Condamnați

34. Emoții

 Le privesc șocată pe amândouă cum nu mai zic nimic și se mișcă, îndreptându-se spre etaj. Le prind din urmă când termină de urcat scările și mă pun autoritar în fața lor.

— Scuza-mă, am auzit cumva bine?

— Oh, da. Ai auzit bine, Clarisa zice și vrea să treacă de mine, însă nu o las.

— Ați vorbit cumva cu Harry despre asta? A auzit cât de proaste păreți acum? întreb și mă simt vinovată pentru că o jignesc pe Clarisa, persoana care se comporta cu mine de parcă îmi era mamă.

Câte fețe poate avea omul!

— Nu, dar mai mult ca sigur mă va asculta. Sunt mama lui!

— Și eu sunt iubita lui! Cea care i-a purtat copilul timp de atâtea luni nenorocite. Deci nu puteți să mi-l luați. Eu i-am dat nastere! Eu l-am ținut în mine. Eu am petrecut atâtea ore de chinuri, stând cu fața în vasul de toaletă, eu am simțit că mor când am făcut accidentul ăla, crezând că s-a dus dracului totul!

— Oh, hai recunoaste că ți-a plăcut mai mult când ai făcut-o! La fel și cu Katia, te-ai futut cu Oliver Lachowski ca o curvă! Paloma zice, șocându-mă cu vorbele sale, mai ales că îmi dă o palmă care aproape mă trântise pe scări.

— Afurisitelor! le strig nervoasă. Vă consideram familia mea. Clarisa, vorbeai cu mine de parcă eram fiica ta, iar tu, blondă fără scrupule, zic spre Paloma, cum dracului îți permiți să mă pălmuiești?! Afară, ieșiți afară din casa mea, parașutelor!

Nu știu ce mă doare mai tare – palma pe care Paloma mi-o dă iar sau faptul că le jignesc de parcă am fi niște fete ce se iau la ceartă în club. Dar să vină în propria-mi casă și să mă amenințe că îmi ia copilul, asta e de necrezut! Când văd că niciuna dintre ele nu zice nimic, îmi înfig mâinile în părul amândurora și încep să le scutur de parcă erau sorcove. Începem toate să țipăm în același timp, să urlăm, să ne înjurăm, să ne dăm pumni și palme de parcă eram protagonistele unui film cu bătăi între femei.

Într-un moment de neatenție, Clarisa se împiedică de piciorul meu și cade pe spate, lovindu-se cu capul de măsuța de lângă scări. Rămâne inconștientă pe jos, și aproape că voiam să mă aplec să o întreb dacă e bine, dar Paloma mă prinde de umeri. Mă întoarce spre ea cu o forță de care și ea pare surprinsă și e gata să îmi dea încă o palmă, însă își oprește acțiunile când Greg apare în spatele ei și o lovește în cap cu o tigaie, aceasta căzând și ea pe jos. Îl privesc șocat și rămân și mai șocată când văd tigaia îndoită puțin într-o parte. Și crede-mă când spun – nu era o tigaie de plastic sau de aluminiu.

— Ce Dumnezeu tocmai ai făcut? îl întreb cu ochii uimiți.

Greg lasă tigaia să îi cadă din mâini, apoi își freacă palmele de pantaloni.

— Încercam să vă protejez, doamnă Wilde. Femeile puse pe bătaie nu aduc niciodată lucruri bune. Ce facem cu ele? întreabă, privindu-le.

— Trinc! spun și îmi lovesc capul cu degetul.

În următoarele câteva minute, atât eu, cât și Greg, ne chinuim să le scoatem din casă, așa leșinate cum erau. Când ajungem târâș cu ele în stradă, fac semn unui taxi și acesta se apropie de noi. Le băgăm pe amândouă pe bancheta din spate, șoferul privindu-ne ca pe nebuni, însă nu zice nimic când îi întind șapte sute de dolari – probabil mai mult decât face el într-o săptămână.

— Du-le unde vrei. Nu mă interesează dacă le arunci într-un bordel. Clarisa a născut trei copii, e destul de larga, încât să nu simtă nimic. Iar Paloma cu siguranță nu mai e virgină. Ah, și banii ăia sper să îți ajungă să îți ții gura închisă, îi zic când închid portiera și îi fac semn cu mâna când pornește în trombă.