Alături de tine

5. "Nu trebuie să îți fie rușine de mine"

Mă trezesc cu o durere îngrozitoare de cap. Nu știu la ce oră am ajuns acasă, îmi amintesc doar că Andreas și Erica au rămas la noi peste noapte.

Încerc să mă mișc, dar ceva greu mă reține. Mă uit în jurul abdomenului și vad o mână. Cum a ajuns Andreas la mine în pat? Singurul lucru pe care mi-l aduc aminte e că dansam cu el. Iar apoi... Nu se poate! M-a sărutat pe gât...

Nu pot spune că nu mi-a plăcut, dar nici nu știu dacă e singur sau nu. Poate are o iubită și îmi face avansuri mie...

Îi dau mâna la o parte și cobor din pat. Mă îndrept spre baie și fac un duș rece. Ies și mă șterg cu prosopul, dar... Nu mi-am luat haine. Ce proastă sunt. Nu pot să cred.

Îmi înfășor prosopul în jurul corpului și mă rog la Dumnezeu ca Andreas să nu se fi trezit. Deschid ușa ușor ca să nu fac gălăgie, dar ce să vezi... S-a trezit...

- Te mai holbezi mult la mine?

- În locul tău nu aș umbla așa prin cameră, zice cu un zâmbet pervers.

Îmi dau ochii peste cap și merg la dulap. Îmi iau lenjerie, niște pantaloni scurți și un tricou și mă îndrept spre baie. Mă schimb și ies la Andreas.

- La ce ora am ajuns acasă? îl întreb.

- Nu mai ții minte?

Dau din cap negativ.

- La 4:30. Nici eu nu țin minte multe. Doar că dansam cu tine, apoi nu știu cum am ajuns în mașina lui Tate și apoi acasă.

Nu ține minte sărutul.

Mă apropii și mă așez pe partea unde am dormit. Mă întind lângă el și îl privesc. Ochii aceia... Nu i-aș putea uita vreodată. Zici că cineva a luat oceanele și le-a pus acolo. De fiecare dată când îi privesc ochii mă pierd. Sunt în altă lume. Nu mai aud și nu mai văd nimic în jur, decât ochii lui.

- Ești foarte frumoasă așa... naturală, fără machiaj.

Cuvintele lui mă scot din transă. Simt cum obrajii îmi iau foc și îmi las capul în pământ.

- Hei... Nu trebuie să îți fie rușine de mine, spune și îmi ridică capul cu două degete. Se trage mai aproape de mine și mă cuprinde în brațe.

Stau cu capul pe pieptul lui lucrat și îi pot auzi bătăile inimii. Închid ochii și ascult în continuare piesa cântată de inima lui. Cred că m-aș putea obișnui cu asta, dar totuși să nu o fac, deoarece dacă ar avea prietenă mi-ar frânge inima. Dar dacă ar avea nu ar face asta cu mine și nu îl văd genul care să înșele... Stai, ce tot spun? Nu îmi place de el. De ce mă tot gândesc la lucrurile astea?

Oftez fără să vreau zgomotos.

- Ești bine? murmură Andreas.

- Mda...

- Ce s-a întâmplat? spune depărtându-se câțiva centimetri ca să mă poată privi.

- Nimic...

- Spune-mi!

- E o întrebare proastă, dar... Ai o iubită?

Nu spune nimic.

- Întreb pentru că îmi faci complimente mereu și ai dansat cu mine la club, iar eu nu vreau să creez probleme între voi doi și să vă certați din cauza mea, adaug eu repede.

Râde încet.

- Nu am o iubită, stai liniștită. Oftez ușurată. Dar tu, spune-mi, ai un iubit?

- Nu.