Alături de tine

52. "Revedere dureroasă"

- Lara? întreabă șocat. Ce cauți aici?

Se apropie de mine și se lasă pe vine în fața mea. Se uită uimit și oarecum speriat la mine.

- Ce s-a întâmplat?

Nu pot spune niciun cuvânt. Tot ce fac este să stau în acest scaun nenorocit, cu lacrimi în ochi, și cu corpul tremurând. Această revedere nostalgică și tragică îmi frânge inima din nou. Mă lasă fără cuvinte.

Nu știu cum să reacționez. Nu știu ce să fac. Cuvintele mi-au rămas blocate în gat. Această revedere dureroasă mă marchează.

Se încruntă când vede că nu răspund și își așează palmele pe genunchii mei. Atingerea sa, acum străină, îmi furnică pielea.

- Răspunde! Ce ți s-a întâmplat?

Ce mi s-a întâmplat? S-a întâmplat ca tu să pleci din viața mea, să mă părăsești și să nu mă cauți. Asta s-a întâmplat!

Aș vrea să îi spun lucrurile astea și multe altele, însă tot ce fac este să înghit în sec și să îl privesc. Nu s-a schimbat deloc. Doar părul negru a căpătat câteva fire albe, însă la față nu s-a schimbat deloc. Ochii aceia mari și verzi ce odată mă priveau cu dragoste, acum mă privesc cu uimire. Însă eu nu vreau să mă privească. A ales să plece din viața mea, și plecat va rămâne. Pentru mine nu mai există. Acum tatăl meu este Josh, chiar dacă nu este cel biologic.

- Pleacă, reușesc să îi spun.

- Ce s-a întâmplat? Cine te-a adus în halul ăsta?

Clipesc des pentru a alunga lacrimile din ochi și încerc să îi evit privirea. Pare îngrijorat, însă cred că e doar de fațadă. Dintr-o dată, după cinci ani, se îngrijorează pentru mine. Până acum unde a fost? Unde era când aveam cea mai mare nevoie de el? De ce nu a fost lângă mine să mă vadă crescând? De ce nu a fost lângă mine când eram bolnavă? De ce?

- Răspunde-mi, Lara. Am dreptul să știu, zice acesta.

Nu mai ai dreptul asupra mea de când ai plecat din casă împreună cu amanta ta.

- Ce se întâmplă, Lara? îi aud de data asta vocea blândă a lui Tate.

Tata se ridică în picioare și se uită la el.

- Să mergem, îi spun.

Acesta își pune mâinile pe mânerele scaunului și împinge ușor.

- Nu am terminat de vorbit. Spune-mi ce s-a întâmplat! continuă acel om pe care îl numesc tată.

Tate continuă să împingă scaunul, fără să bage în seamă vorbele lui.

- Te simți bine? întreabă când ajungem afară?

Mă rezum doar la a da din cap. Nu mai am chef de nimic. Mi-a trecut și setea și tot. Sufletul îmi e vraiște, iar inima mi s-a frânt din nou în milioane de bucățele.

- Cine era acel om? întreabă din nou.

- Nimeni.

Nu mai zice nimic și mă ajută să intru în mașină, apoi bagă scaunul în portbagaj și îl așteaptă pe Andreas lângă mașină. Când acesta vine, schimbă câteva vorbe, iar pe fața lui Andreas apare o încruntătură. Intră amândoi în mașină, Tate la volan, iar Andreas lângă mine, și pornim.

- Te simți bine? mă întreabă Andreas. Ce s-a întâmplat?

Privesc drept în față și răspund sec.

- Nimic, sunt bine.

- Cu cine ai vorbit?

- Cu nimeni.

Oftează și caută ceva în geantă. Îmi întinde sticla de apă, însă neg din cap și o bagă la loc.

- Spune-mi ce s-a întâmplat, iubito, spune blând. Vreau să te ajut.

- Nu s-a întâmplat nimic! Încetează! ridic tonul.

Faptul că m-am întâlnit după atâta timp cu tata m-a făcut vulnerabilă. Sunt încordată toată și tot ce vreau e să ajung acasă, să stau în pat singură, și să mă gândesc la revederea cu el.

După cinci ani...

Andreas simte că e ceva în neregulă cu mine și mă trage la pieptul lui. Îmi mângâie părul și mă mai liniștesc puțin.

****

Sunt de câteva minute în pat, pe o parte, gândindu-mă la cele întâmplate. După ce am ajuns, Andreas m-a adus în brațe în cameră, iar eu i-am cerut să mă pună așa, apoi să mă lase singură. Nu a mai pus întrebări, ci doar a plecat, spunându-mi că va veni mai târziu.

Nici nu știu cum să îi spun mamei că, după cinci ani, m-am întâlnit cu tata. Probabil și ea va avea aceeași reacție ca a mea. Știe că el nu m-a mai căutat de atunci, și o să își de-a seama că nu sunt bine.

Tata... Același om ca acum cinci ani, dar totuși atât de schimbat. Atât de diferit.

Mă întreb ce căuta la spital. Oare are alt copil? Oare s-a căsătorit cu acea femeie?

Atâtea întrebări și niciun răspuns.

Îmi trag nasul și trag pătura mai bine peste mine. Nici nu știu cât timp trece de când stau și plâng, afundată în gânduri, însă ușa ce se deschide mă aduce cu picioarele pe pământ.

Nu mă întorc, căci îi simt parfumul inconfundabil și știu cine e. Se așează încet lângă mine și îmi lipește spatele de pieptul său cald, pe sub pătură. Îmi înconjoară talia cu mâna dreaptă și mă strânge tare, dându-mi de înțeles că e aici pentru mine.

Îmi trag nasul de câteva ori și îmi șterg lacrimile de pe față, apoi mă intorc cu ajutorul lui.

- Cum te simți? șoptește.

Dau din umeri și îmi lipesc buzele de ale sale pentru câteva secunde.

- Puțin mai bine. Tu ești bine?

- Nu. Nu am cum să fiu bine dacă tu nu ești. Vrei să vorbești despre ce s-a întâmplat?

Dau afirmativ din cap și oftez. Îmi e greu să vorbesc despre întâlnirea cu tata, însă nu vreau să țin acest lucru ascuns de el.

- Când ai plecat să iei geanta m-am întâlnit cu cineva.

Îmi face semn să continui și oftez.

- Acel cineva era tata, spun privindu-l în ochi.

Se încruntă și mă trage la pieptul său, strângându-mă tare.

- Îmi pare rău, nu trebuia să te las singură.

- Nu e vina ta, iubitule, nu e vina ta.