Alături de tine

53. "Tată"

Ne-am așezat cu toții la masă și ne-am pus mâncare în farfurii. Mama gătise pui la cuptor cu legume, iar totul arăta foarte apetisant.

După criza de plâns de mai devreme, am fost la baie și mi-am spălat fața cu apă rece. Andreas m-a ajutat foarte mult și apreciez tot ce face pentru mine. Mă face să îl iubesc și mai mult.

- Cum merge munca? a întrebat Andreas.

Mama a băut puțină apă, apoi i-a răspuns:

- Destul de bine. Însă suntem foarte solicitați, iar la firmă e foarte mare agitația. Toți vrem să lucrăm cât mai bine, ne dăm interesul și suntem foarte stresați. Pe lângă munca de la firmă am și două cazuri și trebuie să lucrez la ele.

- Ce cazuri? am întrebat curioasă.

- Furt și crimă. E destul de complicat, a spus ea.

Am mai luat o înghițitură din mâncarea delicioasă, apoi am băut puțină apă.

- O să avem un parteneriat cu o firmă de avocatură din Texas, a anunțat Josh. E profitabilă, însă e greu.

- O să reușim, a zis mama și i-a cuprins mâna.

Josh a sărutat-o pe obraz, apoi a revenit la mâncat.

A urmat o perioadă de liniște, în care tot ce se auzea erau doar tacâmurile noastre.

Mă bucur că după atâta timp luăm cina împreună. După accidentul meu, ei nu au mai plecat în străinătate, însă tot mâncam separat, deoarece ei ajungeau foarte târziu. Îmi era dor să stăm toți la masă, iar acum sunt fericită că o facem. Prezența lui Andreas mă face și mai fericită, și nu numai pe mine. Toți suntem fericiți că a rămas cu noi, iar mama și Josh se bucură de relația noastră, cu toate că nu au pus nicio întrebare.

- Lara, îmi atrage mama atenția. M-a sunat Karl astăzi. A spus că v-ați întâlnit la spital.

Scap furculița din mâna, iar ea cade zgomotos în farfurie. Îmi întorc privirea spre ea, iar ceilalți ne privesc fără a scoate vreun cuvânt.

- Ce a mai spus? întreb.

- A spus că nu ai vrut să vorbești cu el. De ce?

- Cum "de ce?"? El ne-a părăsit și nu s-a mai interesat de noi.

Mama clătină din cap, iar eu pufnesc. Nu îmi vine să cred că mă întreabă de ce nu am vorbit cu el. El de ce nu a vorbit cu mine cinci ani de zile? De ce nu a dat nici măcar un telefon? Nici nu i-a păsat că are un copil!

- Este tatăl tău, totuși.

- Tatăl meu? întreb ușor nervoasă. Ei bine, unde a fost tata cinci ani de zile? Unde a fost când am avut nevoie de el? De ce nu m-a sunat nici măcar o dată? De ce nu s-a interesat de mine? De ce nu a venit să mă viziteze? A uitat că are un copil, mamă! Și tu ai pretenția ca eu să vorbesc cu el, după cinci ani de zile în care el nu mi-a dat niciun semn. Mai tată mi-a fost Josh. Un necunoscut. El m-a acceptat și m-a iubit. Tata de ce nu a făcut-o? A preferat să se prefacă că nu exist. Iar acum el nu mai există pentru mine. Singurul meu tată este și va rămâne Josh!

În ochi mi se formează lacrimi. Mama rămâne uimită la fel că toți ceilalți, mai ales Josh. În capul lui Tate pare că totul se pune cap la cap, iar Andreas nu zice nimic.

Cuvintele ce le-am rostit m-au eliberat de presiune. M-au făcut să mă simt mai liberă, mai bine. Aveam nevoia să îi spun cuiva toate astea. Cuiva care mă înțelege. Iar ei toți mă înțeleg.

Josh s-a ridicat și a venit la mine, cuprinzându-mă în brațe.

- Te iubesc, Lara, fiica mea! șoptește cât să îl aud doar eu.

- Și eu te iubesc, tată!

Îl îmbrățișez strâns, iar ceilalți ni se alătură pentru o îmbrățișare de familie. Andreas mă sărută pe frunte, iar eu îi zâmbesc.

****

Andreas merge la duș, iar eu rămân în pat și mă uit la televizor pierdută în gânduri. Toate întâmplările din ultimul timp m-au dat peste cap. Aș vrea ca totul să revină la normal: eu să pot merge din nou, să nu îl fi întâlnit pe tata, să îl fac pe Andreas fericit. Însă mai am de așteptat. Mult și bine.

Două ciocănituri se aud în ușă, apoi mama își face apariția în cameră. Îmi zâmbește și se apropie de pat.

- Cum te simți, scumpo?

- Sunt bine. Dar tu?

- Sunt doar obosită.

Oftează și îmi cuprinde mâna în a sa.

- Îmi pare rău, scumpo. Nu trebuia să te presez să faci ceva ce nu vrei. Nu zic că este bine ceea ce ai făcut, pentru că nu este. Însă Karl este tatăl tău orice ar fi. Cred că merită o a doua șansă. Știu că el nu s-a comportat ca un tată exemplar și a făcut tot ce a făcut, însă încearcă să te înțelegi cu el, să îl ai aproape.

- Mamă, el nu a dat niciun semn cinci ani, eu de ce aș face-o? îi zic calmă. Da, este tatăl meu biologic, dar relația dintre noi este inexistentă. Eu nu vreau să mai am de a face cu el. El și-a refăcut viața, acum este randul nostru să trecem peste și să mergem mai departe. E rândul nostru să fim fericite.

Mă aprobă din cap și mă sărută pe frunte.

- Fă ce crezi tu că este mai bine pentru tine. Ești destul de mare încât să iei propriile decizii.

Ne îmbrățișăm, iar ea se uită cu o privire diavolească la mine.

- Acum, începe ea, de ce nu mi-ai spus despre tine și Andreas? întreabă viclean.

- Am crezut că nu o să fii de acord cu noi, oftez. Ești supărată rău?

- Nu, scumpo. Mă bucur pentru voi. Cred că Andreas este băiatul potrivit pentru tine. Te iubește mult.

- Și eu pe el.

Că tot vorbeam de lup, Andreas iese din baie doar într-un prosop înconjurat în jurul taliei. Când o vede pe mama împietrește, apoi obrajii încep să i se coloreze de rușine.

- Îmi cer scuze, nu am știu că sunteți aici.

Își ia repede hainele și dispare înapoi în baie. Eu cu mama pufnim în râs și o ținem așa minute bune.

- E sexy, zice ea ca o adolescentă.

- Da, este! spun râzând.