25. "Te vreau doar pentru mine!"

713 23 0
                                    

Razele soarelui îmi mângâie fața și mă fac să îmi deschid leneș ochii. Andreas nu e lângă mine, însă îi pot simți mirosul îmbibat în pilota cu care sunt învelită. Zâmbesc când îi simt mirosul, zâmbesc când îmi aduc aminte seara trecută și zâmbesc pentru că el este doar al meu.

Ceea ce este între noi nu am crezut că se va întâmpla vreodată atunci când l-am întâlnit pentru prima oară. Nu credeam că voi ajunge să îl cunosc, nu credeam că voi ajunge să țin atât de mult la el, și nu credeam că voi ajunge să îl iubesc. Însă, toate aceste lucruri s-au întâmplat în mai puțin de două luni jumătate, iar sentimentele mele pentru el sunt puternice.

Îmi scutur capul când realizez că mă holbam pierdută în gânduri la perna pe care a dormit și mă ridic cu greu din pat. Îmi plimb privirea prin camera sa, și realizez că este atât de simplă în comparație cu sufrageria pe care am văzut-o aseară. Patul este unul foarte mare, cu așternuturile negre, iar pe partea dreaptă, acolo unde a dormit Andreas, se află o noptieră cu o veioză pe ea. La câțiva metri de pat se află dulapul, iar pe peretele din stânga se află un birou cu un monitor pe el. Privirea mi se oprește pe rama în care se află o poza cu noi doi zâmbind fericiți. Îmi aduc aminte perfect când și unde am făcut acea poză: în parcul de distracții, după ce ne-am dat într-un roller coaster. Zâmbesc fără să vreau și îmi mut privirea de pe ramă pe biblioteca în fața căreia se află un fotoliu și o masă.
Pe peretele cu dulapul se află ușile din sticlă ale balconului, iar pe cel cu patul se află o ușă, unde cred că este baia. Mă îndrept într-acolo și apăs clanța, apoi deschid ușa și văd că într-adevăr aici este baia. Intru și îmi fac rutina repede, apoi părăsesc camera, ajungând pe un hol și încercând să îmi amintesc drumul pe care l-am parcurs aseară.

Cobor scările, ajungând la ușa de la intrare și mă blochez pentru câteva momente, nemaiștiind pe unde să merg, însă mă ghidez după mirosul de mâncare până ajung lângă ușa de la bucătărie. Înghit în sec la priveliștea ce mi-o oferă Andreas gătind la bustul gol și îmi ghidez picioarele într-acolo în cel mai silențios mod posibil, iar când ajung în spatele lui îi înconjor talia cu brațele și îmi pun capul pe spatele său mare. Acesta își pune mâinile peste ale mele, iar eu îi sărut blând spatele.

Lasă baltă tot ce făcea și se întoarce spre mine, privirea mea lovindu-se de acei ochi superi în care mă pierd de fiecare dată. Îmi prinde fața în palmele sale mari și își apleacă capul, izbindu-și buzele de ale mele într-un sărut lacom.

Fluturii din stomac nu întârzie să apară atunci când limbile ni se întâlnesc, iar mâinile lui Andreas urcă la mine în păr, strângând ușor. Se desprinde ușor, apoi îmi plasează un sărut pe nas, iar eu chicotesc.

- Bună dimineața, iubitule!

- Bună, iubito! Cum ai dormit? întreabă și se întoarce la tigaia unde făcea o omletă, iar în scurt timp o pune pe farfurie.

- Întotdeauna dorm foarte bine când sunt cu tine, dar tu?

- La fel de bine ca tine! spune și mă sărută pe nas. Așează-te.

Fac întocmai ce îmi spune, iar el așeză farfuriile cu micul dejun pe masă, iar apoi tacâmurile. Mâncăm în liniște, iar când terminăm Andreas pune vasele în mașină. Mă ridic și merg la chiuvetă pentru a-mi lua un pahar cu apă, pe care îl beau încet.
Înghit cu greu ultima gură de apă, atunci când brațele lui Andreas mă prind de talie și mă lipesc de pieptul său dur. Las paharul pe blat și mă întorc cu fața spre el, uitându-mă în ochii lui ca oceanele. Ma sărută încet, iar palmele sale coboară pe coapsele mele și simt cum sunt ridicată de la sol și pusă pe blatul de bucătărie cu el între picioarele mele. Adâncește sărutul, limba lui fiind deja la mine în gură, iar bila de metal mă face să iau foc.

Coboară cu săruturile pe maxilar, ca apoi să mă sărute pe gât și să mă facă să gem fără să vreau. Îmi mușcă pielea, apoi o suge ușor, lăsând urme roșii, care mai târziu vor deveni mov. Gem incontrolabil atunci când îmi sărută locul sensibil din spatele urechii și simt că feminitatea mea ia foc.

Niciun băiat nu m-a făcut să simt ce simt acum. Nimeni niciodată nu m-a făcut să mă simt atât de bine, încât să îmi pierd capul și să nu mai gândesc rațional. Însă acum ma concentrez pe ce am, nu pe ce am avut.

- Poate sună egoist, dar te vreau doar pentru mine astăzi! șoptește răgușit lângă urechea mea.

Șoapta sa mă face să revin cu picioarele pe pământ, iar sărutul de mi-l plasează pe gât acum mă face să îmi bag mâinile în parul său și să trag ușor.

- Și ce te oprește în a nu mă avea?

- Astăzi, spune și îmi sărută gatul, vin -iar îmi sărută gâtul- ai tăi -îmi sărută gâtul- și -îmi sărută gâtul- trebuie -îmi sărută gâtul- să -îmi sărută gâtul- te -îmi sărută gâtul- vezi -îmi sărută gâtul- cu -îmi sărută gâtul- Maya.

Chicotesc, însă el îmi asaltează buzele imediat. Îi mușc buza inferioară, iar el scapă un geamăt gutural. Mă desprind puțin de buzele sale și îi șoptesc:

- Ei mai pot aștepta.

Mă năpustesc asupra buzelor sale, mâinile mele continuând să îl tragă de par, iar ale sale se plimbă în voie pe coapsele mele, strângând ușor pe alocuri.
Își împinge atât de mult bazinul în mine, încât îi simt membrul său extrem de erect pe zona mea intimă, iar un geamăt îmi părăsește buzele.

- Vezi ce îmi faci, Lara, vezi? îmi spune, iar eu rânjesc pervers. În locul tău n-aș fi făcut asta, spune și de de data asta el rânjește pervers.

Mă ia în brațe și mă ridică de pe blat, mergând cu mine spre scările ce duc la etaj. Le urcă rapid, apoi deschide ușa camerei sale și intră. O închide cu piciorul, pe mine mă aruncându-mă în pat, iar în următoarele secunde el fiind deasupra mea.

- Te iubesc atât de mult! șoptește peste buzele mele.

- Și eu te iubesc, Andreas!

Mă sărută tandru, plimbându-și mâna pe piciorul meu, însă eu cred că e rândul meu să mă joc.

Îmi pun mâinile pe pieptul său și îl împing ușor, iar acesta se uită încruntat la mine. Îl împing cu putere, acesta căzând în pat, iar în următoarea secundă sunt deasupra lui, aplicându-i același tratament. Îl sărut pe buze, continuând pe maxilar și coborând ușor pe gât, lăsând linii umede. Îmi plimb mâinile pe pieptul său dezgolit în timp ce îi mușc și sug pielea gâtului, iar el geme incontrolabil.

Cobor cu săruturile pe pieptul său bine lucrat, lăsând linii umede până la betelia pantalonilor săi, sugând o bucată de piele de pe abdomenul său. Părul îmi este prins în pumnul acestuia și sunt trasă în sus, spre buzele lui. Mă sărută apăsat în timp ce mâna lui coboară spre fundul meu, prinzând una dintre fese și strângând până când îi gem în gură.

Mă desprind din sărut și imi las capul pe pieptul său, respirând sacadat, la fel ca el.

- Te iubesc, spun și îi sărut pieptul.

- Te iubesc mai mult decât orice!

Alături de tineUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum