Condamnați

30. Ultima privire

- Trebuie sa recunosc,Millikan, chiar esti un monstru.

- Da, si eu trebuie sa admit ca esti foarte puternica.

Ma opresc din privit fereastra si ma uit ciudat la el. Imi zambeste si imi face semn cu un deget.

- Nu ma intelege gresit. Vorbeam din punct de vedere sentimental. Esti puternica din punct de vedere sentimental.

Imi dau ochii peste cap si imi sprijin capul de geam. Nu am facut nici macar jumatate din drumul inapoi spre...spital si deja simt ca explodez.

Millikan conduce cu nici macar 30 de kilometri la ora, si cu siguranta vom mai face inca trei ore. Am impresia ca vrea sa ma tortureze si asta ii se pare cea mai buna cale. Sa stau atata timp cu el inchisa intr-o masina e un adevarat chin.

Bine ca mergem pe asfalt si nu pe drum nepietruit, sa nu mi se zguduie creierii mai rau decat aparitia sa a facut-o.

- Opreste, ii zic.

Isi ia ochii de la drum si ma priveste intrebator. Bat cu degetele in bord.

- Trebuie sa fac treaba mica, ii zic si rade haios.

- Tine-te pana acasa.

Imi da peste nas si nu ma mai baga in seama pret de doua minute bune in care ma holbez la el ca broasca la inundatie.

- Nu stiu daca realizezi, dar m-ati tinut adormita trei saptamani. Cred ca am dreptul sa imi fac nevoile.

Imi dau seama ca ii place sa rada pe seama mea si l-as pocni cu ceva sa ii dispara zambetul ala bolnav de pe fata.

Clatina din cap si trage cateva minute mai tarziu masina pe marginea drumului. In stanga si in dreapta soselii se afla o padure mai deasa si mai frumoasa ca parul meu din cap. Isi asaza o pereche de ochelari de soare negri pe nas si isi strange mai bine codita cu doua suvite. Lui Harry ii statea mult mai bine. Isi desface centura si scoate cheia din contact. Se intoarce spre mine si ma priveste din nou in felul sau enervant.

- Ce mai astepti? Zice.

- Am nevoie de hartie, ii raspund ca un copil.

- De ce ti-ar trebui hartie? Intreaba ca un prost.

- Avem stropitori diferite, Millikan.

Isi molfaie buzele si isi susoteste ceva care chiar nu ma intereseaza. Isi baga mana in buzunar si cotrobaie ceva timp, apoi imi intinde nepasator un servetel nefolosit. Il privesc printre sprancene.

- Ce?

- Fii serios, Millikan. O sa imi patez chilotii.

Ofteaza si incepe din nou sa caute prin masina si cu greu gaseste un altul pe care mi-l da in acelasi mod.

- Ce mai e acum? Intreaba cand inca nu cobor.

- Trebuie sa golesc si canalizarea, zic simplu si ridic din umeri.

- Afurisito, bombane si se da jos din masina.

Il urmez si privesc cum deschide portbagajul si incepe sa scotoceasca printre toate lucrurile pe care le avea acolo, printre care se afla si o lopata si cateva toale de diferite culori.

- Uite! Sper sa iti ajunga.

Spune pe un ton mai ridicat si imi arunca in brate un sul gigantic de servetele de bucatarie, pe care aproape il scap pe jos. L-a aruncat atat de brutal.Imi vine sa rad, dar ma abtin.

- Sa nu stai mult. Sa nu faci vreo prostie, te pot gasi si in gura de sarpe, micuta Petrova.

Zice si ma priveste acuzator cu mainile imbratisate la piept.