Paradis în destrămare

Capitolul 47

Melodia 😇💙

Acest capitol a fost o colaborare cu VeroCat8 ! Personajele din acest capitol sunt protagoniștii cărții ei "Interes și răzbunare", iar acest capitol nu are legătură și nu modifică cu nimic conținutul niciuneia dintre cărți!

Ultimele două săptămâni au survenit cu evenimente de coșmar și în sfârșit mă puteam bucura de câteva clipe de liniște. Printre drumuri la poliție, telefoane la avocați, explicații peste explicații și analize temeinice de sânge mă văzusem în sfârșit eliberat de o mare parte din griji. Faptul că am stat blocat într-o casă mai mult de trei zile cu un cadavru într-o stare avansată de putrefacție încă-mi întorcea stomacul pe dos, dar mă resemnasem la ideea că cei din presă mă declarase un fel de erou sau ceva similar și primisem chiar și un bilet de mulțumire de la primarul ce conducea localitatea în care se afla cabana dărăpănată unde ne adăpostisem. Deși după spusele mamei mele acționam inuman, am profit de eveniment pentru a-mi face puțină reclamă și cu o atitudine perfect studiată de victimă mă transformasem din nătărăul ce s-a rătăcit în pădure, într-un cetățeam interesat de bunul mers al lucrurilor.

Eram chemat peste tot la interviuri și presa nu mai părăsea intrarea din față a porții doar doar ar putea smulge vreun răspuns din partea eroului. Toată situația mă amuza în aceiași măsură în care nu puteam pricepe de ce karma aranjezează mereu lucrurile în favoarea mea. Deși era o enigmă nu mă puteam plânge de ceva, imaginea mea oricum nu era deloc curată ținând cont de multitudinea de femei cu care m-am afișat și care a contribuit la portretizarea mea drept un afemeiat notoriu.

Thiy a ieșit din bucătărie cu două pungi uriașe de chipsuri cu brânză și ceapă și s-a instalat lângă mine pe canapeaua mea albă de care mă legau atâtea amintiri.

- Ești peste tot la TV! A rostit aceasta către mine cu un vizibil entuziasm!

- Da! Am rostit eu parțial stânjenit!

Dacă aș fi știut că asta era soluția pentru a-mi clăti imaginea, angajam de mult o echipă de muncitori să sape după cadavre în locul meu. Ziua de ieri s-a soldat cu înmormântarea bătrânului ce atâta fericire mi-a adus, iar eu și Kassandra am fost prezenți ocupându-ne în amănunt de cele mai mici detalii. Faptul că refuzasem ajutorul primăriei și suportasem personal toate costurile funeralilor, m-a făcut să cresc considerabil în ochii adunăturii de muribunzi ce-și plimbaseră organele și membrele nefuncționale pe acolo pentru a veni personal să felicite un așa tânăr cu inițiativă și suflet mare. Îmbrățișasem de a bătrâne și obrajii mei erau atât de plini de urme de ruj în nuanțe dubioase încât după ce m-am văzut scăpat de acolo am avut nevoie de o baie lungă ce a durat mai mult de o oră. Uram înmormântările deși acea fusese prima din viața mea și probabil ultima. Răsuflasem ușurat la gândul că nu va trebui să fiu prezent la a mea, nu în mod psihic cel puțin pentru că în rest eram mai mult decât sigur că voi fi vedeta.

Burtica lui Thiy luase proporții generoase și eram cumva mișcat de gândul că înăuntru sălășluiește o creatură ce-mi poartă sângele. I-am atins abdomenul umflat cu mâna și n-am simțit nimic alceva decât mațele ei făcând un pic cam prea mult zgomot pentru gustul meu. Când am privit către punga de chipsuri pe care intenționa s-o baloteze mi s-a întors stomacul pe dos. Un miros de ceapă cu brânză împuțită sau ceva similar s-a resimțit în atmosferă, iar eu eram mai mult decât dezgustat.

Zgomotul care venea din capătul scărilor m-a trezit la realitate și în mai puțin de o secundă, i-am mutat mâna lui Thiy de pe pungile alea pline cu aer îmbâcsit.