Paradis în destrămare

Capitolul 30

            Kassandra
     Totul părea desprins dintr-un vis, iar liniștea care domnea nu putea fi decât avertismentul pentru furtuna ce urma a se dezlănțui. Viața își urmează făgașul normal, iar lucrurile par să se aranjeze atât de bine încât totul pare ireal. Tata parcă a intrat în pământ de câteva zile și deși înghit în sec când gândul îmi zboară către el, nu pot să-mi imaginez ce plănuiește. În ciuda insistențelor mele bărbatul acela pare decis să-mi distrugă viața, așa cum ca să-l citez și eu i-am ruinat-o pe a lui.

    - Încă o înghițitură iubito, bine?

     Zâmbesc la gândul că bărbatul din fața mea cu chipul lui perfect stă aici și mă hrănește ca pe un copil. De când m-a salvat din ghearele morții stă cu mine non-stop asigurându-se că sunt bine și fiind atât de grijului încât am ajuns să mă simt flatată. Blocată în camera asta cu el și țintuită în pat, mă simt mai vie decât am fost în toată viața mea. Zilele astea au fost uimitoare, pur și simplu uitasem cum este să primești atâta atenție. Deși mă simțeam la început stânjenită, obișnuița s-a instalat când am văzut cât se străduiesc ceialalți pentru a avea grijă de mine.

     Barba lui căpătase un aspect masculin fiind nerasă de câteva zile și începuse să înțepe la atingere. Mă simțeam ca o prințesă în brațele cavalerului ei deși eram conștientă că iluzia se putea spulbera în orice secundă. Am înghițit ultima bucată de piept de curcan și am zâmbit șterengărește când am fost răsplătită cu un sărut. Întotdeauna mă amețeau săruturile sale indiferent de intensitatea lor, iar fiecare gest de apropiere dintre noi mă făcea să mă topesc câte puțin. Cumva mă simțeam specială și eram pregătită să las în urmă trecutul amar.

    - Mânânci în continuare foarte puțin iubito! A rostit el în timp ce a strâmbat din nas ca un copil nemulțumit.

      Și la urma urmei asta eram cel puțin așa ne simțeam între pereții ăștia colorați și colecțiile de mașinuțe ca doi copii ce se descopereau pentru prima dată. Îmi amintesc cu disperarea momentul în care limba lui m-a pătruns transmițându-mi în corp fiori electrici greu de stăpânit. După acest incident nu a mai existat niciun contact intim între noi și deși eu am preluat odată inițiativa el m-a oprit făcându-mă să mă simt foarte jenată. Obrajii mei colorați în nuanțe mult prea intense de roșu au reprezentat pentru el un prilej de a-mi spune că nu-i sunt indiferentă, dar sunt prea slăbită și nu ar vrea să mă rănească. Am oftat, dar am aprobat discret. Mă temeam de momentul în care va trebui să dăm din nou piept în piept cu realitatea, mă obișnuisem în camera asta, iubeam tachinările lui și autoritatea cu care îmi transmitea să mânânc, mă amuza până și modul în care Gaabe infirmierul dispăruse după 2 zile fiind înlocuit de Martha ce avea lejer 56 de ani. Alexander a susținut vehement că infirmierul care-mi schimba perfuzia și-mi administra medicamentația nu era suficient de pregătit din punct de vedere profesional, mai ales că abia ieșise de pe băncile facultății. Îl enerva și faptul că și-a luat libertatea de a nu purta halat fiind acoperit doar de hainele sale mulate ce-i evidențiau în mod armonios corpul.

     În urmă cu câteva zile Alexander lansase terapia prin desene animate la care participa ocazional și mama lui ce încă ne privea cu o urmă de șoc. Ne îndopam cu clătite și ne sărutam ca doi adolescenți la prima relație, ne sărutam și nu făceam nimic alceva, devenise frustrant.

     Întotdeauna când fetițele PowerPuff salvau situația el mă săruta pentru a sărbători în felul nostru victoria lor. Mereu mă tachina spunându-mi că semăn cu Bubbles pe care eu n-am suportat-o niciodată cu inocența și naivitatea ei stupidă. Întotdeauna mi-am dorit să fiu ca Blossom despre care obișnuiam să cred că va ajunge o femeie fatală fiind atât de puternică și descurcăreață în orice împrejurare.