Când am coborât din avion l-am sunat pe Noah să-l anunț că sunt bine.
Îl văd pe Kelly în aeroport și grăbesc pasul spre el. Când ajung în dreptul lui îl i-au în brațe. Simțeam nevoia unei îmbrățișări.
Kelly: E totul bine? spune și îmi ia fața în mâinile lui
Eu: Da, totul este bine acum. zic și zâmbesc
Kelly: Hai acasă.
Drumul spre apartamentul lui a fost unul destul de scurt. Înainte de a ajunge am oprit la un restaurat chinezesc și am luat ceva de mâncare. Când intrăm în apartament Matt era pe canapea și se uita la un meci cu o bere în mână.
Eu: Nu cred că ai voie încă să bei. spun și surâd
Matt: Of of, chiar îmi lipseau regulile.
Îmi dau ochii peste cap și pun pungile pe masă. Merg până în dormitor unde se afla și Kelly. Acesta merge până la dulap și se întoarce cu un tricou. Îi zâmbesc și merg la baie pentru a face un duș. Când ies îi văd deja pe băieți cum mănâncă.
Eu: Fără mine?
Matt: Mirosea prea bine.
Mă așez pe un scaun și încep să mănânc. Am observat și sticla de vin roșu de pe masă și îmi îndrept privirea spre Kelly care acesta îmi face cu ochiul. După ce termin de mâncat, dar și vreo 2 pahare de vin mă așez pe canapea lângă aceștia. Kelly mă ia în brațe și cei drept meciul începuse să mă plictisească.
Eu: Cum vă puteți uita la așa ceva fără să nu vă plictisiți?
Matt: Avem și noi tabieturile noastre cum le aveți și voi pe ale voastre.
Eu: Ce vrei să spui?
Matt: Nimic. Cred că ar fi mai bine să-mi termin meciul la mine în dormitor. Somn ușor. spune și se ridică și pleacă
Kelly: Nu ar fi bine să mergem și noi la somn?
Eu: Ba da. Mâine mergi pe la stație?
Kelly: Sunt liber, dar trebuie să termin câteva rapoarte. De ce?
Eu: Ar fi bine să vorbesc cu Thomas și după să merg și pe la spital să discut cu Webber.
Kelly: Păi o să mergem împreună.
Eu: Bine.
Kelly: Chiar nu o să ripostezi?
Eu: Cum adică?
Kelly: Precum să nu vin cu tine.
Eu: O să am nevoie de cineva drag lângă mine.
Acesta nu spune nimic și doar mă sărută.
...
Mă trezesc cu buna venită cafea adusă de Kelly.
Kelly: Bună dimineața!
Eu: Bună dimineața! zic și sorb din cafea
Kelly: Ești pregătită pentru astăzi?
Eu: Să zicem. spun și ridic ușor din umeri
Kelly: O să fie bine.
Eu: Nici nu mă îndoiesc. zic și mă ridic de pe pat
Merg să fac un duș și după mă pregătesc pentru a pleca. Kelly era gata și eu încă îmi uscam părul.
Eu: Nu mai durează mult, promit.
Acesta doar surâde și se așează pe un scaun. Mă îmbrac repede și îmi iau micul ghiozdan.
Eu: Gata. zic și deschid ușă
Acesta mă duce prima dată până la stație și mă simt puțin rusinată ca să zic așa.
Kelly: O să fie bine. Pe mine mă găsești în birou. spune și mă sărută pe obraz
Merg spre biroul lui Thomas și încerc să-mi fac cât mai mult curaj. Bat ușor la ușă și îi aud vocea groasă care zice "Intră". Apăs pe clanță și îi văd fața cum i se schimbă atunci când mă vede și îl înțeleg. Mă așez pe scaun și aștept oarecum o morală de la el.
Eu: Chiar vă pot explica. încep eu atunci când liniștea și calmul lui mă sperie
Thomas: Am înțeles situația și ai făcut-o la disperare.
Mă uit puțin într-o parte la el și nu prea înțeleg ce se întâmplă.
Thomas: Am înțeles Black! de abia după ce ridică puțin tonul îmi ridic privirea spre el
Eu: Și aș mai vrea să vorbim ceva care e destul de important.
Thomas: Te ascult. zice și se așează la birou
Eu: În cam 2-3 ani îmi dau definitivatul și să fiu sinceră de abia mai fac față la ambele părți. Nu vreau să vă dezamăgesc că vă las așa baltă și am să mai stau până ce găsiți un alt paramedic.
Thomas: Mă așteptam să vină și perioada asta. Te-ai descurcat foarte bine deși uneori încăpățânarea și-a pus cuvântul la tine. Nu este nevoie să stai, o să se găsească un paramedic destul de repede. Ești oricum bine venită înapoi oricând.
Eu: Apreciez acest lucru. zic și mă ridic de pe scaun. Dacă o să pot ajuta cu ceva o să vin cu mare drag.
Thomas: Sigur o să te mai vedem pe aici.
Știam că se referă la Kelly dar încredințez din cap și ies din birou mergând spre cel al lui Kelly. Intru și îl văd cum își ordonează dosarele.
Kelly: Cum a fost?
Eu: Dubios de bine.
Kelly: Ți-am zis că o să fie bine. zice și mă trage în brațele lui
Eu: O să-mi fie dor de locul ăsta. spun și privesc în jur
Kelly: Sunt sigur că o să vii să mă vezi.
Eu: Modestule. Eu vorbesc serios în privința asta. O să fie un timp atât de lung în care nu o să fiu pe aici în sensul de a muncii.
Kelly: O să treacă și timpul ăsta.
Eu: Trebuie să-mi strâng tot ce am în vestiar. Dar mai întâi trebuie să merg la spital. Nici nu vreau să știu cum o să reacționeze Webber.
Kelly: O să te înțeleagă stai linistită. Dacă Thomas te-a înțeles el de ce nu ar face asta?
Eu: Pentru că e tata și la muncă i-am zis să se comporte cu mine ca și cum aș fi un simplu angajat.
Kelly: Vedem îndată ce o să se întâmple. Acum nu mai trage de timp și hai să mergem. zice și surâde
Când intru în spital prima persoană pe care o văd este Mark. Îmi dau ochii instinctiv peste cap și merg spre acesta.
Mark: O lume nouă.
Eu: Haha. Tot la fel ai rămas. Webber e la birou?
Mark: Cred că da. Știu că a avut adineauri o operație.
Eu: Merci. zic și îl bat pe umăr
Merg spre biroul acestuia și intru fără a bate la ușă.
Webber: Doctor Black.
Eu: Ar cam trebui să vorbim. spun și mă așez
Webber: Mi s-a povestit dar aș fi vrut să fiu informat.
Eu: A fost o situație mai delicată și nu am știut cum să o iau.
Webber: Asta am înțeles.
Nici nu mă privea când vorbeam cu el.
Eu: Sunteți bine?
Webber: Ca întotdeauna.
Eu: Ba nu. Nici nu vă uitați la mine când vorbesc. Am greșit cu ceva?
Webber: A trecut ceva timp și nu am văzut nicio schimbare.
Eu: La ce vă referiți?
Webber: De când am aflat amândoi adevărul.
Stau și mă uit la el neînțelegând mai nimic.
Webber: Nu am așteptat chiar din prima clipă să-mi spui "tată" dar măcar să mă consideri unul. Ești singurul meu copil de care nici nu știam că îl am până acum ceva timp. Îl apreciez pe tatăl tău care te-a crescut că a avut grijă de tine și era firesc să mergi acum la el, dar puteai totuși să mă anunți personal și nu să aflu.
Eu: Înțeleg frustrarea și e de înțeles. Dar îmi este greu să mă acomodez. Apreciez toate lucrurile ce le-ați făcut pentru mine și sunt recunoscătoare pentru asta. Chiar mă străduiesc să accept asta. Par un copil dar chiar îmi este greu și știu că ție îți este la fel de greu și înțeleg asta.
Webber: Să trecem peste discuția asta pe care o să o avem într-o altă zi și în altă parte. Despre ce voiai să vorbim?
Eu: Mă reîntorc la spital cu totul până ce îmi dau definitivatul.
Webber: Și după?
Eu: Îmi reiau activitatea la stație. Acum am renunțat acolo deși îmi este atât de greu dar nu mai fac față.
Webber: Și renunți cu totul la medicină?
Eu: Nu. Dacă o să fie nevoie de mine o să vin cu cea mai mare placere și să mă axez pe domeniul științific.
Webber: Eu zic să te gândești bine ce vrei să faci. Poți să te retragi de pe acum și definitivatul să-l dai atunci când ești pregătită.
Eu: Dar nu aș putea fi titulară pe post.
Webber: Ba da ești. Doar că nu o să fii plătită ca un titular.
Eu: Nu știu ce să spun. Nu ar mai fi atât de mult timp.
Webber: Asta e adevărat. Dar un post o să fie mereu aici la chirurgie dar nu știu dacă și la stația de pompieri. Definitivatul îl poți da oricând vrei. Sunt unii care nu îl dau că să nu aibă la fel de multe ore. Eu zic acum să faci ceea ce simți nu să te simți datoare că mai ai un examen de dat. Acum ești medic cu diplomă și poți să le arăți și rezidenților ceea ce știi și să-i înveți.
Eu: O să mă gândesc. Deja am vorbit și la stație că o să mă retrag.
Webber: Ia-ți timp de gândire până mâine sau câteva zile și după decide.
Eu: Da, o să mă gândesc. spun și zâmbesc
Webber: O să aștept să văd ce alegere o să faci.
Încredințez din cap și ies din birou. Chiar mi-a dat de gândit sinceră să fiu.
Kelly: Hei, ești bine? întreabă și mă prinde pe după umerii
Eu: Da, doar că mi s-a părut mai ciudata discuția cu el decât cu Thomas.
Kelly: Vrei să vorbim despre asta?
Eu: Când ajungem acasă, aici nu e momentul. spun și îi zâmbesc
Kelly: O să fie bine. spune și mă sărută
La ieșirea din spital mă întâlnesc cu Andrew.
Eu: Bună.
Andrew: Hei, te-ai întors?
Eu: Încă sunt nehotărâtă.
Andrew: Sper să faci alegerea cea bună.
Eu: Sper și eu.
Andrew: Păi ne vedem, am ceva treabă.
Eu: Spor. spun și îi fac cu mâna
Tot drumul spre casă m-am tot gândit ce ar trebui să aleg și să nu fac alegerea greșită. Nu aș vrea să regret după alegerea ce o să o fac. Înțeleg că acel definitivat nu ar schimba tare mult situația actuală dar dacă nu e făcut la timp sunt sigură că nu o să-l mai fac. Mai sunt doar 2 ani și care o să treacă nespus de repede, după îmi pot reia activitatea la stație. Am câteva zile de gândire și sper să nu regret.
Kelly: Hei, ești bine?
Eu: Da. Doar meditam puțin. spun și zâmbesc
Kelly: Știu că o să faci alegerea corectă.
Eu: Parcă îmi citești gândurile. spun și-l iau de mână
Kelly: Hai în casă.
Coborâm din mașină și mergem spre apartament. Matt era acolo tolănit pe canapea.
Matt: Bună.
Eu: Hei. Cum te simți?
Matt: În câteva zile îmi scot firele.
Eu: Sună bine.
Matt: Încă mă simt stânjenit pentru felul cum mai văzut.
Dau ușor din umeri și surâd.
Eu: Mi-a plăcut priveliștea.
Matt: Chiar nu te poți abține.
Eu: Scuze, scuze. Dacă erai în locul meu ziceai la fel. spun și-mi dau ochii peste cap
Matt: Lăsând totul de o parte. Ce planuri aveți pentru restul zilei.
Eu: Aș avea ceva gânduri.
Kelly: Sunt de acord cu gândurile ei. spune și vine în spatele meu
Matt: Doamne cu cine stau în casă. Se strâng toți de la stație la bar și așa nu am mai mers de ceva timp. Și ce planuri aveți voi le puteți amâna. spune și pleacă din bucătărie
Îmi dau ochii peste cap și îmi pun un pahar de apă.
Kelly: Cred că avem ceva timp la dispoziție până ce plecăm. zice îi văd acel rânjet
Surâd și acesta mă ia în brațe și mă duce în dormitor.
