Condamnați

49. 18+

- Se spune că New York e orașul care nu doarme niciodată. Dar câți dintre noi a observat cât de vii sunt luminile blocurilor de îndată ce se lasă întunericul? Vezi, oamenii preferă noaptea. Eu prefer noaptea. E atât de frumoasă. Uneori e călduroasă, alteori rece. Cerul e înstelat sau nu. Luna e întreagă sau nu. I se spune plină. Seamănă atât de mult cu sufletul unui om. Uneori e atât de fericit, alteori trist. Dar niciodată nu e la fel. De ce Geneva e în seara asta atât de vie?

Luminile galbene ale mașinilor se vedeau chiar și de la înălțimea asta. Nimeni nu dormea, era prea frumos afară ca să doarmă. Chiar dacă era toamnă, era cald. Nu știam că privitul de pe acoperișul hotelului poate să fie captivant. Am aflat asta tocmai acum.

- Uhm, m-ai chemat să îmi spui cât de frumoasă e noaptea asta? Alexander întreabă stânjenit.

- Kia și Alexei sunt prietenii mei, dar înainte de asta, au fost ai lui Oliver. Kia e verișoara lui, numele de familie e doar o coincidență. Au fost atât de devastați când le-am spus că Oliver e în comă.

- Mi-ai spus asta când i-am cunoscut.

- Au stat ascunși de mine până acum, continui fără să îl bag în seamă. Chiar sunt un monstru, Alexander?

Se foiește vizibil depășit de situație. Probabil că nu se aștepta să vorbesc despre asta când i-am spus că avem de discutat. Probabil că mă înjură în gând acum.

- Nu ești, șoptește. Dar uneori te-ai comportat ca unul, mai ales când a trebuit să îți protejezi persoane dragi. Ai făcut ceea ce trebuia.

- Crezi?

- Sunt sigur de asta. Dar hei, când ești Maria Wilde nimic nu e ușor, întâmplător sau ieșit din tipare. Mai ții minte cum ți se spunea în America?

- Regina Întunericului.

- Exact! De ce să nu te comporți ca una? Nu te cunosc de mulți ani, dar am învățat multe lucruri de la tine. Cum să supraviețuiești fără mâncare, cum să omori fără să miști, cum să sfidezi pe cineva care te detestă, cum să-ți iubești familia. Știi, cred că ar trebui să extragi lecții din ele.

- Lecții? întreb nedumerită.

- Da, lecții. Vrei să o spun pe cea mai importantă pe care am învățat-o de la tine? Lecția numărul unu: nu lăsa pe nimeni să te distrugă. Nici măcar pe cei pentru care trăiești. Ești a ta înainte de a fi a oricui altcuiva.

Mă întorc spre el și zâmbesc slab. Era așa de frumos și de inocent. Făcea optsprezece ani. Avea toată viața înainte. Nu merita să trăiască pe lângă mine.

- Ultima parte chiar a fost frumoasă, zic apreciativ. E adevărat, Alexander. Sunt a mea înainte de a fi a oricui altcuiva. Dar știi, eu nu mă las distrusă, ci distrug. Uită-te la săracul Harry. Știu că eu l-am implorat să se căsătorească cu mine acum două luni, cum știu de altfel că a fost o prostie. Nu vreau să îl leg de o persoană care nu are timp nici de viața personală. Crezi că pot să divorțez de el? întreb amuzată.

- Cred că ai putea să fii Maria Wilde. Acea persoană căreia nu îi păsa de ce o înconjura. Știi, prefer să mă tratezi ca pe un sclav, numai să te simți în largul tău. Fiindcă știu că tu nu erai obișnuită să te atașezi de cineva.

- Nu prea văd ce vrei să spui, dar cred că ar trebui să îmi iau rolul de criminală mai în serios.

- Urma să fac referire și la asta, îmi răspunde râzând.

- Atunci poate că o să încep cu faptul că mi-am pierdut din senzualitate și că ar trebui să o recapăt? întreb șoptind și mă apropii de el.