Stau în fața stație 51 și încă resimt fiecare emoție pe care am avut-o acum câteva zile. Răsuflu adânc și intru.
Eu: Hei. îi salut și le fac cu mâna
Olivia: Mă gândeam că nu mai vii. zice și mă ia în brațe
Eu: Nu scăpați de mine.
Voight: Ne bucurăm să te avem pe aici. îmi spune și mă bate amical cu mâna pe umăr
Olivia: Hai să mergi să-ți lași lucrurile la vestiar.
Încredințez din cap și o urmez.
Olivia: Acum e partea cea mai grea. Alegeți un dulap.
Eu: Nu sunt toate la fel? spun și surâd
Olivia: Ai dreptate.
M-am pus în fața unui dulap oarecare și îmi scriu numele pe o bucată de scoch de hârtie. Îmi pun lucrurile în dulap și merg la ceilalți care se aflau într-un fel de sală de mese și de stat în același timp.
Olivia: Aici ne pierdem timpul când nu suntem la intervenție. Sala de așteptare cum i-am spune.
Eu: Uu. La spital îmi pierdeam timpul prin tot felul de depozite și pe la subsol. La voi e mai că lumea.
Voight: Haide. Așează-te lângă noi la masă.
Eu: Sigur, dar trebuie să merg după ceva și revin.
Mă întorc și merg spre mașină pentru a lua dosarele cu acte ale lui Alex și câteva schițe cu ce am de învățat. Le iau cu grijă pentru a nu le amesteca și merg înăuntru la ceilalți.
Voight: Ce sunt cu alea? mă întreabă când le așez pe masă
Eu: Cateva acte.
Olivia: Astea nu sunt câteva.
Eu: O ba da. Uneori la o gardă am mai multe de completat. spun și îmi deschid primul dosar
Olivia s-a pus lângă mine și se uita și ea peste ele.
Olivia: Cine e Alex Scott?
Eu: Un coleg cu care stau.
Olivia: Uu. Mai spune.
Eu: Olivia. E doar un prieten.
Voight: Prietenii tăi cum se mai simt?
Eu: Sunt bine. Unul din ei o să aibă nevoie de o recuperare lungă.
Voight: Îmi pare rău.
Eu: Cel mai important lucru e că este în viață. Celelalte nu mai contează. spun și zâmbesc
- Black te caută cineva afară.
Încredințez din cap și mă ridic și plec. Trebuie să le învăț numele neapărat. Când ies îl văd pe Andrew rezemat de mașină cu mâinile încrucișate.
Eu: Ce cauți aici?
Andrew: Am venit să te văd.
Îmi dau ochii peste cap.
Andrew: Îmi pare rău. Chiar nu-mi place atunci când nu vorbești cu mine.
Eu: Mă așteptam să fii obișnuit cu asta.
Andrew: Ai zis că nu mai aducem trecutul în discuție.
Eu: Vezi tu. Ai spus câteva lucruri care nu trebuiau spune. Și mai ales că l-ai introdus pe Mark.
Andrew: Nu știu de ce am reacționat așa.
Eu: Fiindcă ți-a luat-o pe Addison. Știi prea bine că sunt doar prietenă cu el și cam atât. Până acuma nu ai avut nimic de obiectat și dacă tot te gândești la asta nu îl primeai la tine în casă cât timp sunt și eu pe acolo.
Andrew: Așa e. Eram doar gelos.
Eu: Dacă e vorba de gelozie și eu ar trebui să fiu când toate asistentele se uită după tine.
Andrew: Serios? Nu am observat <zice și rânjește>. Ne-am împăcat acum?
Eu: Tot la mine rămân.
Andrew: Viv. Te rog.
Eu: Nu. spun și plec înapoi în stație
Mă așez din nou la masă și încep să completez actele. Apuc să termin doar un set de acte și aud alarma pentru intervenție.
Olivia: Hai hai. E ziua cea mare. spune și pleacă fugind
Iau doar actele și fug și eu la ambulanță și Olivia pornește de pe loc și sirenele.
Era un accident rutier pe un pod și una din mașini era în oarecum echilibru pe marginea podului. Cobor repede și scot targa din ambulanță.
Voight: Stabilizați mașina pentru a scoate persoanele din ea! îl aud strigând la ceilalți
Eu: Noi nu putem merge la cealaltă mașină? o întreb pe Olivia și ea doar aprobă din cap
Alerg spre mașină și înăuntru văd doar o persoană. Ușa nu se poate deschide și încep să strig la persoană doar că era inconștientă.
Eu: Pare să aibă leziuni la cap. Trebuie să-i punem un guler cervical.
Olivia: Lt. Dawson avem o victimă încarcerată și trebuie scoasă acum! spune printr-o stație
Dawson: Recepționat. Ajungem imediat.
Eu: Nu este timp. spun și încerc să caut o cale
Forțez fiecare ușă și una se deschide. Intru și îi cer Oliviei prin geamul spart gulerul.
Olivia: Încalci protocolul așa.
Eu: Încălcându-l salvez o persoană, fără supărare.
Olivia: Nu e cu supărare.
Îi pun gulerul și încerc să-i verific pupilele care reacționează.
Dawson: Ce naiba? Ieși de acolo.
Eu: Ies cu tot cu pacient. spun și îl țin cât mai drept
Dawson: Măcar țineți fața acoperită.
Dau aprobator din cap și pun fața în spatele scaunului. Aceștia încep să taie mașina și scot ușa mașinii. Îl scot cu grijă pe targă și ies și eu.
Dawson: Măcar erai conștientă că era posibilitatea de a exploda oricând acea mașină.
Eu: Nu eram. zic și merg să o ajut pe Olivia
Între timp mai venise o ambulanță și ia pacientul. Mă îndrept spre cealaltă mașină unde lucrurile par să stea bine.
Voight: Fiți pe fază, imediat îl scoatem.
Eu: Merg după geantă vin repede.
Alerg până la ambulanță și înapoi cu geanta unde se aflau toate medicamentele și tot ce mai trebuia pentru o intervenție. Victima este imediat scoasă și pusă pe targă. Îi verific pulsul și de abia se simțea.
Eu: Trebuie intubat.
Olivia: Încep manevrele de resuscitare.
Trec ușor de corzile vocale și îl intubez.
Eu: Am intrat. Cum stăm?
Olivia: E stabil. Să mergem.
Ne urcăm în mașină și Olivia mă lasă să conduc până la spital. Ajungem destul de repede la urgențe și vin doi rezidenți și îl duc la traumă.
Eu: Trebuie să completăm o fișă din câte știu, nu?
Olivia: Da, e ca un raport. Îl fac eu rapid.
Eu: Bine. Ne vedem la ambulanță trebuie să merg până undeva.
Olivia: Bine.
Iau doar dosarul pe care îl aveam gata și îl caut pe Alex. Îl sun și nu răspunde și merg țintă spre salonul lui Francisco.
Eu: Hei. Nu pot sta mult. Îi poți da asta lui Alex?
Francisco: Bună. Sunt bine. Da o să îl dau fiindcă trebuie să treacă pe aici. Arăți perfect în ținuta asta. zice și surâde
Eu: Știu. Mă prinde uniforma asta. spun și fac o piruetă
Francisco: O da. Fugi înapoi la datorie. Îmi spui mai multe când ești liberă.
Eu: Pa.
Fug la urgență să văd dacă Olivia e încă acolo și instinctul nu m-a înșelat.
Olivia: Imediat e gata. Trebuie doar să dau lista cu ce s-a consumat la intervenție și să primim lucrurile înapoi.
Eu: Dă-mi mie lista. Merg și le iau imediat din depozit.
Olivia: Trebuie înregistrate.
Eu: Cred că mă descurc și cu asta.
Olivia: Nu durează mult. Știi ceva de vreun pacient?
Eu: Nu.
Îl văd pe Mark ieșind de la una din traumele unde se aflau pacienții.
Eu: Goran. îl stig și vine spre mine
Mark: Spune.
Eu: Îmi poți spune câte ceva despre cei aduși?
Mark: Unul din ei o să fie operat de Sloan imediat și celalalt nu prezintă hemoragii sau ceva mai grav.
Eu: Mulțumesc.
Mark: Ne vedem. Vii diseară la noi?
Eu: Nu. Nu ai vorbit cu Andrew?
Mark: Nu încă. Vorbim. Pa.
Mă întorc la Olivia care a terminat actele și ce mai avea.
Eu: Mergem?
Încredințează din cap și plecăm. Pe drum apuc să mai citesc o mică parte din acte și să le semnez. Olivia parchează și coboară eu rămânând în ambulanță pentru a termina actele.
Când îmi aud telefonul sunând oftez și îl scot. Nu-mi place să fiu întreruptă când am ceva de făcut.
Apel telefonic
Eu: Spune.
Alex: Mulțumesc pentru actele ce le-ai adus.
Eu: Într-o oră le termin și pe restul.
Alex: Vrei să trec eu pe la stație să le iau?
Eu: Din câte știam ești de gardă azi.
Alex: Cred că pot lipsi 30 de minute.
Eu: Tu rămâi acolo. Dacă nu se întâmplă ceva ți le aduc la sfarsit de tură.
Alex: Ok.
Apel încheiat
Îmi pun telefonul înapoi în buzunar și încep să citesc puțin printre rânduri.
Voight: Întrerup? întreabă după ce deschide ușa
Eu: Nu, e ok.
Voight: Mai ai multe?
Eu: Nu chiar. Mă apropii de final. De ce?
Voight: Întreb. De când ai venit stai aici.
Eu: Doar vreau să le termin și să scap de ele.
Voight: Te pot ajuta cu ele?
Eu: Nu cred. Dar poți încerca.
Merge roată și se așează pe scaunul șoferului.
Voight: Să vedem cu ce e diferit în aceste acte.
Eu: Să te văd cu astea. Ca și șef ești bun dar cu actele să vedem.
Începe să se uite peste fișe și să le răsfoiască. După le ia de la început și tot așa.
Eu: S-a întâmplat ceva?
Voight: Voi scrieți tot aici?
Eu: Da. Ce ai acolo e a unui pacient operat pe cord deschis și trebuie externat. Acolo se află rețeta și perioada când trebuie să vină la control.
Voight: Mă așteptam să fie mai simplu.
Eu: Din perspectiva ta e cam greu, dar noi vedem asta altfel. Cum voi știți să scoateți oamenii din dărâmături sau apă așa facem și noi, reparăm hemoragii, scoatem tumori sau altele. De pe fiecare parte se fac anumite acte, altele mai complexe și altele nu.
Voight: Dar prea complexe.
Râd și îi iau dosarul.
Eu: Tot stau și mă țin să te întreb cum te cheamă. Înafară de Voight nu mai știu.
Voight: Matthew. Defapt Matt.
Eu: Acuma altfel percepe creierul meu.
Matt: Și de ce medicină dacă ai venit aici?
Eu: Am venit aici dar tot medicină fac.
Matt: Așa e.
Eu: Nu știu. Așa am simțit atunci, să dau la medicină. Tu consideri că te-ai născut să fii pompier?
Matt: De la 15 ani știam că o să mă fac pompier.
Eu: Eu la 15 ani cred că eram fumată pe undeva.
Matt: Tu?!
Eu: Da, eu. Ce nu-ți vine a crede? Fiecare avem un trecut dubios.
Matt: Pari așa firavă și sensibilă, de asta sunt așa surprins.
Eu: Aparențele înșeală. Au trecut acele vremuri.
Matt: Pari o persoană cu multe secrete.
Eu: Poate sunt. spun și ridic ușor din umeri
Se face liniște și în acel timp termin și ultimul dosar de verificat și de semnat. Îl arunc pe bordul ambulanței și răsuflu ușurată.
Matt: Gata?
Eu: Da, în sfârșit.
Matt: Deci ni te poți alătura acuma.
Eu: Defapt....
Matt: Ce acte mai trebuie să vezi?
Eu: Am de învățat. spun și ridic un portofoliu
Matt: Cred că le poți lăsa pe data viitoare și acum să stai să-ți petreci timpul cu noi.
Eu: Am examenele în două luni și nu vreau să le pic.
Matt: Ești deșteaptă și o să le iei.
Îmi zâmbește și eu mă las pe spătarul scaunului. Aud alarma de intervenție și pur și simplu încep să zâmbesc.
Olivia: Matt tu trebuie să fii în altă parte acum. îi spune și îl trage de mână și-l scoate din ambulanță pentru a intra ea
Momentul e destul de amuzant și încep să râd. Olivia pornește și mergem spre caz.
Olivia: Mi se pare mie sau tu și Matt sunteți cam apropiați?
Eu: Suntem prieteni, cred. Adică toți suntem.
Olivia: Știi la ce mă refer.
Eu: De asta am și evitat. Am prieten și Matt pare de treabă.
Olivia: Și te înțelegi bine cu iubitul tău?
Eu: Ce vrei să insinuezi?
Olivia: Am auzit puțin ce vorbeai cu doctorul de la spital azi.
Eu: Nu e ceva serios. Am avut mici discuții.
Olivia: Cum spui.
Îmi dau ochii peste cap și îmi reiau postura pe scaun.
...
Stau sprijinită de ambulanță în fața spitalului și îl aștept pe Alex. Îl văd alergând și îmi dau ochii peste cap.
Alex: Scuze. A trebuit să văd un pacient.
Eu: Astea sunt dosarele completate și gata de predat. îi zic și i le întind
Alex: Ești genială. Vii acasă azi sau mergi la Andrew?.
Eu: Încă mă gândesc. Cum se mai simt Cristina și Francisco?
Alex: Bine. Pe mâine cred că se externează Cristina.
Eu: E bine.
Alex: Trebuie să plec. Ai grijă.
Încredințez din cap și acesta pleacă. Intru și eu la urgență să văd cum se descurcă Olivia și dacă o pot ajuta cu ceva. Nici bine nu intru și deja dau ochii cu Andrew.
Andrew: Cum îți merge ziua?
Eu: Bine. Ție?
Andrew: Acceptabilă.
Privirea lui parcă mă înmoaie și îmi vine să sar acuma pe el. Acea privire inocentă și ochii aceia albaștri mă topesc.
Eu: Ne vedem după tură?
Andrew: Sigur. Vin să te iau?
Eu: Nu. Am să mă întorc eu la spital și ne vedem.
Andrew: Bine. spune și îmi zâmbește
Olivia: Mergem?
Eu: Da.
Îi zâmbesc, mă întorc și plec. Ne întoarcem înapoi la stație unde mă trântesc pe canapeaua ce se afla în sala lor de așteptare.
Matt: Cum ți se par intervențiile?
Eu: Sunt ok, dar parcă e mai ușor să faci o operație. spun și râd ușor
Matt: Și mult mai înspăimântător.
Eu: Cum spui. zic și îmi dau ochii peste cap
Olivia: Vrei cafea?
Eu: O da, te rog.
Aceasta merge și pune două căni de cafea după mă servește.
Eu: Ador aici că aveți timp și de voi să vă odihniți.
Matt: Faci să spui că meseria de medic e grea. zice și râde
Eu: Nu e atât de grea dar când stai și 48 de ore sau mai mult ești terminat.
Îmi sună telefonul și îl scot cu greu din buzunar.
Apel telefonic
Andrew: Ne mai vedem?
Eu: Da la sfârșitul turei.
Andrew: Păi este sfârșitul turei. <râde>
Eu: Scuze nu mi-am dat seama când a trecut timpul. Ajung imediat.
Andrew: Nu te grăbi. Dacă așa ne vedem la tine.
Eu: Ar fi perfect.
Apel incheiat
Eu: De ce nu mi-ați zic că mi-a expirat timpul pe aici?
Olivia: Nici nu ne-am dat seama. Pățim asta des.
Eu: Ne vedem mâine?
Matt: La aceeași oră.
Îi salut și plec alergând spre mașină. Merg puțin peste limita legală și ajung într-un timp mai scurt. Andrew era în fața casei sprijinit de mașină.
Eu: Bună. îl salut când ies din mașină
Andrew: Bună. spune și începe să zâmbească
Mergem în casă unde îmi las lucrurile pe hol
Eu: Vrei ceva de băut?
Andrew: Nu mulțumesc. Deci o să vorbim despre această tensiune dintre noi?
Eu: Da. Îi dăm uitării doar dacă o să mă sprijini în alegerile pe care le fac.
Andrew: Te susțineam și înainte doar că nu mă încânta ideea.
Eu: Știi prea bine că nu făceam anumite alegeri dacă nu vedeam și consecințele, nu?
Andrew: Știu. Dar mi se pare prea mult acum în momentul de față.
Eu: Știu că sunt multe în perioada asta dar le fac față.
Andrew: Nici nu mă îndoiesc.
Îmi dau ochii peste cap și îi zâmbesc.
