Condamnați

4. Lacrimi și durere

Am stat așa, privindu-mi îngerașul ce căzuse în lumea viselor. Katia... frumoasa mea prințesă. Făptura ce mi-a schimbat viața, persoana ce mă scoate întotdeauna din Iad.

O iubesc atât de mult, încât nici nu credeam că e posibil să ai astfel de sentimente colosale față de cineva. Nu credeam că există persoană care să mă facă fericită, în ciuda rahatului în care sunt adâncită.

E lumina vieții mele, motivul pentru care respir și pentru care lupt în viața asta. Dacă nu ar fi fost ea, nu aș fi avut pentru ce să trăiesc.

Mi-am tatuat o coroană mică de prințesă pe degetul arătător de la mâna stângă, sub care am scris caligrafic litera K. K de la Katia.

- E așa inocentă și frumoasă, șoptesc când îi simt prezența lui Jace aproape, continuând să-mi privesc îngerașul.

- Știu.

- Iar eu sunt cea mai oribilă mamă, Jace... și nu pot face nimic să schimb asta.

- Nu, nu ești, Maria. Crede-mă, nu am văzut multe mame la viața mea, dar tu ești perfectă, orice copil și-ar dori să te aibă drept mamă.

- Mă minți în față și nu-mi place, Jace... Ce fel de mamă își trimite fiica la mii de kilometri depărtare o perioadă bună de timp? Ce fel de mamă își petrece nopțile prin cluburi, îmbătându-se și drogându-se? îl întreb, privind în gol.

- Maria... Faci toate astea ca să o protejezi și nici nu realizezi că tot ceea ce înfăptuiești e spre binele ei. Fiindcă vrei ca ea să aibă tot ce e mai bun și să fie în siguranță.

- La dracu', Jace. Nu pot să o privesc mai mult de 10 minute nenorocite. Și știi de ce? Fiindcă îmi aduce dracului aminte de tot ceea ce am pierdut. Îmi aduce aminte de Francisco și de Oliver, îmi aduce aminte de mama și de tata, îmi aduce aminte de faptul că și eu am fost cândva o fetiță inocentă ca ea, am spus, simțind cum ochii mi se umezesc.

Jace nu a mai spus nimic și a privit la rândul lui in gol, meditând la ceea ce am spus.

Da, Katia este cea mai importantă persoană din viata mea, și aș învia de zeci de mii de ori din morți numai pentru a mă asigura ca e în siguranță, dar îmi aduce atât de mult aminte de trecut. Seamănă leit cu Oliver. De fiecare dată când mă uit în ochii ei îi văd pe ai lui. De fiecare dată când râde, parcă îl aud pe Francisco. E al dracului de frustrant, parcă tot ceea ce am iubit odată s-a reîncarnat în ea.

- Hai să îți curăț rana, și după du-te la culcare. E destul de târziu... erm, sau devreme, având în vedere că e cam 4 dimineaț , îmi spune Jace, ridicându-se și ieșind pe ușă, aproape împiedicându-se de tocul acesteia.

Am aprobat din cap, deși ieșise din cameră. M-am aplecat asupra patului, dându-i Katiei câteva bucle năzdrăvane de pe fruntea ei micuță, și i-am sărutat obrăjorul.

- Mami te iubește... Mai mult decât ți-ai putea imagina vreodată, îi șoptesc, continuând să o privesc.

O lacrimă caldă și-a croit drumul de-a lungul feței mele, și a căzut pe body-ul roz al Katiei. Mi-a dus mâna la ochi, dorind să îndepărtez lacrimile ce anunțau să cadă abundent, și am oftat, îndepărtându-mă de pat și ieșind din cameră, închizând ușor ușa în urma mea.

Urăsc să fiu slabă, urăsc să plâng și urăsc ca lumea să mă vadă vulnerabilă. Dar când sunt în jurul Katiei, orice formă de sentimente îmi invadează corpul. Încerc din răsputeri să o țin pe Katia departe de ochii lumi, doar Jace, doamna Marta - vecina de peste drum, bodyguarzii și oamenii mei știu de existența ei.