Alături de tine

18. "De ce zâmbești?"

Îmi ridic capul din perne și revin la cartea mea. Am citit mai bine de trei sferturi din ea și pot spune că deja o ador.

După o oră, timp în care termin cartea de citit, cobor în sufragerie la băieți.

- GOOOL! țipă cei doi la unison, iar eu îi privesc perplexă. Îmi duc mâinile la urechi și mi le astup din cauza țipetelor. Îmi dreg vocea, iar cei doi își întorc privirile spre mine.

- Oh, bună, Lara! spune Andreas.

- Ați putea să nu mai faceți atâta gălăgie? spun în timp ce mă așez lângă Tate. Acesta mă ia în brațe, semn că nu a uitat. Îi răspund la îmbrățișare, iar după câteva momente ne despărțim.

- Scuze pentru aceste ieșiri, îmi șoptește la ureche, după care își îndreaptă atenția spre TV. Îmi iau telefonul și observ că am alt mesaj de la Lucas în care mă întreabă ce fac. Îi spun că stau cu băieții în sufragerie, iar ei se uită la meci, după care îl întreb și pe el ce face. Răspunsul refuză să apară, așa că pun telefonul de-o parte. Observ că meciul s-a terminat, iar băieții discută despre el și despre cum echipa lor favorită a câștigat. Telefonul vibrează pe masă, iar băieții își întorc privirile spre mine, dar nu îi bag în seama și mă uit la mesajul de la Lucas.

Lucas: Îmi pregătesc bagajul pentru mâine.

Probabil de asta a răspuns greu.

Me: Ai grijă să nu uiți ceva.

Lucas: Pe lângă faptul că ești foarte frumoasă, ești și grijulie.

La citirea acestui mesaj zâmbesc automat. Mă crede frumoasă. Și el la rândul său este foarte chipeș și atent cu fetele. Atât de drăguț și gentil. Te poate face doar prin vorbe.

- De ce zâmbești? mă întreabă Tate.

- Nu zâmbesc! încerc eu să neg.

- Ba da, zâmbești, confirmă și Andreas.

Îmi duc mâna la ceafă jenată și încerc să găsesc o scuză.

- Ăăă.. Am văzut un videoclip cu pisici, spun eu repede sperând să mă creadă.

- Arată-ni-l și nouă! îmi spune Tate zâmbind șmecherește.

Am încurcat-o! Rău de tot.

- Ăăă.. Am pierdut pagina unde l-am găsit și nu mai știu cum se numește.

- O să îți crească nasul dacă mai continui să minți, spune în timp ce râde.

De unde știe băiatul ăsta când mint?! Chiar atât de evident e? Trebuie să mai lucrez la partea cu mințitul neapărat.
Mă ridic de pe canapea și merg în bucătărie. Îmi pun o cană de cafea și mă așez pe un scaun la masă. Sorb o gură de cafea, iar telefonul începe sa sune. Este mama.

- Bună, mama!

- Bună, Lara. Ce faceți? Sunteți bine? mă întreabă cu o voce îngrijorată.

- Da, nu îți face griji. Eu beau o cafea, iar Tate este în sufragerie cu Andreas.

Ezită să răspundă câteva momente și deja începe să mă sperie.

- S-a întâmplat ceva? E totul bine acolo?

- Da, dar am o veste proastă pentru voi. Eu și tatăl tău trebuie să mergem în Londra pentru câteva conferințe. Vom pleca imediat după ne terminăm luna de miere, deoarece nu avem timp să venim și acasă.

- Poftim?! spun mai tare decât trebuia. Cum adică plecați în Londra și nu aveți timp să veniți acasă?

Deja țipam în toată regula. Cum să plece acolo pentru nu știu cât timp și să nu vină și acasă macar pentru o zi.

- Lara, liniștește-te, te rog. Nici nouă nu ne convine, dar nu avem de ales. Vă vom trimite bani și o să încercăm să venim cât de repede posibil.

- Cum să mă liniștesc când nu te-am mai văzut de trei săptămâni și acum îmi spui că plecați în Londra?! țipam la ea în telefon, iar Tate și Andreas își fac apariția îngrijorați. Tate își rotește mâna în semn de ce se întâmplă?, iar eu ridic mâna în semn să aștepte.

- Liniștește-te, te rog, aud vocea mamei. O să facem tot posibilul să venim cât mai repede.

- Cât timp veți sta? o întreb încercand să mă calmez.

- Cam trei săptămâni.

CE?!

- Trei săptămâni?! mă răstesc la ea.

- Scumpo, îmi pare rău, dar chiar trebuie să mergem.

- OK, trebuie să închid!

Nici nu mai aștept să îmi spună ceva, căci și închid telefonul. Cum să plece acolo pentru încă trei săptămâni? Cum să ne lase așa?

- Ce s-a întâmplat? întreabă Tate îngrijorat.

- Mama și Josh pleacă în Londra pentru trei săptămâni după ce își termină luna de miere. Cică au conferințe acolo, spun puțin mai calm de data asta.

- Ce?! Și noi ce vom face?

Dau din umeri.

- Nu știu, a zis ca ne trimit bani și că fac tot posibilul să se întoarcă mai repede.

Deja tremuram de nervi. Mă așez pe scaun încercând să mă liniștesc. Andreas îmi întinde un pahar cu apă, iar eu îl iau și beau câteva guri.

- Calmează-te, o sa fie bine, îmi șoptește în timp ce își plimbă mâna pe spatele meu. Dau din cap afirmativ și încerc să mă calmez.

Tate vine și mă ia în brațe, spunându-mi să mă calmez. Beau toată apa din pahar și ies din bucătărie. Urc în camera mea și mă arunc în pat. Nici nu realizez că plâng până când materialul feței de pernă se umezește. Îmi e atât de dor de ea.. Dar într-un fel înțeleg că face asta pentru job-ul ei și pentru a ajunge un avocat de succes la firma lui Josh. Știu că ei fac asta atât pentru ei cât și pentru noi.

Câteva ciocănituri se aud în ușă, iar eu murmur un Intră și îmi șterg lacrimile de pe față. Pe ușă intră Andreas cu un pahar de apă în mână. Mi-l înmânează, apoi iau câteva guri din el și îl pun pe noptieră. Se așează pe pat lângă mine și își petrece mâna stângă după umerii mei, trăgându-mă la pieptul său mare. Îi aud inima bătând și imediat mă calmez.

- O să fie bine, îți promit, spune sărutându-mă pe creștet.