Nici nu știu când a trecut o săptămână. Acum m-am reîntors și la spital și am rămas și la stația de pompieri. Nu știu cât o să mai pot face asta dar cât încă mai am putere o să continui așa.
Acum mă pregătesc să plec la spital. După ce îmi fac rutina, mă îmbrac și cobor să văd cu cine merg la spital. Când ajung în bucătărie îl văd doar pe Kelly.
Eu: Unde sunt ceilalți?
Kelly: Au spus că pleacă mai devreme.
Îmi dau ochii peste cap și îmi pun o cană de cafea.
Eu: Mă duci tu la spital? îl întreb și mă așez lângă el
Acesta încredințează din cap și mă sărută. Îmi termin cafeaua și plecăm spre spital. Tot drumul a fost liniștit.
Kelly: Vin să te iau?
Eu: Cred că am să vin cu restul. Ne vedem acasă?
Kelly: Am să merg în seara asta la mine.
Eu: De ce?
Kelly: Simt nevoia de a merge la mine.
Eu: Bine.
Îl sărut și ies din mașină. Mi s-a părut puțin ciudat faptul că nu mi-a dat un argument de ce vrea să meargă la el. Odată ajunsă în vestiar mă schimb și plec la recepție. Iau una din tablete și mă uit peste program.
Mark: Bun venit! spune și mă îmbrățișează
Eu: Bună. zic și zâmbesc
Mark: Nu știu ce planuri ai pe azi dar o să avem ceva activitate pe la urgențe. spune și surâde
Eu: Îmi închipui. Păi să mergem, nu? zic și deja mă pornesc spre urgențe
Când ajung era destul de mult haos dar chiar mi-a lipsit asta. După multe copci cusute și de ținut nervii în frâu din cauza unor pacienți mi-a trecut jumătate de zi. Stau și completez fișele unor pacienți și simt o prezență lângă mine. Îmi ridic capul din foi și-l văd pe Andrew.
Andrew: Cum îți merge?
Eu: Bine. Chiar aveam nevoie de toată armonia asta de aici. spun și surâd
Andrew: Îmi închipui. Nu te gândești să te reîntorci definitiv?
Eu: Mă gândesc la altceva. spun și o iau din loc și acesta mă urmează
Andrew: Ascult.
Eu: Aș mai avea nevoie de cam 2-3 ani de practică în spital ca după să vin doar când sunt operații mai grave sau altceva.
Andrew: După ce îți dai definitivatul vrei să renunți? întreabă și se oprește în capătul holului
Eu: Nu s-ar spune că renunț dacă m-aș reprofila în știință sau...
Andrew: Ba cam asta sună. După atâta muncă vrei să renunți.
Eu: Cum ți-am spus nu renunț. Doar că nu o să mai am aceleași atribuții ca un îndrumător. Aș fi prezentă doar în sala de operație și prin laboratoare în timpul liber.
Andrew: Eu spun să te mai gândești ca să nu faci vreo greșeală.
Eu: Nu aș face o greșeală dacă asta e alegerea mea.
Andrew: De când cu stația te-ai schimbat.
Eu: Nu cred că vrei să ajungem la subiectul acesta.
Andrew: Nu. Dar parcă dai cu piciorul la ceea ce ai fost tu creată să faci și ceea ce te caracterizează.
Eu: Ca paramedic fac cam tot aceleași chestii.
Andrew: Și te mulțumește asta?
Eu: Să știi că da. Mă simt foarte bine acolo.
Andrew: Și aici ce este?
Eu: Vezi cum înțelegi doar ce vrei. Acolo trăiesc mai mult decât aici. Știi cum e să vezi o mamă care și-ar da viața pentru copilul ei într-un accident? Sau să vezi adolescenți cum își distrug viața din cauza drogurilor și tu să nu știi ce să-i faci atunci? Aici doar îi preluăm și rezolvăm ceea ce paramedicii și pompieri au început.
Andrew: Tot cred că ar trebui să te mai gândești până ce ajungi la alegerea asta.
Eu: O să vedem ce o să fie până atunci, mai sunt totuși cam 2-3 ani. Nu știu ce o să-mi rezerve viitorul până atunci.
Andrew: Așa e. Dar timpul trece destul de repede.
Încredințez din cap și mai semnez câteva hârtii. Ne întoarcem înapoi de unde am plecat și îl văd pe Kelly acolo.
Kelly: Chiar mă gândeam pe unde umbli. spune și mă sărută
Eu: Ce cauți aici?
Kelly: Am venit să te iau.
Eu: Dar nu mi-am terminat tura.
Kelly: Defapt ai terminat. Uită-te la ceas.
Îmi scot telefonul și observ că avea dreptate. Nici nu știu când a trecut timpul.
Eu: Păi merg să mă schimb și plecăm.
Kelly: Te aștept afară.
Îi zâmbesc și merg cu pas alert spre vestiar. Mă schimb repede și îmi arunc hainele în geantă și plec. Când ies din spital îl văd pe Kelly cum stă rezemat de mașină.
Eu: Hei. Scuze că a durat atât.
Acesta nu spune nimic și doar mă sărută. Ne urcăm în mașină și acesta pornește.
Kelly: Vrei să mergem la mine?
Eu: Da. Am nevoie de liniște acum.
Îl văd cum zâmbește și accelerează. Ajungem într-un scurt timp la apartament. Când intrăm observ lumina aprinsă și mă întorc spre el.
Eu: E cineva pe aici?
Kelly: Posibil Matt.
Și așa era. Imediat îl văd pe Matt cu iese din baie cu un prosop înfășurat în jurul taliei. Îmi iese un mic râset pe gură fiindcă îmi adusesem aminte de momentele similare pe care le-am avut cu Mark.
Matt: E ceva amuzant? Nu mă așteptam să veniți aici.
Eu: Doar mi-am adus aminte de ceva, nu râdeam de tine.
Kelly: Am zis ca în seara asta să venim aici. spune și îl văd cum îi face semn din cap să plece
Eu: Cred că merg să fac și eu un duș.
Îl văd cum rânjește și plec spre baie. După ce fac un duș lung și binevenit îmi înfășor corpul într-un prosop și ies. În sufragerie erau cei doi cu o bere dar nu mă simțeam jenată de situație. Oricum nu aveam cu ce să mă îmbrac fiindcă nu mi-am adus nimic aici și nici nu am făcut vreo oprire pe acasă.
Eu: Ce zici, îmi dai ceva cu ce să mă îmbrac? îl întreb și acesta vine spre mine
Nu părea deranjat că am ieșit așa mai ales că era și Matt de față. Merg în spatele lui până în dormitor și mă așez pe pat. Acesta se duce până la un dulap și se întoarce cu un tricou și hanorac. Cei drept era destul de rece în casă. Mă ridic și mă pun în fața lui în timp ce-mi dau prosopul jos. Poate acum ceva timp eram rușinată să stau și în lenjerie în fața cuiva dar acum e diferit. Iau hanoracul în mână și acesta încă stătea nemișcat în fața mea.
Kelly: Dacă stau și mă gândesc meciul poate aștepta.
Surâd și acesta îmi trage hanoracul din mână și mă ia în brațe arucandu-mă pe pat.
...
Stau în brațele lui si îmi plimb degetele pe abdomenul acestuia.
Kelly: Mâine cum ești?
Eu: De zi și de gardă presupun. Tu?
Kelly: Liber dar trebuie să merg să fac niște acte.
Eu: Ce noroc de tine.
Kelly: Și ție ți-ar fi mai ușor dacă ai alege ce vrei să faci.
Eu: Știu. Am definitivatul în cam 2-3 ani și aș vrea să-l dau.
Kelly: Păi așa renunță la stație până atunci și după te întorci. Locul tău la stație nu o să fie luat de nimeni.
Eu: Crezi că ar fi bine să fac asta?
Kelly: Într-o zi tot trebuie să alegi. Nu poți face asta la nesfârșit. Și până la urmă e pe un timp determinat.
Eu: Am să mă gândesc.
Kelly: Odată ce îți dorești să îți dai definitivatul și care nu este peste așa mult timp dacă stăm să ne gândim cred că poți lăsa stația și să e axezi pe ceea ce vrei în momentul de față după vedem ce o să fie.
Eu: Ai dreptate. Dar ce o să spună cei de la stație că vreau să plec când nici bine nu am venit.
Kelly: Ești de câteva luni la noi nu e ca și cum ai venit de o săptămână și acum ai vrea să pleci. O să înțeleagă.
Eu: Am să mă gândesc la asta. spun și îmi ridic privirea spre el
Acesta se apleacă și mă sărută. Mă ridic în șezut și îmi înfășor corpul cu pătura.
Kelly: Nu te acoperi. spune și trage de pătură
Eu: Vrei să merg goală prin fața lui Matt?
Îl văd cum se încruntă și se ridică și el. Ia de pe jos hanoracul și mi-l aruncă în brațe. Îmi dau ochii peste cap și îl iau pe mine. Trag cu coada ochiului atunci când se îmbracă și acesta observă. Vine spre mine și își lipește trupul de corpul meu. Îmi pun mâinile pe pieptul lui și îl privesc în ochi.
Eu: Cred că ar trebui să mergem să vedem ce face și Matt.
Kelly: E necesar? Cred că am mai putea continua ceea ce am terminat.
Îmi dau ochii peste cap și îmi pun capul pe pieptul său. Mă despart de strâmsoarea în care mă aflam și ies din cameră. Îl observ pe Matt încă pe canapea.
Matt: Chiar mă gândeam cât mai durează.
Îmi dau ochii peste cam și mă așez pe canapea. Kelly merge și își mai ia o bere și îi aduce una și lui Matt. Aceștia se pun și se uită la meci dar pe mine începe să mă plictisească. Îmi aud telefonul sunând și mă ridic să văd cine e. Rămân surprinsă să văd că e Andrew și închid ușa de la cameră.
Apel telefonic
Eu: S-a întâmplat ceva?
Andrew: Am greșit.
Eu: Ce s-a întâmplat?
Andrew: Nu-mi place să te văd fericită lângă altcineva.
Eu: Ai băut?
Andrew: Ce-ți pasă?
Eu: Te comporți ca un copil.
Apel încheiat
Îmi închide și încerc să-l mai sunt de câteva ori dar nu-mi răspunde.
Apel telefonic
Eu: Mark ești acasă?
Mark: Acum merg. S-a întâmplat ceva?
Eu: Tocmai ce am fost sunată de Andrew și părea ca și cum ar fi fost beat.
Mark: Imediat ajung și te anunț ce e cu el.
Eu: Bine, aștept telefonul tău.
Apel încheiat
Stau și mă gândesc ce e cu el. Cred că ar trebui să mă liniștesc și să aștept telefonul lui Mark. Mă plimb de colo-n colo și telefonul îmi sună.
Apel telefonic
Eu: Cum e?
Mark: E euforic dar o să supraviețuiască. Presupun că nu ai putea veni, nu?
Eu: Sunt la Kelly nu cred că se cuvine să plec așa.
Mark: Bine. Posibil să aibă regrete când o să-și revină.
Eu: Ai grijă să nu facă vreo prostie.
Mark: Deja doarme, nu cred că o să se trezească prea curând.
Eu: Bine. Mulțumesc. Somn ușor.
Mark: Ne vedem mâine.
Apel încheiat
Îmi arunc telefonul pe pat și îmi las capul în mâini. Îmi scutur capul și merg înapoi la băieți.
Kelly: S-a întâmplat ceva?
Eu: Nu, totul e bine. spun și zâmbesc
Acesta mă trage în brațele lui și-mi pun capul pe pieptul său.
