Alături de tine

40. "Sunt o persoană groaznică"

Ies din duș și mă schimb în haine curate. Îmi periez părul ud, apoi îl usuc. Îmi spăl dinții și mai arunc o privire în oglindă. Sunt mai odihnită acum, dar cearcănele încă se văd. Am dormit câteva ore în brațele lui Andreas și, sincer, a fost cel mai bun somn din viața mea. Nici nu știu de când nu m-am mai odihnit cum trebuie.

El încă doarme atunci când ies din baie, pe burtă, cu fața într-o parte și mâna îndoită. Este acoperit doar de la brâu în jos cu cearceaful alb, lăsându-mi cale liberă spre spatele său plin de zgârieturi.

Mi-a fost așa dor de el.

Mă așez pe pat, iar el mă simte, astfel punându-și capul pe pieptul meu și strângându-mă în brațe, ca și cum i-ar fi frică să nu plec.

Nu știu cum să mă comport acum, știind că am greșit atât de mult. Nu știu cum o să îl mai privesc în ochi acum că m-am îndoit de iubirea ce mi-o poartă și de fidelitatea sa. Sunt o persoana groaznică, care nu merită să fie iubită.

I-am trădat încrederea și știu că el este dezamăgit de mine. Și eu sunt. Însă încerc să repar lucrurile așa cum pot, sperând la iertarea sa.

Inima tot mă doare. Tot sunt rănită, chiar dacă acum câteva ore am făcut dragoste cu el. M-am lăsat purtată de val. De dor. Cele două săptămâni fără el și-au pus amprenta asupra mea.

Însă încerc să îl cred, să trec peste. Să mă împac cu ideea că am interpretat totul greșit și că este doar vina mea. Până la urmă, el nu a greșit cu nimic. Eu am fost cea proastă. Eu sunt cea care trebuie iertată, nu el.

El este cel care trebuia să mă gonească, să mă ignore, spunându-mi că nu am încredere în el și mă îndoiesc de iubirea sa. El trebuia să îmi spună că nu îl merit, că e prea bun pentru mine și că trag concluzii pripite. Însă, el nu a făcut nimic din toate astea. El a stat ghemuit lângă ușa mea, așteptând să îi ofer o șansă să vorbească și să îmi explice. El nu a renunțat la iubirea noastră, la ceea ce am construit în tot acest timp.

Am fost prea afundată în gânduri ca să observ că el s-a trezit și mă privește. Ce dor mi-a fost de ochii lui!

- Hei, șoptesc cu vocea ușor răgușită.

- Hei, spune și el.

Nu știu ce să îi zic. Pentru prima oară nu știu cum să deschid o conversație cu el.

Mă întristez brusc și oftez.

- Iubito...

- Trebuie să vorbim. Nu putem amână asta la nesfârșit.

- Credeam că am clarificat mai devreme lucrurile. Credeam că m-ai iertat dacă mi te-ai dăruit după toate cele întâmplate.

Neg cu vehemență din cap.

- Tu nu înțelegi un lucru, îi spun. Tu ești cel care trebuie să mă ierte pe mine. Am greșit atât de mult... Am greșit atât de mult când nu te-am ascultat, spun și lacrimile apar. Ai suferit din cauza mea. Ai plecat mai devreme de lângă familia ta din cauza mea! Te-am rănit. Te-am dezamăgit. M-am îndoit de tine și de fidelitatea ta. S-a ajuns aici din cauza mea. E numai vina mea.

Plâng de-a binelea acum. Îl împing de pe mine și mă așez în șezut pe marginea patului. Îmi pun coatele pe genunchi, iar fața în palme și mă descarc.

Patul se mișcă sub greutatea lui Andreas, iar în scurt timp se pune jos, între picioarele mele, așa gol cum este. Nici boxerii nu și i-a luat pe el.

- Iubire, te rog, nu plânge, spune și îmi dă mâinile la o parte. E totul bine acum. Sunt aici. Tu m-ai iertat?

Dau afirmativ din cap.

- Eu te-am iertat. Așa că ce ne mai desparte? Barierele pe care le pui tu, crezând că nu meriți să fi iertată? Ei bine, țin să te anunț că tu meriți orice. Meriți tot ce e mai bun.

Îmi trag nasul și îl ascult în liniște.

- Da, m-ai rănit, și da, m-a durut neîncrederea ta. Dar am trecut peste. Tot ce vreau e ca tu să fii bine. Noi să fim bine. Nu vreau să distrugem tot ce avem din cauza unei neînțelegeri. Oamenii se mai și ceartă. Într-o relație există și dispute. Nu totul e roz. Însă, împreună o să trecem peste tot. Peste orice obstacol ne iese în cale. Bine?

Rămân surprinsă de cuvintele sale și de maturitatea de care dă dovadă în această situație. El mereu a fost mai înțelept și mereu a privit problemele altfel. A lăsat de la el în unele cazuri, și astfel lucrurile s-au rezolvat rapid. Însă, în situația de față, nu a lăsat de la el, ci pur și simplu a reușit să treacă peste mult mai repede decât mine.

- Bine, îi răspund și îmi mai trag o dată nasul, iar el îmi șterge lacrimile.

- Te iubesc, știi asta, nu?

Dau din cap și îmi strecor mâinile pe umerii săi. Îl cuprind în brațe, la fel făcând și el, și îi sărut pielea dezgolită.

- Îmi pare rău, șoptesc. Te rog, iartă-mă.

- Te iert, iubito, te iert.

Stăm așa minute bune, după care ne desprindem. Îi fur un sărut scurt, însă el nu se mulțumește cu atât și mă sărută cât de pasional poate. Își strecoară limba la mine în gură, iar bila de metal este și ea prezentă la datorie. Pot spune că mi-a lipsit în aceste două săptămâni.

După mai mult timp ne desprindem, și pot spune că deja îmi este dor de buzele sale. Ne ridicăm amândoi, iar Andreas își îmbracă boxerii negri, apoi blugii. Mă îndrept spre tricoul său aruncat neglijent pe jos, și mă aplec să îl iau.

- Iubito, dacă îți mai fâțâi șoldurile așa, s-ar putea să te arunc în pat pentru runda a doua.

Și râd. După atâtea zile în care am suferit, râd cu adevărat.

Îmi dau tricoul meu jos, lăsându-l pe Andreas să se holbeze la sânii mei goi cât îi îmbrac tricoul, apoi îi sar în brațe, strângându-l cât pot de tare.