Paradis în destrămare

Capitolul 31

     Clipa în care am conștientizat că toată iluzia creată în jurul iubirii platonice ce s-a consumat între noi s-a rispit, m-am simțit înfrânt. În ciuda orgoliului meu lezat și a sufletului meu sfărmat în bucățele nu puteam s-o urăsc în ciuda eforturilor mele colosate. E inuman cum cineva ți se poate strecura pe sub piele deschizând și primind acces către cele mai izolate cotloane ale inimii doar pentru a produce niște daune imposibil de reparat. Iubirea pentru ea căci cu siguranță așa se numea acest hău dureros m-a făcut să-mi doresc din proprie inițiativă să mă schimb. Am vrut să devin bun pentru ea, tocmai pentru că aveam impresia că sufletul ei cald se deschidea în fața mea prin fiecare lacrimă de suferință vărsată. Îmi doream ca ea să mă dorească lângă ea și să mă imagineze drept bărbatul alături de care va sta toată viața. Trăiam intens durerea ei, cea pe care eu inconștient i-am provocat-o și cea pe care familia ei renegată i-o cauza.

     Zadarnic a fost totul, iar toate fraze ei îmi răsunau în cap în mod obsesiv. Nici alcoolul nu mă calma așa cum o făcea altădată. Întotdeauna am știut că voi fi doborât de un viciu, dar niciodată nu mi l-am imaginat ca pe o femeie. Cum era posibil să mă las înșelat iarăși? Atunci eram mic, dar acum ce scuză aveam? O iubeam, dar se pare că nu era suficient nici pentru ea nici pentru nimeni! Ura pe care mă străduiam s-o nutresc se canaliza și în jurul dobitocului de Horan! I-aș lua la pumni pe toți, căsnicia asta mi-a adus doar neliniște, iar eu mă voi asigura că o s-o transform într-un blestem chiar dacă mă voi tortura simultan și pe mine.

     Priveam la modul în care manevra stângaci aparatul de cafea în acea dimineață ca oricare altele, la fel de urâtă și mohorâtă ca propria-mi existență și fierbeam de nervi. Eram în întârziere sau așa-mi autoimpuneam eu să fiu pentru că ajungeam primul la birou și plecam întotdeauna ultimul refuginându-mă în munca care-mi aducea mai mulți bani. Banii care mă urmăreau acum pretutindeni și care ironic sau nu m-au distrus. Și cât tânjisem după ei încercând să-mi astup niște goluri pe care anumite sentimente le-au modelat transformându-le în ceva deosebit. Dar iluzia s-a risipit, toate măștile au căzut și am realizat că ce mi-am dorit eu au vrut și alții. Banii mi-au servit fericirea ca mai apoi să mi-o distrugă. Ce cerc vicios...

    - Mișcă-te dracului odată cât vrei să stau după tine? Nu ai putea să te trezești și tu mai devreme să faci micul dejun pentru mine? Cer prea mult?

     Mi-am aruncat o privire către ceasul de perete în formă de vapor ce indica ora 5:23. Era întradevăr devreme și fața ei somnoroasă explica de ce mâinile și cam tot corpul se mișcau în reluare. Ca și cum nu ar fi fost suficient câteva secunde mai târziu picioarele ei împiedicate s-au încrucișat vărsând tot conținutul fierbinte al ceștii pe cămașa mea albă. Durerea resimțită a fost groaznică dar pălea în fața durerii provocate de toată situația asta. Nimic nu mergea bine și asta mă irita din plin. Am sărit ca ars de scaun, iar Kassandra a rămas blocată în fața mea în timp ce cioburile i se împrăștiau la picioare. Mă enerva și faptul că umbla desculță pe gresia rece în aceiași măsură în care mă enerva faptul că nu voiam ca ea să pățească ceva. Se presupune că ar trebui s-o disprețuiesc corect? Și chiar o făceam într-o anumită măsură, dar tot nu voiam ca ea să pățească ceva.

    - Altfel decât inaptă știi să fii?

Privirea ei a căzut către ceașca acum împrăștiată pe pardoseala rece. S-a așezat într-o poziție ciudată ușor aplecată încercând să strângă resturile pentru a face curățenie.

    - Nici de servitoare nu ești bună! Mă întreb oare tu te pricepi cu adevărat la ceva?

     Puteam să-i simt lacrimile ce erau pe cale să erupă din ochii ei frumoși, dar merita să sufere. Doar gândul că buzele ei s-au contopit cu cele ale lui Horan îmi făceau privirea să se întunece. Priveam la ea și ocazional la petele lăsate pe scaunul cu tapițerie albă.