Condamnați

14. Harry și amantul invincibil

Clipesc des ca să mă asigur că ceea ce văd e real. Și era.

Nu am murit eu, dar în schimb au murit alții.

Ridicându-mi capul pentru a vedea și restul corpului ce stătea în fața mea, observ cârlionți sălbatici ai lui Harry. Spatele său urca și cobora, semn că respirația sa era accelerată.

Dar cum de era aici? Adică la câțiva centimetri în fața mea? El era legat cu funia pe canapea. Un țipăt de fată mă scoate din ipotezele pe care mintea mea mi le dădea, și mă uit spre sursa zgomotului, văzând multe persoane care priveau îngroziți pe podea, acolo unde mai multe corpuri fără viață zăceau. Erau bărbați împușcați, aceia care au complotat împotriva mea. Dar ceea ce mă șoca de fapt, erau cei care i-au împușcat. Oamenii care au spus că sunt de partea mea, Harry, desigur, care stătea cu un pistol în mana dreaptă spre ei, și profesorul de sport.

Profesorul nostru de sport, care ținea o arma în mână.

Mă uit șocată la el și nu-mi vine să cred ceea ce a făcut. Și privind cadavrele împușcate direct în frunte, îmi dau seama că nu e prima dată cand face așa ceva. Nici un profesionist nu ar ținti așa din prima, mai ales mai multe persoane.

Parcă revenindu-și din transă, fiindcă noi nu puteam, aruncă pistolul pe podea și-l împinge cu piciorul, de parcă s-ar preda unui terorist. Gașca lui Harry privea nedumerită, total neînspăimântați de ce s-a întâmplat, în comparatie cu ceilalți, care plângeau și țipau silentios. Sunt mai mult ca sigură că nu mai au energia necesară să se manifesteze într-un mod care i-ar extenua la maxim.

Îmi încrunt confuză sprâncenele când un geamat înfundat de durere se aude în fata mea și împietresc când Harry își îndoaie corpul, punându-și mâna în față. Cel putin asta vedeam din spatele lui.

Oamenii din sală privesc cu ochii îngrozitor de mari spre el, și buza începe să-mi tremure când se lasă să cadă în genunchi, ca un deținut condamnat la moarte care cere îndurare. Pistolul îi cade din mână și și-o duce tremurând spre abdomen.

-Harry? întreb într-un fel inocent, parcă dorind să-mi răspundă că nu e ceea ce cred eu.

Gândurile îmi sunt confirmate când un geamăt demonic îi scapă din gură, și ochii mei crapă când văd că acolo unde îi erau genunchii așezați se formase o baltă mare, vâscoasă și roșiatică.

Gigi începe să țipe cu lacrimi în ochi și își pune mâinile șocată la gură, încercând să estompeze sunetele chinuitoare ce-mi făceau pielea să mi se zbârlească. Eram parcă într-o transă, într-o hipnoză ce nu mă lăsa să evadez, până în momentul în care Harry își pune mâna plina de sânge pe podea, parcă vrând să se sprijine de ea, dar nu putea, fiindcă îi tremura mult mai rapid decât aripile transparente ale unei libelule în zbor.

Sar parcă electrocutată de pe scaun și mă așez în genunchi în fața lui Harry, ridicându-i speriată fața spre a mea. Gâfâi puternic când observ că din ambele colturi ale gurii îi curgeau șuvițe groase de sânge întunecat, dar mai ales din abdomen, acolo unde o pată gigantică mult mai întunecată îi acoperea întreaga parte din față a bluzei sale negre.

— Harry! strig când corpul său cedeaza și cade în brațele mele, cu capul lipit de pieptul meu, luând multe respirații care să-i oxigeneze plămânii aflați în suferință.

Mâinile și buzele încep să-mi tremure și aud toată lumea țipând în încăpere, unii fugind pe scări, spre etaj, alții ieșind să ia aer curat pentru a evada din șoc, alții stând încă încremeniți, privind în gol, iar prietenii lui Harry îl strigau și s-au așezat în cerc în jurul nostru.