Stau în fața stației și mă gândesc dacă să intru sau nu. Simt o presiune pe umerii mei și îmi întorc privirea. Îl văd pe Kelly cum îmi zâmbește și mă sărută.
Kelly: Ai de gând să intri?
Eu: Poate. Încă mă gândesc.
Kelly: O să fie bine. Mergi și vorbește.
Eu: După toate ce s-au întâmplat cu Matt acum, să vin și eu pe capul lui.
Kelly: O să înțeleagă.
Eu: Dacă spui asta.
Kelly: Acum serios. Ar fi bine să intri, lumea se cam uită. zice și surâde
Îmi dau ochii peste cap și merg înăuntru. Merg și îmi las lucrurile la vestiar și mă pornesc spre biroul șefului. Bat ușor la ușă și îl văd vorbind la telefon. Îmi face semn să aștept și mă așez pe scaun. După ce termină trântește telefonul pe masă și mă face să tresar.
Thomas: Despre ce vrei să vorbim?
Eu: Nu e nimic important. Mai poate aștepta. zic și mă ridic grăbită și plec
Thomas: Black!
Îl aud cum mă strigă dar nu mă întorc. Mă duc în vestiar și mă așez pe o bancă lăsându-mă capul în mâini.
Kelly: Ai vorbit? întreabă și se pune în fața mea rezemat de dulap
Eu: Nu am putut. Nu era în toanele lui.
Kelly: Și când o să-i spui?
Eu: Poate la sfârșitul turei. Sau cel mai bine mâine. Sigur o să fie mai bine dispus.
Kelly: Nu amâna. Ție o să-ți fie mai greu. spune și pleacă
Oftez și îmi las capul din nou în mâini. Telefonul începe să-mi sune și îl scot cu greu.
Apel telefonic
Eu: Spune.
Noah: Vivien cum ai programul?
Eu: La fel de încărcat. De ce? Ce s-a întâmplat?
Noah: Tata nu e deloc bine.
Eu: Ce a pățit?
Noah: Medici nu mi-au dat prea multe detalii. Stau și aștept. E pe la radiografii.
Eu: Încerc să vin cât de repede pot.
Apel încheiat
Îmi iau lucrurile din dulap și plec. Știu că nu e bine mai ales că nu anunț sau ceva dar trebuie să prind primul avion pentru a pleca. Știu că i-am aruncat vorbe grele dar totuși m-a crescut și a fost alături de mine. Ochii îmi sunt plini de lacrimi dar le stăpânesc cu greu. Alerg de-a lungul stației până ce ies și sunt prinsă de mână.
Kelly: Unde pleci?
Eu: Chiar trebuie să merg să prind avionul. Nu pot spune mai mult.
Kelly: Stai. Măcar să te duc.
Eu: Nu poți pleca așa. Te rog.
Kelly: Nici tu.
Eu: Oricum voiam să fac asta. Te rog, chiar trebuie să ajung.
Îmi dă drumul și mă urc degrabă în taxi. Drumul pare interminabil. Nici nu am apucat să mă schimb de hainele de la stație. Când ajung fug spre ghișeu pentru a-mi lua bilet. Avionul pleca într-o oră și de abia am găsit un loc.
...
Când am ajuns a venit Noah și m-a luat de la aeroport. Am același déjà vu ca ultima dată când am venit.
Eu: Ce au mai spus doctorii?
Noah: Nu am înțeles prea multe lucruri. A rămas Anna acolo.
Dau ușor din cap și privesc pe geam. Când am ajuns acesta parchează și mergem cu pas grăbit spre salon. Îl văd și merg spre patul lui. Când văd doctorul intrând mă ridic.
Eu: Ce a pățit?
Doctorul: A suferit un AVC. Și pe radiografie s-a găsit și o mică hemoragie.
Eu: Și aș putea să știu de ce acum nu e în sala de operație?
Doctorul: Neurochirurgul este pe drum.
Eu: Serios? Nu este nimeni de gardă? Ce fel de spital e ăsta?
Doctorul: Te rog să nu ne jigniți.
Eu: Poate să mai sufere un AVC până ce vine.
Doctorul: Vă rog să ne lăsați să ne facem meseria.
Eu: Serios? Și cum o faceți? Văd că stați.
Doctorul: Avem foarte mulți pacienți.
Eu: Și personal nu. Asta am înțeles.
Noah: Viv hai să ne calmăm.
Eu: Nu! Știi ce se poate ajunge de aici? Tata e încă în puteri cu cred că trebuie să-l vedem la pat sau deloc.
Doctorul: Să nu exagerăm. E o operație de rutină.
Eu: Exact. Ce se învață de orice rezident și o poate face orice doctor fără neurochirurg.
Doctorul: Cred că nu sunteți în măsură să vă dați cu părerea.
Eu: Serios? Nu suntem departe de același grad. Chiar eu aș putea să-l operez acum.
Doctorul: Nu permite protocolul.
Mă opresc în a mai continua fiindcă oricum nu mă puteam înțelege cu el. Iau o lanternă din buzunarul pantalonilor și îi verific pupilele. Încă reacționează deci încă e bine. Mă uit pe monitor și văd că pulsul e regulat. După încă câteva minute de așteptat apare și acel doctor.
Doctorul: Să-l pregătim pentru operație.
Eu: Era și cazul.
Noah: Viv hai să ne calmăm, te rog.
Mă întorc și plec din salon. Încep să colind holurile spitalului. Îmi scot telefonul și îl deschid. Aveam destul de multe apeluri și mesaje și hotărăsc să le ignor.
...
După ce la adus înapoi pe salon am stat acolo până ce s-a trezit. Operația a durat mai mult dar doctorii au spus că e nu s-a întâmplat nimic și că nu au fost complicații. Am trecut oarecum cu vederea peste acest fapt numai să mă lase în salon. Când văd că se trezește mă ridic de pe scaun și mă îndrept spre pat.
Eu: Liniștește-te, o să vină o asistență și o să-ți scoată tubul de oxigen. spun atunci când încearcă să vorbească
Acesta se calmează și merg să vorbesc cu o asistentă. După ce aceasta își face treaba pleacă din salon.
Tata: Nu trebuia să te silești să vii.
Eu: Am venit că am vrut, nu am fost forțată.
Tata: Dar nu e nimic grav.
Eu: O spune cineva care nu e medic.
Tata: Îți poți pierde locul de muncă.
Eu: Nu asta ar trebui să te intereseze pe tine. Dar nu ești prea încântat că am venit.
Tata: Nu am spus asta. Dar după tot ce s-a întâmplat nu m-aș fi așteptat să vii.
Eu: O lăsăm în trecut. Cel puțin în momentul de față.
Tata: Bine.
Eu: Acum odihnește-te. Mai târziu o să vină doctorul la consultație. îi zic și îi zâmbesc
Ies din salon și merg să-mi iau o cafea. Îmi scot telefonul din buzunar și citesc toate mesajele pe care le primisem. Decid să-l sun doar pe Francisco.
Apel telefonic
Francisco: O doamne, trăiești!
Eu: Sunt bine, calmează-te.
Francisco: Ce s-a întâmplat?
Eu: Tata e în spital.
Francisco: Cum e?
Eu: Stabil acum. O să mai stau câteva zile să văd ce se mai întâmplă cu starea lui.
Francisco: Am înțeles. Kelly a venit pe aici. Ar trebui să-l suni.
Eu: Am să vorbesc cu el după ce o să mă întorc.
Francisco: Să nu fie prea târziu. Gândește-te bine. Ai plecat dintr-o dată fără să zici nimic.
Eu: Știu asta. O să văd ce o să fac. Momentan am alte lucruri de care să mă interesez.
Francisco: Sunt deciziile tale.
Eu: Trebuie să închid. Vorbim.
Apel încheiat
Îl văd pe Noah cum vine și se așează lângă mine.
Noah: Cred că ar trebui să mergi să te odihnești puțin. Ești obosită.
Eu: Rezist stai liniștit. Ai fost pe la tata?
Noah: Da. Pare să se simtă bine.
Eu: Să vedem cum evoluează lucrurile.
Noah: Ai dreptate. Ai vorbit pe la serviciu?
Eu: Nu. Am să rezolv tot când ajung acasă.
Noah: Totuși aș zice să suni. Mai stai câteva zile pe aici, măcar să știe că ești bine.
Eu: Am să văd.
Noah: Nu vrei să-ți dau cheile de la apartament?
Îmi dau ochii peste cap și i le iau. Îmi dă adresa la care stă și plec.
...
