Alături de tine

51. "Sunt mândru de tine"

O altă săptămână a trecut, în care tot ce am făcut a fost să stau și să ies în curte cu ajutorul doamnei Marta sau a băieților. Zilele trecute am fost la doctor, iar starea mea s-a îmbunătățit foarte puțin. Astăzi o să merg din nou la control și la kinetoterapie, iar ușor, ușor îmi revin. Acest lucru îmi aduce bucurie în suflet, și nu numai mie, ci și familiei mele. Acest termen îl include și pe Andreas, căci a fost mereu alături de mine și nu m-a părăsit o clipă.

Se aud câteva ciocănituri în ușă, apoi doamna Marta își face apariția cu o tavă cu micul dejun.

- Bună dimineața! o salut.

- Bună dimineața, scumpete.

Mă ajută să mă ridic în șezut, și cu spatele rezemat de tăblia patului. Îmi pune tava cu mâncare în poală și apoi se așeză pe marginea patului, începând să taie legumele și șunca presată. Vrea să mă hrănească dânsa, însă neg din cap și iau furculița din mâna sa.

- Pot și eu. Vă rog să nu mă mai tratați ca pe o persoană handicapată! spun ușor dur, fără să vreau.

- Îmi cer scuze.

- Lăsați-mă singură, vă rog.

Aceasta aprobă din cap și iese.

Urăsc să mă trateze cineva așa, și să considere că nu pot face nimic. Însă mâinile mi le pot folosi foarte bine: pot mânca singură, mă pot spăla, cu greu, singură - chiar dacă Andreas și doamna Marta se oferă mereu, însă mereu îl las pe el să mă ajute, deoarece îmi este rușine de doamna Marta -, și îmi pot lua singură un tricou pe mine.

Familia mă tratează normal și nu mă exclude din nimic, iar Tate își petrece o parte din timp cu mine, ajutându-mă cu lecțiile pentru școală și cu temele. Chiar dacă nu mă duc la școală, învăț și îmi fac temele, iar Tate le duce la profesori pentru a le corecta. Învăț constant, deoarece peste câteva luni o să am examenele finale și vreau să le iau cu note mari, pentru a intra la o facultate bună.

De cele mai multe ori, învăț alături de Andreas și, uneori, de Tate. Mă ajută cu ce nu știu și îmi explică pe înțelesul meu, făcându-mă să rețin mult mai ușor.

Termin de mâncat și las furculița jos, apoi mut tava pe partea goală a patului. Îmi iau telefonul de pe noptieră și văd că deja este ora zece și treizeci de minute, și am un mesaj de la Andreas. La ora două jumătate am programare la medic, iar la patru la kinetoterapie.

~"Ce faci, iubito? Cum te simți?"~, mă întreabă Andreas.

~"Am mâncat puțin și acum stau. Tu ce faci? Mă simt puțin mai bine, tu cum te simți? Ești bine?"~, îi tastez înapoi.

Nu trebuie să aștept mult, căci răspunsul său apare imediat.

~"Mă plictisesc :( Școala e plictisitoare fără tine. Nu știu dacă sunt bine, căci mor de dorul tău... :("~

Chicotesc și apăs pe taste cu repeziciune.

~"Și mie îmi este dor de tine, iubitule. De abia aștept să te văd."~

~"Și eu. Astăzi mergem la doctor?"~, întreabă.

Am ales să merg cu el și cu Tate la control, deoarece îmi este mai comod decât cu părinții noștri care se îngrijorează din orice, și nu m-aș simți bine să îi văd din nou triști, în caz că ceva merge prost. Nu vreau să le provoc suferință. Și așa au multe pe cap, iar starea mea a distrus-o pe mama. Nu mai este femeia care era înainte de accident. Toate problemele mele și stresul de la muncă au epuizat-o complet. Și nici Josh nu este mai bine decât ea. Se află în aceeași situație ca și mama.