Telefonul vibrează pe masă, probabil este un mesaj de la Andreas. Îl ridic și îmi pun amprenta pentru a-l debloca, dar spre surprinderea mea este un mesaj de la Lucas.
Lucas: Mâine am avion spre New York. O să stau cam o săptămână.
Me: O să stai la prietenul tău? îi trimit înapoi.
Aștept minute bune, dar nu primesc niciun răspuns. Poate are treabă. Îmi duc mâna la gura pentru a căsca, iar apoi mai iau o gură din cana de cafea. Mă simt foarte obosită, chiar dacă am dormit destul de mult. Aseară am ajuns târziu acasă și m-am băgat direct în pat. Andreas m-a condus acasă pe la ora 1 și l-am întrebat dacă vrea să intre sau să rămână peste noapte, însă a refuzat. Am stat destul de mult pe acea faleză, iar drumul a durat cam o oră și jumătate, însă m-am simțit foarte bine.
Telefonul vibrează iarăși, semn că am primit mesaj.
Lucas: Da.
Decid să nu îi mai spun nimic și mă concentrez pe cana mea de cafea.
Sunt singură acasă, Tate și Andreas au plecat la sală și au zis că se întorc după-amiază. Termin cafeaua și urc la etaj în biroul lui Josh. Acesta ne dă voie aici, cu condiția să nu umblăm prin acte, ci doar prin imensa bibliotecă, ce se întinde pe un perete întreg. Peretele din față este de sticlă, iar camera este bine luminată. Biroul este așezat în apropierea peretelui de sticlă, iar pe el sunt așezate zeci de dosare. În fața lui sunt două fotolii, iar undeva în stânga este o canapea.Mă uit printre rafturile bibliotecii, scoțând diferite cărți, însă niciuna nu îmi place. Mai caut și găsesc Mândrie și prejudecată. O iau și plec la mine în cameră, acolo unde mă așez pe pat și mă apuc de citit.
****
Două ciocănituri în ușă mă fac să îmi ridic capul din carte. Probabil au venit băieții și nu i-am auzit.
- Intră.
Ușa se deschide și pe ea intra un Tate pe care nu l-am mai văzut până acum: transpirat din cap până în picioare și foarte obosit.
- Lara, am o rugăminte, spune cu o voce joasă.
- Spune.
Trase aer în piept și se uită în ochii mei.
- Poate Andreas să facă un duș la tine în baie, te rog? mă roagă cu ochi de cățel.
Ce?! La el în baie de ce nu face?
- La tine în baie de ce nu face?
- Începe meciul în 20 de minute și nu avem timp.
Oftez și dau din cap afirmativ. Tate îmi zâmbește și vine spre mine pentru a mă lua în brațe.
- Nici să nu te gândești, domnule White! Ești transpirat! spun în timp ce țin mâna întinsă spre el ca să nu se apropie. Râde și se dă câțiva pași în spate.
- O să te iau în brațe după ce fac duș, îmi spune și iese din cameră.
Îmi reiau cititul, dar nu apuc să citesc nici două rânduri, căci alte bătăi se aud în ușă.
- Intră!
Ușa se deschide și pe ea intră Andreas, care e la fel de transpirat ca Tate.
- Bună, Lara! Scuze că vin la tine să fac duș, dar începe un meci foarte important.
- Nu e nicio problemă, stai liniștit.
Mă ridic și îl conduc în baie, iar el îmi mulțumește.
- Ai acolo tot ce îți trebuie, spun și îi fac semn spre rafturile din cabina de duș.
- Mulțumesc mult, Lara!
Îi zâmbesc și ies din baie. Mă arunc din nou în pat, însă nu mă pot concentra pe citit când știu că Andreas e complet gol la mine în baie și un perete ne desparte.
Încerc să îmi calmez respirația, iar inima bate ca nebuna. Calmează-te, Lara! Ai mai văzut băieți la bustul gol. Da, dar la piscină, nu în baia mea. O, Doamne.Mă ridic din pat și mă plimb prin cameră neliniștită. Trebuie să mă calmez, nu o să se întâmple nimic. Mă așez din nou în pat și îmi iau cartea în brațe. Îmi plimb de câteva ori ochii peste rânduri, însă nu reușesc să citesc nici măcar un cuvânt. Ușa se deschide și tresar. Îmi ridic capul spre locul de unde a venit zgomotul, iar respirația mi se taie. Andreas face câțiva pași și se oprește. Are un prosop înfășurat în jurul taliei, iar abdomenul este gol. Mușchii bine lucrați și pătrățelele ies în evidență și nu pot să nu observ acel V ce se formează în zona șoldurilor.
Îmi ridic capul ușor, iar el nu zice nimic, doar se uită la mine cum îl analizez. Simt cum înroșesc când îmi dau seama că el privește modul cum mă holbez la el. Îmi las capul în pământ, iar el chicotește.- Mersi că m-ai lăsat să fac duș la tine și iartă-mă că am ieșit așa, dar nu mi-am luat haine de acasă și trebuie să îmi dea Tate ceva.
- Nu e... Nu e nimic, spun bâlbâindu-mă.
Îmi zâmbește și se îndreaptă spre ușa. Se oprește înainte să apese pe clanță și se întoarce spre mine.
- Zmeură, îmi spune zâmbind. Îmi place!
Mă încrunt nedumerită.
- Poftim? îl întreb.
- Gelul tău de duș. Îmi place foarte mult cum miroase pe pielea ta.
Obrajii îmi iau foc și îmi las capul în jos zâmbind. Îl ridic ușor, iar Andreas zâmbește și el, apoi iese din cameră.
Mă trântesc pe burtă în pat și îmi afund capul în perne. Ce tocmai s-a întâmplat? De ce mă holbam la el? Iar el nu zicea nimic, doar rânjea.
CITEȘTI
Alături de tine
RomanceNu credeam că, atunci când mă voi muta în casa tatălui meu vitreg, îmi voi găsi sufletul pereche. Dar te-am găsit. Și promit să nu îți dau drumul vreodată. Pentru că tu mi-ai fost prieten, sprijin, iar, mai apoi, iubit. Ai fost persoana care mi-a șt...