Din perspectiva lui Andrew Sloan
Când o văd pe Vivien aproape ieșind din clădire voiam să țip la ea că e nebunesc ceea ce face dar în clipa aia câteva plăci se desprind și o prind captivă sun ele. Alerg spre ea și încerc să îndepărtez tot ce pot de pe ea.
Încep să țip după ajutor și îmi vin alături doi pompieri. Îndepărtăm toate plăcile de pe ea dar o bucată de fier dintr-o placă îi intrase în abdomen. O punem cu grijă pe targă și o duc la prima ambulanță. Drumul spre spital părea prea lung pentru rănile pe care le avea.
Când ajungem în fața spitalului deschid repede ușile și o scot.
- Ce mama naibilul s-a întâmplat? îl aud pe șef spunând când o vede
- A fost prinsă sub dărâmături. Trebuie dusă de urgență în operație. Trebuie să-l chemăm pe Jonson și Young. îi spun și împing targa spre intrare
- Acuma îi anunț. spune și își scoate telefonul din buzunar
Mă îndrept cât de repede pot către lift pentru a nu pierde nici o secundă.
- Young ajunge în câteva minute și Jonson e deja în sală. mă anunță șeful și mi se alătură
- Vivien? O nu, nu, nu... aud din spatele meu și îmi întorc privirea câteva secunde pentru a vedea cine e
Îl văd pe Hunt alegând spre mine.
- Ce s-a întâmplat?
- Nu avem timp de explicații. îi zic și apăs pe butonul liftului. Hai, hai, hai. spun în timp ce mă uit la ceasul liftului care arată etajele pe care le parcurge.
Când se deschid ușile ies repede și merg spre sala de operație. Mă ajută Jonson să o pun pe masa de operație și mergem să ne pregătim. Între timp a ajuns și Young care imediat a început să se spele ca să nu piardă timp. Când sunt aproape gata îl văd pe șef cum intră și mă strigă.
- Sloan tu nu o să intri. îmi zice
- Trebuie.
- Nu! Tu nu participi. O să vină altcineva în locul tău.
- Știți prea bine că sunt cel mai bun din spital.
- Nu și azi. Tu o să aștepți afară. îmi spune și deschide ușa
- Andrew totul o să fie bine. Am să trimit una din asistente să te anunțe cât de des posibil. îmi zice Young și își scutură mâinile pentru a intra în sală
Ies și merg către sala de așteptare. Nici nu-mi mai pasă că totul e vraiște aici când știu că ea nu e bine.
- Pe cine așteptați? mă întreabă bărbatul ce se afla pe un scaun alăturat
- O prietenă.
- Și eu aștept un răspuns. Soția mea este în operație de ceva ore. Nici nu mi-au spus ce a pățit.
- Îmi pare rău.
- Să ne rugăm amândoi să fie bine. zice și schițează un mic zâmbet dar îi dispare repede de pe față
...
Mă uit la ceas și a trecut mai bine de o oră și 30 de minute. Oare ce se întâmplă? Nici o asistentă nu a venit să mă anunțe de starea ei. Cred că e rău. Nu cred, așa este.
- Cum te simți omule? mă întreabă Mark
- Cum aș putea să mă simt. Sunt un nimic.
- Totul o să fie bine. O să vezi.
- De asta nu mă anunță nimeni de starea ei? Sigur sunt complicații. De ce s-a dus în clădire?
Îmi las capul în mâini și nu știu la ce să mă mai gândesc. Totul devine din ce în ce mai negru pentru mine.
- Andrew. îmi aud numele și îmi ridic privirea
Era Young cu mâine în sold ca de obicei și mă ridic
- Cum e? zic și îmi simt ochii cum se umezesc
- E totul bine. E la terapie intensivă acuma. Au apărut complicații în timpul operație. Splina ia fost scoasă și o parte din ficat. Din fericire nu are leziuni la cap și la coloană. Inima funcționează perfect și o așteaptă câteva săptămâni de recuperare. îmi spune și la sfârșit își împreunează mâinile
- Pot merge la ea?
- Sigur. În curând se va trezi.
Aleg spre lift și când văd că vine atât de greu merg spre scări. Le urc câte două până la etajul 5 al spitalului. Merg într-un suflet spre salonul ei. Când ajung o văd intubată și înconjurată de tot felul de aparate și îl observ pe Francisco pe fotoliu.
Îl salut și îmi trag un scaun lângă ea și îi iau mâna ei întra mea.
- Știi cât de mult ai făcut-o să sufere? îl aud pe Francisco și îmi îndrept privirea spre el
- Știu și regret asta.
- Nu ai fost lângă ea atunci când ia fost mai greu. A ținut mult la tine chiar dacă nu ți-a spus asta.
- Nu vrei să știi cât de mult o iubesc.
- Și totuși ai preferat să o lași și să te întorci la Addison și pe lângă asta să o și umilești.
- Nu a fost cu intenție.
- Dar totuși ai făcut-o. Nu vrei să știi cum a fost lunile astea. Era ca o epavă. Nu era Vivien cea pe care o cunoșteam. Se transformase și devenise un om rece.
- Nu am vrut să fac asta. Crede-mă. Țin prea mult la ea.
- Și eu țin la ea. Foarte mult. Adică o iubesc. De asta m-am și mutat aici. De asta și locuiesc cu ea. Dar am văzut că nu are sentimente pentru mine ci pentru tine.
- Nu am știut asta.
- Nimeni nu știe asta. Și nici ea. zice și își pune ușor mâna lui peste a ei. Am preferat să o țin pentru mine. Oricum e o persoană prea bună și a suferit prea mult.
- I-am promis că nu o să mai sufere și asta i-am provocat și mă doare prea tare. Dacă aș putea da timpul înapoi aș face-o.
- Și eu. În fiecare zi. Încă din ziua în care am cunoscut-o. zâmbește și își trece degetele peste obrazul ei. Dacă o să mai fie ceva între voi promite-mi că nu o să mai sufere.
- Promit.
O văd că se foieste și Francisco pleacă din salon lăsându-mă cu ea.
- Hei, ușor. îi zic în timp ce încearcă să vorbească doar că tubul de oxigen pe care îl avea o incomodează
Îl scot ușor și îl pun pe o tăviță.
- E totul bine acuma. îi zic și mă așez la loc pe scaun
- Ce s-a întâmplat? Îmi aduc vag aminte ce s-a întâmplat după totul a fost negru. întreabă în timp ce se uită în jur
- Ai avut un accident. Câteva plăci de beton au venit peste tine și ai fost operată.
- Ce? întreabă și se agită
- Acuma totul e bine. În câteva săptămâni totul o să fie ca la început.
- Început?
- Ca înainte de accident.
Îi cade o lacrimă și o șterg.
- De ce te-ai dus în clădire?
- A venit la mine cineva și a spus că e o persoană rănit.
- Puteai să mori pentru asta.
- Stând acuma și uitându-mă la mine, da puteam muri. Atunci nu era așa. Nu m-am gândit la asta.
- Bine că nu s-a întâmplat asta.
- Da, cred. Te-am văzut înainte de asta. Voiai să spui ceva.
- Da. Că nu erai în siguranță acolo.
- Aa. Da așa e.
- S-a întâmplat ceva? Am zis ceva greșit?
- Nu. Vreau doar să mă odihnesc și să rămân puțin singură.
- Nu te mai las singură de acuma. îi spun și îi iau din nou mâna în mâna mea și o sărut
- Asta nu se poate. Eu sunt o simplă rezidentă cum ai zis și tu și o ai pe Addison.
- Știu ce am spus și regret cuvintele acelea le-am spus fără să gândesc înainte. Îmi pare rău.
- Nu pot digera totul acuma. Scuze.
- E ok. O să aștept cât este nevoie. Acuma odihnește-te ai nevoie de asta. îi zic și o sărut pe frunte și ies din salon
Merg spre recepția etajului și îl văd pe Young.
- Cum se simte? mă întreabă când mă vede
- E bine. îi spun și mă uit spre salonul ei
Acesta mă bate amical pe umăr și pleacă. Îi verific fișa și totul era bine. Merg înapoi în salonul ei și mă așez pe fotoliu privind-o cum doarme.
