23. "Surpriză."

803 23 0
                                    

Cele trei săptămâni au trecut, iar mama și Josh ar trebui să se întoarcă mâine. Da, îmi este dor de ei, dar tot sunt supărată. Am petrecut aproape două luni în lipsa lor și de abia aștept să îi văd.

Cu Andreas merge foarte bine, iar diseară vom avea o întâlnire. Nu a vrut să îmi spună unde mergem, deci va fi o surpriză.
Se comportă frumos cu mine, este romantic și protector, iar eu cred că face aceste lucruri din dragoste, nu pentru că l-a amenințat Tate că îi dă o mamă de bătaie dacă mă rănește. Da, Tate chiar e un frate protector. Când m-am mutat aici nu credeam că o să se ajungă la asta, dar iată-ne. E protector, iubitor, grijuliu, genul de frate pe care orice fată l-ar vrea. Mi-a dovedit lucrul acesta în multe feluri.

Decid să cobor în bucătărie și să pregătesc prânzul până când Tate va ajunge acasă. Voi face cartofi natur cu piept de pui.
În timp ce cartofii se fierb, iar pieptul se prăjește, iar câteva portocale și le storc pentru a face câte un fresh.

Peste o jumătate de oră, mâncarea este gata așa că o așez în farfurii. Pun tacâmurile și paharele cu suc pe masă, apoi așez și farfuriile.

În timp ce îl aștept pe Tate, gândul îmi zboară la Maya. Nu am mai vorbit de foarte mult timp cu ea, așa că îi dau un mesaj în care o întreb ce face. Peste câteva minute telefonul îmi bâzâie, așa că îl ridic și îl deblochez.

~"Îmi fac bagajele, mâine mă întorc în New York. :( Iar când vin vreau să ne vedem, îmi e dor de tine! Nu accept un refuz!"~

Chicotesc și îi scriu rapid un răspuns.

~"Nici nu aveam de gând să refuz. Și mie îmi e dor de tine! De abia aștept să imi povestești tot ce ai făcut. xoxo"~

Primesc un răspuns în care îmi zice că îmi va spune totul și că de abia așteaptă să mă vadă.

Ușa de la intrare se aude, iar peste câteva secunde Tate apare în bucătărie.

- Miroase bine!

Chicotesc și îi fac semn spre farfuriile de pe masă.

- Ia loc, îi spun în timp ce cobor de pe scaunul de la bar și mă așez pe cel de la masă.

- E delicios! Andreas e norocos că are o iubită care știe să gătească așa de bine, îmi spune după ce ia o înghițitură.

- Clarissa nu gătește? îl întreb.

- Ba da, dar nu se compară cu mâncarea gătită de tine. E mult mai delicioasă a ta.

Îi zâmbesc în semn de mulțumire, iar restul prânzului decurge în liniște. După masă spăl vesela, apoi urc în camera mea și îmi deschid dulapul pentru a-mi alege o ținută pentru diseară.

Scot câteva rochii, însă niciuna nu mi se pare potrivită. Chiar dacă nu știu unde mă duce, optez pentru o ținută elegantă, dar și lejeră în același timp: o rochie neagră, scurtă, iar în spate are două bretele lungi și subțiri în formă de X. Ca încălțăminte, optez pentru o pereche de sandale, cu un toc nu foarte înalt. Aleg un plic negru și îmi bag în el portofelul, iar când voi pleca îmi voi pune și telefonul.

****

Când voiam să intru în baie, telefonul mă anunță că am primit un mesaj, așa că îl deblochez.

~"Vin să te iau la 7, iubito."~

Îi tastez un "Bine, iubitule", apoi intru în baie. Petrec mai bine de o oră în duș, apoi ies și îmi înfășor corpul într-un prosop. Îmi usuc părul, apoi fac câteva bucle cu ondulatorul. Machiajul nu este sofisticat, doar tuș, rimel și ruj roșu mat.

Alături de tineUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum