Alături de tine

39. "În brațele lui sunt acasă"

După mai mult timp în care doar îmi sărută mâna, decid să îmi deschid ochii, încercând să mă comport normal, de parcă nici nu l-am auzit.

- Ce cauți aici? murmur.

- Trebuie să vorbim.

Neg din cap și îmi retrag mâna din a sa.

- Te rog, trebuie să îți explic. Nu mai fi încăpățânată și ascultă ce am de zis, apoi poți lua ce decizie vrei.

Să ne iubim.

- Nu te-am înșelat.

- Am mai auzit asta.

Nebăgând în seamă remarca mea, continuă:

- Nu a fost amanta sau cealaltă iubită sau cine mai crezi tu. A fost verișoara mea, spune blând.

- Ai vrea să cred asta?

- Îți pot dovedi, spune sigur pe el. Dar mai întâi ascultă-mă până la capăt.

Oftez și mă ridic în șezut, sprijinindu-mă de tăblia patului.

- Ea locuiește în Washington și a venit în vizită. Eu eram la baie, iar ea a răspuns. Are paisprezece ani și de aceea am numit-o așa, nu pentru că era amanta cu care tocmai mi-o trăsesem.

În mod normal aș rânji la cuvintele sale vulgare, însă acum nu schițez nimic. Sunt puțin mai convinsă de ceea ce spune decât acum treizeci de minute, însă nu îl cred în totalitate.

- Tu ai interpretat totul greșit și îmi pare rău că ți-am lăsat o impresie greșită. Îmi pare rău că ai ajuns așa din cauza mea, și nu ți-o spun cu răutate, dar dacă mă ascultai nu se mai ajungea aici.

Cu toate că așteaptă să zic ceva, eu îl privesc fără reacție.

Știu că are dreptate. El mereu are. Însă pur și simplu nu am mai suportat și m-am izolat. Am preferat să cred ceea ce am auzit, în loc să îl las să îmi explice cum stau lucrurile. Însă, un lucru este cert:

Aparențele mereu înșeală.

- Te iubesc, Lara! Numai și numai pe tine. Nu mă pot vedea cu o altă fată în această viață, pentru că tu ești tot ce îmi doresc. Tot ce iubesc. Tot ce am. Ești sufletul meu.

Ni se umezesc amândurora ochii, însă eu încerc să îmi țin în frâu lacrimile, pe când Andreas le dă drumul.

- Îmi pare rău, iubito. Îmi pare rău că ai suferit din cauza mea. Îmi pare rău că te-ai rănit din cauza mea. Îmi pare rău pentru tot.

Îl privesc pentru câteva momente și abia acum observ cearcănele proeminente de sub ochii lui minunați. Este la fel de obosit ca și mine. Atât fizic, cât și psihic.

- Nu e vina ta, murmur. Știu că am greșit respingându-te, și am luat cele mai proaste decizii, dar am fost, și încă mai sunt, atât de rănită încât nu am vrut să mai aud nimic de tine. Am fost atât de rănită pentru că țin la tine și te iubesc enorm.

- Și eu te iubesc, îngeraș.

Își trage nasul și își fixează privirea asupra mea.

Îl cred. Chiar îl cred.

Dacă chiar mă înșelase, acum nu mai era aici plângând și cerându-și iertare. Nu mai era aici explicându-mi totul.

- Îmi pare rău, Andreas. Ar fi trebuit să ascult varianta ta înainte să trag concluzii pripite.

Mă ridic în genunchi, sub privirea sa arzătoare, și îl privesc la rându-mi.

- Am greșit. Mult. Și sper că mă poți ierta, îi spun, abia abținându-mi lacrimile.

- Tu să mă ierți pe mine, iubito. Eu te-am adus în starea asta.

- Nu e vina ta!

Nu mai rezist și îi sar direct în brațe, înconjurându-i gâtul cu mâinile, dând drumul lacrimilor. Mă strânge la rândul său și stăm așa minute bune, plângând unul în brațele celuilalt.

Sunt acasă.

În sfârșit sunt acasă, după atâtea zile chinuitoare.

În brațele lui sunt acasă.

- Îmi pare așa de rău, murmur în scobitura gâtului său. Te rog să mă ierți, iubitule.

Mă strânge și mai tare.

- Te iubesc, murmură cu fața în părul meu.

- Te iubesc.

Îi inhalez mirosul de care mi-a fost atât de dor și îi sărut linia pulsului.

Îmi ridic capul și îi șterg lacrimile de pe față, la fel făcând și el cu ale mele.

Ne uităm câteva momente unul în ochii celuilalt, iar apoi ne apropiem capetele din ce în ce mai mult până când buzele ni se ating.

Și ne sărutăm.

Ne sărutăm cu dor. Cu pasiune. Cu iubire. Ne sărutăm cât pentru toate zilele în care nu ne-am fost aproape.

Scăpăm repede de haine și ne întindem amândoi pe pat, eu pe saltea, iar Andreas peste mine.

Îmi sărută buzele, gâtul, sânii, și orice bucată de piele pe care o vede, apoi intră în mine încet.

Și facem dragoste.

Câteva ore bune doar asta facem.

Ne iubim.

Acum sunt completă. Nu-mi mai trebuie nimic altceva decât el.