Mă trezesc leneș și observ că afară deja era întuneric. Chiar am dormit toată ziua. Bine că mâine sunt liberă. Andrew încă dormea și mă ridic încet de pe pat. Merg până la bucătărie pentru a-mi lua un pahar de apă și acolo îl văd pe Mark.
Mark: Uite cine s-a trezit.
Eu: Mhh. atâta reușesc să spun și mă pun și eu la masă
Îmi ridic genunchi la piept și îmi pun capul pe aceștia. Îmi aud telefonul sunând și oftez.
Mark: Nu ai de gând să răspunzi?
Eu: Ba da. spun și mă ridic pentru a merge să văd cine mă deranjează
Era Noah și încep să zâmbesc. Nu am mai vorbit cu el de câteva zile.
Apel telefonic
Noah: Hei, surioară.
Eu: Bună. Ce faci?
Noah: Tocmai am ajuns acasă. Tu? Cum ești?
Eu: Sunt bine. Tocmai m-am trezit după o tură de 24h.
Noah: Uf. Tocmai am vorbit cu tata și mi-a spus câteva chestii. Este adevărat?
Eu: Precum că șeful este tata? Da, e adevărat.
Noah: Și, cum te simți?
Eu: Bine. O ținem la distanță, momentan.
Noah: Mă gândesc să vin pe la tine curând.
Eu: De abia aștept. Nu ne-am mai văzut de mult.
Noah: Așa e. Poate îți iei și câteva zile libere.
Eu: Am să încerc să văd ce pot să fac în privința asta.
Noah: Bine. Am să te anunț. Și încă un lucru.
Eu: Spune.
Noah: Am să vin și cu logodnica mea.
Eu: Stai ce? Când s-a întâmplat asta și eu nu am știut?
Noah: De curând. Am vrut la început să-ți spun atunci când ne vedeam dar nu am mai putut ține secret.
Eu: Oh, Noah. De abia aștept să o întâlnesc.
Noah: O să te înțelegi de minune cu ea.
Eu: Cu siguranță o să se întâmple asta.
Noah: Bine. Am să închid. Te pup și te iubesc.
Eu: Și eu.
Apel încheiat
Îmi las telefonul pe masă și nu-mi vine să cred că Noah o să se căsătorească. Mă bucură acest gând și sunt fericită pentru el. Merg înapoi în bucătărie și mă așez pe un scaun.
Mark: Cine era?
Aud o ușă cum se deschide și văd un Andrew somnoros ieșind și venind și el în bucătărie.
Eu: Era fratele meu. îi răspund la întrebare și îmi îndrept privirea spre el
Andrew: Ce face Noah?
Eu: E bine. O să se căsătorească. Îți dai seama. Sunt așa de fericită.
Mark: Tu când urmezi? îi pot auzi ironia din această întrebare
Eu: Asta aș putea spune și eu în cazul tău. Cel puțin la tine ar fi și cazul nu crezi? îi zic și se forțează să schițeze un zâmbet
Andrew: Adevărat. Ai găsit pe cineva?
Mark: De ce sare toată lumea pe mine așa? Am timp. Vreau să găsesc persoana potrivită, și nu vreau să-ți aud comentariul. spune și arată cu degetul spre mine
Îmi ridic ambele mâine în semn de predare și acesta se ridică și merge să-și ia o bere din frigider.
Mă ridic de la masă și îmi pun paharul în chiuvetă, după îndreptându-mă spre baie dar sunt oprită.
Andrew: Unde mergi?
Eu: Să fac o baie. Vii și tu?
Acesta vine după mine și fața lui Mark arată dezgust. Mă face să surâd și să-mi dau ochii peste cap.
În timp ce stăteam în cadă, mintea îmi zboară puțin în altă parte, iar Andrew observă.
Andrew: Ce s-a întâmplat?
Eu: Îmi dau seama că viața e atât de scurtă încât nu mă pot bucura de toate clipele frumoase.
Andrew: Așa este mereu. Nu putem schimba nimic în privința asta.
Îmi iese un oftat printre buze și acesta se apleacă și mă sărută.
Eu: O să vină Noah pe aici.
Andrew: Pot face cunoștință cu el în alte circumstanțe.
Îmi dau ochii peste cap și surâde. Îmi las capul pe spate și mă bucur de această mică relaxare pe care o am.
...
Stau împreună cu Andrew pe canapeaua din sufragerie și ne uităm la un film. Să fiu sinceră nici nu știu la ce film ne uitam fiindcă nu eram prea atentă la ce se întâmplă acolo. Ușa camerei lui Mark se deschide și vine și el.
Mark: La ce vă uitați?
Eu: La un film. zic și mă așez în șezut pentru a avea și el loc să stea
Mark: Ce e cu monotonia asta aici? întreabă și se așează pe canapea
Andrew: Suntem doar obosiți. Atât. Tu nu erai de tură?
Mark: Nu. Sunt mâine. O să avem un musafir zilele ce urmează la spital.
Andrew: Pe cine?
Mark: Nu mi-a specificat șeful. A zis că o cunoaștem.
Andrew: Interesant.
Mark: Poate poți afla tu. zice și rânjește
Eu: Nu mă băgați pe mine în asta. Fiecare ne vedem de treaba noastră.
Mark: De ce nu vrei să accepți asta?
Eu: Fiindcă nu vreau. E prea devreme.
Mark: Vezi să nu se ajungă să fie prea târziu.
Îmi ridic ușor umerii și oftez. Într-adevăr are dreptate în privința asta.
Mă ridic de pe canapea și merg să-mi caut telefonul. Caut în agendă numărul lui și stau cu o puțină reținere în al suna. Ies afară pentru a mă simți mai confortabil fiind singură și fără a mă auzi băieți. Mă așez pe unul din scaune și apelez. Sunt surprinsă când a răspuns atât de repede.
Apel telefonic
Webber: S-a întâmplat ceva? Ești bine?
Eu: Sunt bine, nu vă îngrijorați. V-am sunat să vă spun că aș vrea să dau o șansă acestei "relații". M-am comportat fix ca un copil atunci în birou și am exagerat.
Webber: Stai liniștită. Era normal să reacționezi așa. Și eu am fost foarte surprins când am aflat.
Eu: Vă cred. Chiar aș fi vrut să știu de mai de mult acest lucru nu acum când s-au întâmplat atât de multe.
Webber: Toate vin pe parcurs nu când am vrea noi. Acum era timpul să știm unii de alți.
Eu: Poate așa a fost.
Webber: Totul aparte cu un motiv.
Eu: O întrebare. Cine o să fie invitatul surpriză care o să vină la spital?
Webber: Mark vrea amănunte nu? Spune-i că vine Julia și o sa-și dea seama.
Eu: Bine. O seară frumoasă.
Apel încheiat
Intru înapoi în casă și mă simt bine că am vorbit cu el. Chiar pare de treabă și determinat să ne cunoaștem.
Mark: Deci, cine vine? spune când mă vede intrând
Eu: Cineva pe nume Julia. A zis că te prinzi tu.
Andrew: Julia? întreabă și se uită la Mark
Eu: Ar trebui să-mi fac griji?
Mark: Nu. E doar sora lui.
Andrew: Cu care te-ai culcat.
Îl văd pe Mark cum ridică ușor umerii și se lasă pe spate pe canapea.
Eu: Nu vorbești cu ea? De ce nu te-a anunțat?
Andrew: Nu prea vorbim. Se pare că o să-mi cunoști una din surori.
Eu: De abia aștept. Sper să mă placă.
Mark: Cine nu te place pe tine.
Eu: Ce vrei să zici?
Mark: Nimic. zice și pleacă
Îmi dau ochii peste cap și mă pun în fața lui Andrew. Acesta își pune mâinile pe soldurile mele și îmi zâmbește.
Andrew: Nu-ți fă griji în privința ei. Oricum nu o să stea prea mult pe aici.
Îi zâmbesc și mergem în camera noastră. Ne așezăm pe pat și acesta mă ia în brațe protector.
...
Sunt trezită de razele soarelui ce intrau prin draperii. Mă ridic ușor de pe pat și observ că Andrew nu era. Merg la bucătărie și nu era. Îl strig de câteva ori și nu răspunde. Ok, cam dubios. Îl văd pe Mark ieșind de la baie și avea doar prosopul în jurul taliei. Nu cred că o să scape de acest lucru. Îmi dau ochii peste cap și-mi încrucișez mâinile.
Eu: Știi cumva unde e Andrew?
Mark: A fost sunat să meargă la spital și nu a vrut să te trezească.
Eu: Aa. Acuma pleci și tu?
Mark: Da. De ce? spune și îi apare din nou acel zâmbet
Eu: Mă poți duce acasă?
Mark: O să se întoarcă în curând.
Eu: Nu e vorba de asta. Vreau doar să merg. Atât. zic și zâmbesc la sfârșit
Mark: Ok. Plec în 20 de minute.
Încredințez din cap și merg să mă îmbrac pentru a putea pleca. Între timp îi dau un mesaj lui Andrew pentru a-l anunța că merg până acasă și de ceva să vină și el. După ce sunt gata îl aștept afară până ce vine. Se mișcă destul de greu pentru un bărbat. Îmi dau ochii peste cap la tocmai ce am gândit.
Mark: Ar trebui să scapi de ticul acesta.
Ne urcăm în mașină și drumul a fost liniștit până ce am ajuns la mine.
Eu: Merci că mai adus. Rămân datoare.
Mark: Nu am să uit.
Surâd și ies din mașină și după alerg până în fața ușii. Intru și era destul de liniște. Știam că și Eva e liberă azi, Francisco la fel fiindcă încă nu a mers să vorbească cu Webber pentru întoarcere și Alex cred că trebuie să iasă din tură. Merg în liniște până la etaj și mă duc în camera mea. Fac puțină ordine fiindcă ultima dată când am venit am lăsat totul vraiște.
După ce pun totul la locul lui merg până în cameră Evei să văd dacă măcar e acasă. Când intru o văd deasupra lui Francisco și ies repede din cameră punându-mi spatele de ușă.
Eu: Scuze. Trebuia să bat. zic și plec
Merg în bucătărie pentru a-mi face o cafea și de a o suna pe Cristina, poate are nevoie de ajutor să-și aducă lucrurile.
Apel telefonic
Eu: Bună. Ce faci?
Cristina: Bună. Sunt pe alee la tine.
Eu: Serios? spun și merg grăbită spre ușă și o deschid în timp ce îi închid telefonul
Apel încheiat
O mașină oprește în fața casei și o văd ieșind.
Eu: Puteam să vin să te ajut cu lucrurile.
Cristina: Nu sunt așa multe. Și nu era nevoie. Mă descurc. spune și deschide port bagajul mașinii
Surâd și acceptă să o ajut să le ducă în casă. După ce le terminăm de cărat până la parterul casei facem o mică pauză.
Eu: Acum urmează ce e mai greu. Să le ducem sus. zic și încep să râd
Aud cum cineva coboară scările și îmi îndrept privirea spre ele. Îl văd pe Francisco doar într-o pereche de pantaloni de trening.
Eu: Bună dimineața. îi spun și rânjesc
Francisco: Să nu văd aia pe fața ta.
Eu: Ok. Cu o condiție. Ne ajuți să ducem alea sus. arăt spre toate bagajele și cutiile ce se aflau pe hol
Francisco: Bine. Bună Cristina.
Cristina: Bună.
O conversație foarte scurtă între cei doi. Oricum nu se cunosc prea bine, doar ce au lucrat la spital.
La scurt timp ne apucăm să ducem toate lucrurile în cameră și între timp apare și Eva și ne ajută și ea, astfel terminând mai repede.
Stăm toți în sufragerie destul de obosiți după ce am cărat atâtea lucruri.
Eva: Sunt atât de obosită.
Eu: Cred și eu. spun și îmi pun mâna peste gură
Eva: Te rog, nu.
Eu: Bine.
Îl văd pe Francisco care nu prea se simte confortabil și pleacă din cameră și merge în bucătărie. Am simțit că aceste lucruri îl deranjează și că am exagerat puțin.
Cristina: Cred că merg să-mi aranjez lucrurile.
Eva: Vin să te ajut dacă e în regulă.
Cristina: Chiar aș avea nevoie.
Eu: Vin și eu mai târziu. spun și merg în bucătărie
Îl văd cum privește în gol pe fereastră și încep să mă simt prost că uneori mă ia gura pe dinainte. Merg spre el și mă sprijin de masă.
Eu: Îmi pare rău. spun și îmi pun mâna pe umărul lui
Acesta se retrage și rămân cu ochii în soare la ceea ce a făcut.
Francisco: Am venit înapoi pentru tine și tu faci mișto de mine.
Eu: Scuze. Dar încercăm să fac o glumă. Nu am crezut că te deranjează.
Francisco: Se pare că mă deranjează. Uneori nu totul e o glumă.
Eu: Serios că nu asta intenționăm.
Francisco: Te-ai schimbat în perioada asta.
Eu: Nu este adevărat. Sunt tot același Vivien pe care ai lăsat-o aici < îi spun și mă apropii de el dar acesta se îndepărtează >. Am înțeles. spun și plec din bucătărie
Merg sus pentru a le ajuta pe fete cu despachetatul. Cei drept timpul a trecut și discuția pe care am avut-o s-a încețoșat în gândurile mele.
Când mă uit pe geam era deja seară și încă nu știam nimic de Andrew. Când mă pregăteam să-l sun îl văd cum intră în casă. Zâmbesc la apariția lui și merg să-l iau în brațe.
