Condamnați

38. Sub clar de lună

Privesc neputincioasa cum Harry plange acum tacut la picioarele mele. Liam parea abatut, Ethan socat si fetele treceau prin multe stari, dar nu pot sa le enumar acum. Erau prea multe.

Bravo, Maria! Ai stricat prima noastra vacanta impreuna, si nu mai poti face nimic sa repari asta. Ma simt o asa nenorocita pentru ca le-am dat vestea, chiar acum, fix in prima zi de relaxare. Dar nu mai puteam sa tin totul pentru mine. Eu si Harry ne-am promis ca nu ne vom mai ascunde absolut nimic, si asta am de gand sa fac de atunci si pana la capatul zilelor mele. In plus, am aflat asta de curand. Si din greseala. Niciodata nu mi-as fi putut imagina ca o sa sufar intr-un anumit moment de leucemie. Orice, dar numai asta nu. Chiar daca nu mai reprezinta de multi ani o condamnare la moarte, in unele cazuri nu se mai poate face nimic, atunci cand boala e avansata.

Iar eu nu stiu daca pot sa spun ca si a mea e destul de inaintata in timp.

Harry isi ridica privirea spre mine si inghit in sec cand ii vad ochii inlacrimati. De ce se intampla atat de multe lucruri rele de la un timp incoace? Stiu ca nu suntem usi de biserica si ca avem multe pacate, poate mult prea multe, dar sa dai din catastrofa in catastrofa e ceva planuit de satana.

- De unde stii? Vocea ragusita si soptita a iubitului meu ma face sa imi doresc sa ii sar in brate si sa ii spun ca totul o sa fie bine, ca nimic rau nu se va intampla. De ce nu mi-ai spus pana acum?

Ochii mei ramani fixati pe marele nostru cort, in care Katia, Claire si Dakota dorm acum. Nu e frig acolo, am bagat o aeroterma conectata la una din bateriile masinii si o sa fie mult mai cald cand o sa ne alaturam si noi lor. O sa fie cam greu sa ne culcam toti acolo, dar probabil ca nici eu, nici Harry, nu vom inchide un ochi. Trebuie sa o 'supraveghem' pe Claire, sa avem grija sa nu stea cu capul la vale sau sa se incolaceasca prea mult printre paturi. Iar ochii mei inca raman acolo cand incep sa vorbesc atat de incet, de parca urma sa imi spun ultima dorinta, inainte de a-mi fi capul decapitat.

- Stiu doar de cateva zile, Harry. Imediat dupa ce am vorbit de plecarea noastra in Romania, m-am dus a doua zi cu Claire la spital, sa-i fac analizele.

- Ce?! Nu se presupunea ca o sa mergem impreuna? Intreaba suparat.

- Ai avut treaba la sediu. Imi pare rau.

I-am facut analizele lui Claire, chiar daca a fost supravegheata si pe tot parcursul sarcinii mele. Nu se stie niciodata ce poate aparea intre timp, asa ca mai bine sa iti faci control in fiecare zi a vietii, decat sa traiesti cu impresia ca esti sanatos, iar apoi sa te trezesti dintr-o data cu o boala in fata. Am vrut sa ma asigur ca fetita mea are toti cromozomii, ca nu a mostenit ceva genetic sau nu are alergii la anumite lucruri.Atat eu, cat si Harry, am consumat multe droguri, bauturi si alcool la viata noastra, si nu numai din cauza asta, corpul fiecarui om sufera anumite mutatii. Iar aceste mutatii au de cele mai multe ori consecinte asupra copiilor, nu numai asupra ta. Eu am incetat sa mai fumez si sa ma mai droghez inca de cand am nascut-o pe Katia, mai bine zis, cu cateva luni inainte de momentul ala, chiar daca uneori am mai luat o gura din cate ceva. Cat timp am purtat-o pe Claire in pantecul meu, m-am abtinut de la tot. Stiam prea bine ca Loredan era un doctor excelent si nu m-ar fi mintit cu ceva atat de serios in legatura cu faptul ca nu voi mai putea face copii. Pana la urma, asta nu a fost chiar o minciuna. Din nou, mi s-a spus sa renunt la sarcina. Oamenii chiar nu vor intelege ca nu voi avorta un copil nici daca mi s-ar da sansa sa traiesc trei vieti. Pot spune ca m-am simtit in toate acele luni ca un adevarat 'prizonier', fiindca am fost supravegheata de doi ochi verzi, care au avut grija ca nici macar sa nu ma misc din pat. Cu toate astea, probleme au fost destule.

Asa ca fetitele mele sunt doi copii minune. Sunt perfect sanatoase, in ciuda a toate cele care au fost si s-au transmis prin sangele meu si al lui Harry, in cazul lui Claire. Pot spune ca am fost putin invidioasa, Harry inca fumeaza si rareori se drogheaza dupa bunul plac. Nu sunt eu in postura de a-i interzice sa mai faca asta, sau sa ii tin atat de multa morala, probabil ca si eu as savura cu mare placere un joint acum, daca nu as sti ca trebuie sa alaptez. Imi ajunge faptul ca ele vor fi singurele mele copile-doctorul mi-a garantat acum ca e imposibil sa mai dau nastere oricarui alt bebelus, oricat de multe medicamente as lua si indiferent daca as face tratamente care dau roade in 98% dintre cazuri. Si normal, imi pare tare rau pentru asta. Stiu ca Harry si-ar fi dorit enorm de mult sa aiba si un baietel, care sa ii mosteneasca pasiunile pentru masini, sa fie la fel de sarmant si sa dea toate fetele pe spate, numai printr-un zambet. Pana la urma, asta ar fi fost si visul meu. L-as fi invatat cum sa se comporte cu ele, i-as fi dat sfaturi de fiecare data cand ar fi avut nevoie de asa ceva, i-as aranja cravata cand s-ar fi dus la prima sa intalnire, iar eu sa apar ca in filme cu un aparat de fotografiat in mana, si sa ii fac poza lui si iubitei sale. Apoi baiatul meu mi-ar fi spunand sa incetez, fiindca il fac de ras, frumoasa lui iubita incepand sa rada de cuvintele sale. Mai mult ca sigur as fi vrut sa fie un baiat la fel de popular ca si tatal sau, dar nu in asa fel incat sa fie un criminal, sa omoare oameni si sa isi bata joc de fete, lucru pe care Harry l-a facut inainte sa ma cunoasca pe mine.