Alături de tine

37. "M-a trădat"

M-a înșelat.

Ne-am despărțit. Ne-am despărțit din cauza prostiei lui.

Mă doare. Mă doare tare. Mă doare inima. Mă doare sufletul. Mă doare tot corpul.

Îl iubesc. Încă îl iubesc. Dar el m-a trădat. A preferat altă fată în locul meu. M-a înșelat crezând că eu nu o să aflu. Dar am aflat. Am aflat în cel mai oribil mod posibil. Nu credeam că asta se va întâmpla vreodată. Am avut încredere în el. Cea mai mare încredere în el am avut-o. Iar el nu mai este.

De ieri mă tot sună într-una. Însă am închis telefonul și am plâns toată noaptea. În ciuda faptului că suntem împreună de doar o lună, îl iubesc tare mult.

Poate nu fac bine ceea ce fac. Poate am greșit când i-am respins apelurile și am refuzat să îl ascult. Să îi ascult varianta. Dar la cât de tare mă doare, nu suport să îi aud nici numele. Nu pot. Mă doare prea tare.

Doar a sunat. Nu a venit aici. Nu știu ce aș face dacă l-aș vedea. Poate nici nu a venit acasă. A rămas acolo, cu ea. Pe ea o iubește, nu? Pe mine doar m-a folosit. A vrut doar să se culce cu mine, iar acum că a făcut-o mă aruncă la gunoi.

M-am oferit lui. Credeam că mă iubește. Că eu sunt totul pentru el. Chiar credeam când îmi spunea aceste lucruri, dar toate s-au dovedit a fi minciuni.

Mi-a promis că va fi doar al meu.

Dar a mințit.

Din nou.

Cele mai frumoase minciuni.

Nu mai suport să trăiesc așa. Sunt distrusă. Încă aștept momentul în care va veni și îmi va spune că totul a fost o glumă.

Mă mint singură. Nu a fost o glumă. Totul a fost real.

Mă privesc în oglindă. Îmi privesc reflexia palidă. Am ochii roșii și umflați. Nu mai sunt cea din urmă cu o zi. Din cauza lui.

Ce am în minus față de acea fată? Nu sunt îndeajuns de frumoasă pentru Andreas? Nu am forme îndeajuns de pline?

Mi-a spus că sunt cea mai frumoasă din lume, dar acum mă văd că pe cea mai urâtă fată. Mă urăsc pentru că nu sunt îndeajuns de bună pentru el.

Reflexia mea dispare. Părți de oglindă cad pe jos. Firicele de sânge apar pe mâna mea, dar nu le dau importanță. Usturimea rănilor nu se compară cu durerea din suflet.

Mă prăbușesc. La fel ca în ultimele zile, continui să mă prăbușesc, fără să mai am puterea de a mă ridica.

Genunchii îmi sângerează. La fel ca mâna. La fel ca inima. La fel ca sufletul.

M-a distrus. M-a distrus din toate punctele de vedere.

Nu mai simt nimic.

Nici durere.

Nici ură.

Nimic.

****

Bătăile din ușa mea se aud din ce în ce mai tare. Îmi deschid cu greu pleoapele. Am reușit să adorm puțin, căci noaptea trecută nu am dormit deloc.

- Lara, deschide! se aude un urlet de pe partea cealaltă a ușii și recunosc imediat vocea.

Însă cum a intrat? Am încuiat ușa. Dar realizez că mi-a spus odată că are o cheie a casei. La dracu! Nu îl vreau aici. Vreau să plece. Să dispară. Și să mă lase în suferința mea.

- Te rog, iubito!

Mă ridic din pat și mă plimb prin cameră neliniștită. Nu o să plece așa ușor de aici.

- Lara, te rog.

- Pleacă! reușesc să îngăim.

- Nu o să plec până nu vorbim. Te rog, deschide! spune și trântește un pumn în ușă.

Când îi aud glasul îmi vine să plâng. Mi-a fost atât de dor de el! De abia așteptam să vină, însă acum vreau să mă lase în pace.

- Lara, iubito, deschide!

- Nu-mi mai spune iubito! urlu.

- Lara, nu e ceea ce crezi. Nu te-am înșelat. Ascul-.

- TACI! tip cât pot de tare. Nu vreau să aud nici un cuvânt din partea ta. Nu vreau să te ascult. Doar pleacă. Sper că acum ești fericit! Durerea mea te face fericit!

Îi aud un suspin și inima mi se frânge mai rău. Andreas nu plânge niciodată, însă acum îi aud suspinele de după ușă.

- Lara, te rog... Doar lasă-mă să îți explic.

- Nu!

- Nu o să plec de aici până nu vorbim.

Lacrimile îmi curg din nou pe obraji în timp ce mă las în jos lângă ușă și mă sprijin de ea. Probabil Andreas a făcut aceași mișcare, căci îi aud suspinele în dreptul meu.