Paradis în destrămare

Capitolul 51

Timpul nu rezolvă nimic doar te obișnuiește să trăiești cu durerea ce se metamorfozează de la dezamăgire la resemnare, treptat. Rănile nu se închid niciodată complet fiindcă la cea mai mică urmă de lezare vor erupe din nou sângeros și nemilos. Îți e teamă să le spui oamenilor cum te simți pentru că te temi că te-ar putea distruge așa că-i îngropi undeva într-un ungher al minții cât mai departe de suflet și te distrugi singur. Nu poți să-ți amputezi reacțiile la durere indiferent cât de obișnuit ai fi cu ea, dar le poți controla și-ți poți păstra zâmbetul și călcând pe cioburi fiindcă dacă n-o scoți la suprafață nimeni nu-ți va observa durerea din suflet.

Mă simțeam abătut și nici nu știu cum și când condusesem până la plajă, lăsând-o pe Kassandra în urmă undeva în negura uitării. Acesta era unul din momentele în care-mi doream să fiu doar eu cu mine sau poate-mi doream pe cineva alături dar eram prea obișnuit să fiu singur în situațiile grele. Nu era vorba că mă opun fericirii lui Mason, la urma urmei ratatul îmi era cel mai bun prieten și-mi fusese alături în cele mai stânjenitoare momente ale vieții, dar nu-mi puteam șterge din cap ideea că va fi tras pe sfoară de Saara așa cum fusesem eu tras de Thiy. Dacă presupusa lui dragoste e o iluzie ce se va transforma mai târziu în dezamăgire, când adevărata lui șansă va veni o va respinge din start fiindcă nimeni nu calcă mai mult de odată pe cioburi fără să se gândească la sânge.

Poate nu pe Mason eram nervos ci pe faptul că-n acțiunile lui îmi vedeam vedeam mie greșelile, la urma urmei îi făcusem Saarei un serviciu scoțând-o din mediul acela toxic, iar ea și-a pus-o cu cel mai bun prieten al meu în loc să-și vadă de viață și nu aveam cum să nu mă simt trădat. Voi avea un copil, iar gândul că voi fi tată nu făcea decât să mă înspăimânte, eu nu eram obișnuit să iubesc și nu aveam habar cum să fiu altfel decât egoist. Era nedrept că-mi antipatizam copilul nenăscut sau mai bine zis că nu nutream pentru el alceva decât indiferență.

Mi-am simțit talia înconjurată de la spate de niște mâini mici și când nările mi-au fost invadate de parfumul bine cunoscut am recunoscut-o instant pe Kassandra. Cum o fi mers prin nisip cu tocurile alea? Trebuie să fi fost cu adevărat chinuitor, dar eu bântuind de unul singur nici nu m-am mai obosit să-i dau atenție.

I-am smuls mâinile într-un mod mult prea brutal, iar ea s-a dezechilibrat ajungând în fund pe nisip. Tabloul ar fi fost destul de amuzant în alte circumstanțe dar acum era doar trist. Kassandra mă privea cu ochii speriați ca și cum se aștepta s-o ajut, dar eu voiam doar să fiu lăsat în pace și să meditez la dezastrul din viața mea așa că i-am întors indiferent spatele.

- Alexander! Am putut auzi glasul ei cum mă cheamă!

M-am întors sătul de disperarea ei destul de decis s-o pun la punct. Niciodată nu mi-au plăcut femeile băgăcioase sau insistente ce nu înțelegeau că-n anumite probleme ele pur și simplu nu-și găseau locul.

- Ce vrei? Am rostit acid!

- Pot să fac ceva pentru tine? Să te simți mai bine? A rostit ea destul de bâlbâit!

Eram destul de sigură că ea nu-mi adresase acestă întrebare cu o conotație perversă, dar eu nu mă puteam abține chiar și după atâta timp să nu-i testez limitele. Ochii ei mă priveau plini de speranță ca și cum se aștepta ca eu să mă confesez ei. Știu că-i stabilisem că putem fi prieteni, dar asta se aplica doar într-un singur sens eu ca fiind prietenul ei și ea fiind obligată să-mi înșiruie problemele din viața ei fără ca evident să-mi mai ascundă lucruri. Cât despre mine eu aveam propriul statut în căsnicia asta, ce se stabilise de la început a fi special.

Mi-am aruncat indiferent ochii către plaja pustie și goală și am vizualizat pentru o secundă casa mea ce se afla la o distanță destul de mică. Niciodată nu veneam aici și motivul pentru care-mi achiziționasem o casă pe plajă îl repreznta un simplu capriciu de moment.