Condamnați

43. Nu accept un "nu"

- Asta e ultima!

Jace isi inalta capul atunci cand ma aude vorbind si zambeste trist, coltul stang al gurii sale abia miscandu-se. Se ridica de pe tomberonul gol, trantit pe jos, de fier sau de tinichea-nu imi pot da seama ce material e-si incepe sa isi miste bastonul in stanga si in dreapta, venind calm spre mine. Il privesc cu parere de rau, si fac asta numai pentru ca el nu ma poate vedea. Nu vreau sa creada ca imi e mila de el, chiar nu imi e, ci doar ma invinovatesc ca din cauza mea a ajuns in felul in care e. Il rugasem sa se imbrace mai gros si ma refuzase-purta un tricou subtire si o pereche de pantaloni scurti, in picioare avand papuci cu deget. Zici ca se credea la plaja. Se sprijina alaturi de mine de masina, si daca nu ar fi orb, as crede ca vrea sa ma imite. Isi impreuneaza mainile la piept si isi sprijina talpa stanga de una dintre usi, inaltandu-si barbia si fixandu-si ochi pe impunatoarea casa ce se intindea in fata noastra. E liniste intre noi, unicele sunete care se mai auzeau erau produse de rotile masinilor care mergeau pe strazile alaturate si cateva cantece ale unor vietati care incercau sa se dezmorteasca dupa o noapte friguroasa si grea. Imi arunc ochii pe veranda. Claire si Katia stateau pe fotoliul mare si moale, jucandu-se una cu alta, in felul stiut numai de ele. Abercrombie ar fi fost in mod normal in mainile lor acum.

- O sa imi fie dor de asta, Jace spune pentru prima data de cand a iesit din casa.

Il privesc si imi musc nestiutoare buzele. Alunitele pe care le avea pe maxilar imi atrageau la fel ca intotdeauna atentia, dorindu-mi ca si eu sa am macar una. Nu cred ca aveam mai mult de trei in total. El avea multe si ii statea incredibil de bine cu ele. Lui si lui Harry.

- Si mie, Jace. Si mie, ii raspund soptit.

Il aud tragandu-si de mai multe ori nasul. Si eu faceam asta, dar detestam sa par vulnerabila in astfel de momente, desi asta ar fi fost ceva firesc pentru toate persoanele. Arunc o privire pe ceasul de la mana-nu mai aveam mult timp de stat.

- Chiar as fi vrut sa petrecem mai multi ani aici, continua cu aceeasi voce scazuta. Nu am stat nici macar unul, practic vorbind.

Inclin din cap si meditez la cuvintele lui. Si mie o sa imi fie dor de absolut tot ce inseamna casa din Londra, locul unde mi-am facut prietenii frumoase si sincere, locul unde am intalnit adevarata dragoste si fericire. O sa imi fie dor sa ma trezesc in patul acela incredibil de confortabil de la etaj, sa am zambetul deja intiparit pe buze, o sa imi fie dor sa il calc pe Abercrombie pe coada, dovedind obiceiul pe care l-am capatat inca de cand l-am luat sub aripa mea, o sa imi fie dor de mirosul de cafea preparata de mainile magnifice in domeniul culinar ale lui Jace, o sa imi fie dor sa-l vad pe Greg stand in fata usii, meditand prelung de dimineata pana seara. O sa imi fie dor pana si de momentele in care eram prinsa in amintiri si priveam pe fereastra spre casa doamnei Marta, asteptand-o parca sa o vad iesind pe usa, luandu-l pe Dakota in brate si spunandu-i cat de mult il iubeste, ca e norocoasa sa aiba un nepotel la fel ca el. Momentele cand Abercrombie, Savanna, Dick si Mozart-despre care nici pana in ziua de astazi nu am aflat ce i s-a intamplat-se luau la ciondaneala, latrand pana ma trezeam cu vecinii in fata usii, spunandu-mi sa ii calmez.

Momentele cand ma trezeam stiind ca sunt intr-un loc in care ma simt ca acasa si din care nu as fi vrut sa plec in veci.

Da, o sa imi fie al naibii de dor de toate acestea.

- De fapt, ii spun dupa aproape trei minute, fix pe data asta am pasit pentru prima data in ea pentru a o vedea. Deci da, practic am stat un an in ea.

Zambetul lui Jace e aproape la fel de larg ca si al meu, si stiu ca si el s-a atasat de locuinta in care multe intamplari frumoase sau nu au luat nastere, dar oricum ar fi acestea, fac parte din bagajul meu de amintiri si nu regret nici macar una dintre ele. Cu mare drag as vrea ca acele timpuri sa se intample din nou si din nou.