Alături de tine

33. "Nu-ți face griji"

- Ai luat tot? mă întreabă.

- Da, spun și îl sărut scurt.

Plecăm acasă. Azi a fost ultima noastră zi în acest loc minunat.

O să îmi lipsească liniștea și aerul curat al pădurii, cântecul păsărilor și momentele în doi.

În acest scurt timp m-am obișnuit aici, și nu aș mai pleca acasă, însă nu vreau să îmi îngrijorez familia.

Nu am vorbit deloc cu Tate, și nici cu mama sau Josh. Și îmi lipsesc. Mult. Mai ales mama.

Înainte nu trebuia să plece atât de des pentru afaceri. Însă acum îl ajută și pe Josh, deoarece el are mult de lucru și multe responsabilități, fiind cel care deține firma.

Amândoi sunt avocați foarte buni și de succes. Sunt foarte căutați și foarte ocupați cu tot felul de cazuri.

Andreas încuie ușa și pășim împreună spre mașina parcată la câțiva metri de cabană.
Descuie mașina și îmi deschide portiera, așteptând să intru.

Mai arunc o privire spre cabană și urc cu tristețe în mașină.

Tristețe pentru că plec de aici, și tristețe pentru că mâine Andreas va pleca, pentru două săptămâni, în Washington.

Două săptămâni. Paisprezece zile. Trei sute treizeci și șase de ore și mii de secunde. Cum aș putea trăi fără el atâta timp? Cum? Când eu simt că mor dacă nu îl văd o zi.

M-a înnebunit. M-a dat peste cap cu totul. Nu-mi văd viața fără el. Fără prezența sa.

Atât de tare m-am atașat de el.

Închide portiera și ocolește mașina pentru a se urca pe scaunul șoferului. Mă privește blând și se apleacă spre mine, până când buzele sale se lipesc de ale mele.

Le frământă încet, punându-și toată dragostea în acest sărut. Fluturii din stomac nu întârzie să apară, exact ca limba sa ce îmi explorează fiecare colțișor al gurii.

Mă sărută de parcă ar fi ultima oară, cu toate că nu este. Mă sărută cu dor, cu toate că sunt și am fost lângă el. Mă sărută cu patimă, iar eu fac la fel.

Coboară cu săruturile pe maxilar, apoi pe gât, unde poposește ceva timp, sugând și mușcând pielea, făcându-mă să scâncesc de durere, dar în același timp de plăcere.

Urcă cu săruturile spre gura mea dureros de lent, iar eu nu rezist impulsului de a-l trage de păr, așa că o fac. Îl trag de păr și mă năpustesc asupra gurii sale într-un mod violent, el răspunzându-mi la fel.

Tânjesc după atingerea sa. După săruturile sale dulci. După mângâierea sa. După vorbele sale liniștitoare. Tânjesc după el.

Ne desprindem din sărut cu respirațiile grele, și încercăm să ne tragem suflul.

- Te iubesc, îi șoptesc.

- Și eu te iubesc, spune și își lipește buzele de ale mele, însă mă retrag.

- Nu sunt pregătită pentru runda a doua.

Râde.

Iar mie mi se umple sufletul de bucurie când îl aud.

****

- Cât mă bucur să vă văd, ne întâmpină Tate.

Poată un tricou negru ce i se mulează perfect peste mușchii proeminenți, iar blugii îi atârnă pe șolduri, lăsând la vedere o parte din boxeri. Părul îi stă în toate direcțiile, iar pielea albă și palidă îi scoate ochii albaștri în evidență.

Nu pare bine.

- Și noi ne bucurăm să te vedem, îi spun și îl îmbrățișez strâns. Îi sărut obrazul și îl las să bată pumnul cu Andreas.

Peste câteva momente ne așezăm pe canapeaua din sufragerie, iar băieții încep să povestească ceva.

- Te simți bine? Ești cam palid, îl întreb la un moment dat.

- Da, nu-ți face griji, mă asigură.

Îi povestim tot ce am făcut la cabană - exceptând cea mai frumoasă noapte din viața mea -, după care mâncăm, iar eu mă retrag în camera mea pentru a mă odihni puțin.

Mă strecor sub cearceaful subțire, iar pleoapele le simt grele, așa că le închid gândindu-mă la mama.

Nu am vorbit deloc cu ea. Nu m-a sunat, nu am sunat-o. Oare e bine? Cât timp vor mai sta? Îmi e dor de ei, și cel mai probabil o să îi sun mâine după ce îl voi duce pe Andreas la aeroport.

Când sunt pe punctul de a adormi, ușa camerei se deschide ușor, făcându-mă să îmi desprind pleoapele.

Andreas intră încet, și închide ușa în urma lui. Tricoul alb îi vine perfect, la fel că pantalonii negri de trening ce îi atârnă pe șolduri.

Când vede că îl privesc îmi zâmbește, după care se așează în pat. Îl trag mai aproape de mine, iar el îmi încolăcește trupul firav cu mâinile, iar capul și-l așează pe pieptul meu.

Îmi pun brațele în jurul lui și îl strâng ușor.

- Rămâi la mine peste noapte? întreabă încet.

- Da, iubitule.

****

Iau cutia de pizza și îi plătesc băiatului cu ochii negri, apoi închid ușa și mă îndrept spre bucătăria din casa lui Andreas.

Las cutia pe masă și mă îndrept spre frigider, de unde scot o cutie de suc de portocale și îl torn în două pahare.

Andreas vine și el, și ne așezăm unul lângă celălalt, luând câte o felie de pizza și mușcând din ea.

- O să îmi fie dor de tine, îi spun după minute bune de tăcere.

- Și mie, iubito, spune și mă sărută scurt.

Oftez și continui de mâncat.

- Nu fii supărată. O să mă întorc, spune. Știu că o să îți lipsesc, și tu o să îmi lipsești enorm, dar vom vorbi mereu, și o să ne vedem pe cameră.

- Știu, spun cu o voce mică. Dar nu îmi place să fii departe.

- Nici mie, iubito.

Aruncăm cutia goală la gunoi, clătim paharele, după care urcăm în camera sa. Aprinde lampa de pe noptieră, iar în cameră apare o lumină difuză.

Mă îndrept către el cu pași mici, și îl sărut atunci când ajung în dreptul lui.

Îmi răspunde la sărut, și îl face din ce în ce mai pasional, strecurându-și limba în gura mea.

Bila de metal face căldura dintre picioarele mele să apară și să îl doresc din ce în ce mai mult, așa că îmi strecor mâinile pe talia sa și îi ridic tricoul până i-l dau jos.