Razele calde ale soarelui dansează cu grație pe fața mea, făcându-mă să îmi acopăr nemulțumită fața cu pătura. Prin geamul deschis se aude vag ciripitul păsărilor ce au casă în copacul bătrân din curtea noastră, iar aerul proaspăt, de dimineață, îmi biciuie blând pielea. Mârâi, supărată că am uitat să trag draperiile, iar planurile pentru ziua de azi îmi apar în minte, așa că decid că cel mai bine ar fi să mă ridic din pat și să îmi încep ziua. Azvârl pătura de pe mine, frecându-mă somnoroasă la ochi. Poate că n-ar fi trebuit să mă culc așa de târziu noaptea trecută, știind că astăzi voi avea treabă și voi fi pe drumuri.
Îmi fac un duș revigorant, îmbrăcându-mă comod și simplu, apoi iau una dintre valize din dulap și încep să îmi strâng lucrurile din cameră.
Astăzi vom avea parte de un nou început.
De o nouă familie. De un nou cămin, care sper că va fi primitor și călduros.
Mama se recăsătorește în curând, iar Josh, tipul care deține firma de avocatură la care mama lucrează, va deveni tatăl meu vitreg. Astăzi, viața în această casă, ce odată deținea amintiri frumoase, ia sfârșit. Astăzi ne mutăm în casa lui măreață, acolo unde locuiește împreună cu fiul său pe care nu am apucat să îl cunosc. Totul s-a întâmplat mult prea brusc și repede.
Ușa camerei mele se deschide câteva zeci de minute mai târziu.
- Scumpo? Ai nevoie de ajutor?
Pun ultimele haine în valiză și mă întorc spre mama.
E o femeie care se menține bine pentru cei patruzeci și trei de ani ai săi, tenul său nearătându-și deloc vârsta adevărată. Mă privește blând cu ochii săi de culoarea ciocolatei cu lapte, având părul șaten prins într-o coadă de cal. Observ că nici ea nu s-a dichisit, purtând haine comode și lejere.
- Nu, mulțumesc. Mai am de împachetat doar cărțile și termin.
Aceasta dă ușor din cap și înaintează în cameră, luând ultima valiză rămasă și așezând-o cu grijă în pat. Mă ajută să îmi strâng cărțile de pe rafturile bibliotecii.
- Crezi că Josh și băiatul său mă vor plăcea? o întreb.
- Ce întrebare este asta? se încruntă. Desigur că te vor îndrăgi! Acomodarea va fi mai grea, însă sunt sigură că vă veți înțelege de minune. Josh deja te adoră! Dintotdeauna și-a dorit o fată.
- Iar acum o să mă aibe pe mine, constat.
Mama mă aprobă printr-o înclinație ușoară a capului.
Iau câteva cărți romantice de pe raft și le așez peste cele deja puse în valiză. Sunt o mare împătimită a acestui gen literar, și tind să cred că am moștenit pasiunea pentru lectură de la tata. Și el adora să citească, mai ales înainte de culcare, iar de-a lungul vieții a strâns mai multe cărți în biblioteca sa decât pot eu număra.
Inima mi se strânge în piept. Nu am mai vorbit cu el de o grămadă de timp, iar uneori îi simt lipsa. Însă el are altă familie acum și probabil este fericit fără noi.
Telefonul mamei scoate un sunet.
- Josh ajunge într-o oră, mă anunță.
- Bine, o să duc bagajele la parter.
Strângem împreună ultimele lucruri din casă, punându-le în cutii mari, de carton, pe care le sigilăm bine și le așezăm în holul de la intrare. Josh a angajat o firmă care se ocupă cu mutările, așa că nu trebuie să ne facem griji pentru lucrurile noastre.
Stomacul mi se strânge dureros când privesc casa acum lipsită de tot ce îi dădea farmec. Pozele de familie au fost strânse, acum pereții fiind goi. Mirosul specific al acestei case a fost spulberat de îndată ce am deschis ferestrele pentru a aerisi pentru ultima oară casa în care am copilărit, casa în care mi-am făcut primele amintiri, în care mi-am serbat prima aniversare, în care am gătit pentru prima dată cu mama și am răsfoit o carte cu tata.
CITEȘTI
Alături de tine
RomanceNu credeam că, atunci când mă voi muta în casa tatălui meu vitreg, îmi voi găsi sufletul pereche. Dar te-am găsit. Și promit să nu îți dau drumul vreodată. Pentru că tu mi-ai fost prieten, sprijin, iar, mai apoi, iubit. Ai fost persoana care mi-a șt...