sunt obosită vreau să dorm..

Simțeam nevoia să mă agăț de orice aspect pentru a-mi prelungi șederea aici și eram total deranjat de faptul că pentru prima dată în viața mea am fost alungat de o femeie.

- Pentru puțină curățenie și micul dejun pe care oricum nu l-am mâncat nu ar trebui să te plângi, sunt femei care fac asta zilnic și....

Mi-a tăiat-o fără a apuca să mai protestez în prealabil:

- Psihic, mă simt obosită psihic. Poate nu te interesează de fapt știu că nu-ți pasă, dar e greu să mă conformez cerințelor tale mereu știu că sunt incapabilă și nu am tărie de caracter, dar uneori simt că nu fac față.

Nu rezistam s-o aud vorbind și s-o văd atât de pierdută poate e sau obișnuia să fie o scorpie nemernică, dar simt că toate au o limită chiar și pentru mine. Extenuarea i se citea pe față, iar tristețea din ochii ei era vizibilă, toate astea datorită mie.