Stau în casă de două săptămână. Am ieșit din camera mea doar pentru a merge la baie și cam atât. După înmormântarea mamei m-am izolat așa cum am făcut și când a murit Clary. Simt că totul o ia de la început. Că mă învârt într-un cerc și se repetă istoria mea. Oare o să pot trece peste toate acestea? Mă macină gândul cu biletul mamei. Oare cine e tatăl meu? La înmormântarea ei a venit și tata și l-am simțit distant față de mine. De ce trebuie să sufăr eu pentru greșeala mamei? Am încercat să vorbesc cu el dar a fost rece în privința asta. Noah a vorbit cu el și a încercat să îl convingă că tot fica lui rămân dar nu prea a ascultat. Pot spune că mi-am pierdut ambii părinți.
Sunt trezită din gândurile mele din cauza unui ciocănit în ușă.
- Vivien te rog deschide. spune Francisco apăsând pe clanță doar că ușa era încuiată
- Vreau să fiu singură.
- Viv ai stat aici o săptămână. Trebuie să ieși. Să ne lași să te ajutăm. De ce te izolezi din nou?
- Te rog nu începe.
- Viv vreau doar să te ajut. Nici lui Noah nu i-ai luat rămas bun când a plecat. Nu-ți stă în fire.
- Francisco te rog.
- Vivien și eu te rog. Ce vrei să fac ca să mă lași să te ajut?
- Să pleci. îi zic și îmi iau căștile și îmi dau drumul la muzică
În momentele asta vreau doar să stau singură și cam atât.
Din perspectiva lui Francisco
Bat de 10 minute la ușă și știu sigur că mă ignoră. Nici nu mai știu ce să fac. Toate lucrurile rele iau venit peste cap dintr-o dată. Despărțire, pierderea mamei și faptul că are un alt tată. Nu cred că o să se poată descurca singură. La spital întreabă toată lumea despre ea și nu mai știu ce să le spun. Chiar dacă directorul ia dat liber cât are nevoie o să se ajungă să nu mai vină deloc la spital. A pierdut două persoane dragi în spital și sper să nu renunțe la gândul de a se face medic.
Mai încerc încă odată să o conving dar nici nu sunt băgat în seamă. Alex și Eva sunt la spital și trebuie să merg și eu dar îmi este teamă că o să facă vreo prostie cât o să fie singură și nu mă pot sacrifica.
Merg în bucătărie și îmi scot telefonul din buzunar și îl sunt pe director.
Apel telefonic
- Bună ziua. Sunt Hunt.
- Bună. Cum se mai simte Black.
- Nu e prea bine. De asta v-am și sunat. Mi-ați putea da liber azi? Pana acuma am făcut prin rotație cu Alex și Eva cine să stea cu ea acasă dar acum ar rămâne singură și îmi este frică să nu facă vreo prostie.
- Sigur. Poți sta cu ea. Ai grijă de ea. Să mă anunți dacă pot ajuta cu ceva.
- Nici eu nu știu cu ce să o ajut. Refuză să fie ajutată și stă toată ziua în camera ei. Nici nu-mi aduc aminte când a mâncat ceva ultima dată.
- Vezi cum se comporta încă două zile și după ar trebui să ne punem un semn de întrebare. De ceva o să o ducem și la un psiholog.
Aud o ușă cum se deschide și pași pe hol.
- Cred că a ieșit. O să închid. O zi bună.
Apel încheiat
O văd intrând în bucătărie și rămâne mirată de prezenta mea.
- Nu trebuia să fii la spital? mă întreabă și merge să-și pună o cafea
- Am decis să rămân acasă.
- Și pe tura ta cine stă?
- Nu știu. Dar nu asta contează.
- O să fii dat afară. Ești cu capul? spune și își încrucișează mâinile la piept
- Asta e. Îmi asum.
- Ești nebun. Asta ești. zice și pleacă
- Viv stai. Nu pleca.
- Am un serial de terminat.
- Zău?
- Da.
- La spital când te întorci?
- Nu de curând. Nu pot intra acolo.
Se așează pe canapea și mă așez și eu lângă ea.
- Știi că trebuie să te întorci în curând, nu?
- Sunt conștientă de asta. Dar... ezită să termine fraza și își întoarce privirea spre fereastră
- Dar. încerc să o fac să continue propoziția
- Dacă o să merg la urgente o să o văd pe mama sau la acel salon. Și pe lângă asta e și Andrew pe acolo. Nu le mai pot stăpâni pe toate. Mi-e prea greu.
- Te pot ajuta cu asta doar dacă mă lași. Știu că nu prea ai încredere în oameni dar pe mine mă cunoști știi că aș face orice pentru tine.
- Îți sunt recunoscătoare pe viață că mi-ai fost alături dar aici nu știu cu ce mai putea ajuta. Într-un scurt timp s-au întâmplat atât de multe încât nici nu pot să le diger. Simt că cedez.
- Eu zic așa. Mâine să mergi la spital dar nu să lucrezi să te plimbi prin el cu mine evident. Dacă te simți inconfortabil o să te las pe tine să decizi când o să te întorci.
- Mi-e greu să fac asta.
- Nici eu nu am spus că o să fie ușor. Dar o să trecem prin asta împreună.
O văd cum zâmbește și mă face să înțeleg că a acceptat propunerea mea.
- Acum ar trebui să mănânci ceva. Ai slăbit îngrozitor de mult și nu îmi place acest lucru.
Își dă ochii peste cap și ia un meniu de la restaurantul chinezesc.
...
