Deja a trecut o zii de când mă aflu cu Kelly la această mică cabană. Ne-au mai rămas câteva ore până ce plecăm din nou în aglomerația orașului.
Kelly: Ce ai de gând să facem azi?
Eu: Aș vrea să mergem la lac.
Kelly Bine atunci. Merg să scot barca.
Îi zâmbesc și acesta pleacă. Merg și mă schimb și după ies și eu afară.
Acesta îmi face semn și mă ajută să mă urc în barcă. Vâslește până în mijlocul lacului și se oprește.
Eu: Nu te-ai gândit vreodată să-ți întemeiești o familie?
Kelly: Ce e cu întrebarea asta? întreabă și se simte puțin sânjenit
Eu: Ai dreptate. Nu știu ce mi-a venit.
Kelly: Hei, e în ordine. spune și îmi zâmbește
Eu: Chiar nu știu ce mi-a venit cu întrebarea asta.
Acesta nu spune nimic și doar își îndepărtează privirea de a mea. Mi se pare puțin ciudat gestul lui dar îl înțeleg oarecum. Nici eu nu cred că aș fi reacționat diferit când mi s-ar fi pus o astfel de întrebare.
Vremea se schimbă brusc și trebuie să ne retragem în mica cabană. Mă uit pe geam și începuse să ploaie din ce în ce mai tare și vântul la fel.
Eu: Ce zici? Mai ajungem acasă? îl întreb și surâd
Kelly: O să vedem. Dacă nu ne prelungim șederea aici. zice și mă ia în brațe
Îi zămbesc și îmi pun mâinile pe pieptul lui. Îmi las capul ușor în jos și îl scutur.
Kelly: Ce s-a întâmplat?
Eu: Mi se pare atât de stânjenitoare situația.
Kelly: Nu trebuie. Hai să strângem lucrurile, ce spui?
Dau aprobator din cap și merg să-mi strâng hainele și tot ce mai aveam.
...
În drum spre casă nici unul nu a scos niciun cuvânt. Drumul a fost liniștit și foarte lung. Odată ce ajungem eu îmi iau mașina din fața blocului lui Kelly și merg acasă. Deși a insistat să rămân la el am refuzat.
Eu: Hei lume! spun când intru în casă
Francisco: Bună. zice și mă îmbrățișează
Eu: Doar tu?
Francisco: Justin e undeva prin oraș și Cristina la muncă.
Eu: A ok.
Francisco: Mă așteptam să rămâi la Kelly. Măcar acum nu stau singur în seara asta.
Eu: Așa e.
Francisco: Te-ai certat cu el?
Eu: Nu, e totul bine. spun și zâmbesc
Francisco: Mă bucur să aud asta. Vrei să ne uităm la un film?
Eu: Sigur. Alege tu unul până ce mă schimb.
...
Mă trezesc într-o stare destul de ciudată. Mă ridic de pe pat și cobor în bucătărie unde îl văd pe Justin.
Justin: Bună dimineața.
Eu: Neața. zic și-mi pun o cană de cafea
Justin: Ce e cu tine?
Eu: Nici eu nu știu.
Juatin: Ești liberă azi?
Eu: Nu, aș vrea eu.
Justin: S-a întâmplat ceva?
Eu: Nu. Doar că nu prea sunt în apele mele. Merg să mă pregătesc. Vorbim. spun și-l bat ușor pe umăr cu mâna
După ce sunt gata merg până în camera Cristinei să văd dacă a ajuns acasă. O văd privind tavanul și părea destul de gânditoare.
Eu: Hei. Cum ești?
Cristina: Ca o epavă.
Eu: Ce s-a întâmplat? o întreb și mă așez lângă ea
Cristina: Iar am făcut o prostie.
Eu: Pot să o ascult?
Cristina: M-am culcat cu Zach. spune și își dă cu palma peste față
Eu: Când?
Cristina: Aseară. De când ți-ai luat concediu eu fac turele cu el. Ce mă fac Vivien?
Eu: Aici nu știu cu ce să te ajut. Știi prea bine că și eu m-am împăcat cu Andrew după toate ce s-au întâmplat și tot a ajuns să nu mai fiu cu el.
Cristina: Nu mă ajuți.
Eu: Știu. Dar poate la voi o să fie altfel.
Cristina: Nu știu. E vorba că și așa l-am mințit când nu i-am zis că sunt însărcinată și acum să o luăm de la capăt?
Eu: Dacă așa a fost să fie nu te poți pune în calea destinului.
Cristina: Uneori așa te urăsc când ai dreptate.
Eu: Mă poți urî azi că și așa trebuie să plec la muncă.
Cristina: Cum îți merge cu Kelly?
Eu: Bine.
Cristina: Spune.
Eu: L-am întrebat ieri dacă și-ar întemeia o familie și dacă ar vrea să aibă copii și a ezitat.
Cristina: Poate încă nu vrea să facă asta. Poate crede că își pierde din libertate.
Eu: Și căsătorit poate să însele. zic și-mi dau ochii peste cap
Cristina: De ce îl compari cu Andrew? Kelly pare cum se cade. Nu cred că trebuie să-ți faci probleme.
Eu: Ai dreptate. Dar m-a pus într-o situație stânjenitoare.
Cristina: Înțeleg. Acum ar trebui să pleci sau întârzii.
Îmi dau ochii peste cap și plec. O dată ce ajung în fața stației am mai stat câteva clipe în mașină. Ies și merg țintă spre vestiar pentru a mă schimba. După ce sunt gata merg la Olivia pentru a o ajuta cu inventarul. Mereu ajunge înaintea mea și atunci când vin și cu 30 de minute mai repede.
Eu: Te ajut? o întreb și mă așez lângă ea
Olivia: Bună. Aproape terminasem. Ai venit cam târziu azi. S-a întâmplat ceva?
Eu: Nu. Doar am pierdut noțiunea timpului dimineață.
Olivia: Ești cu capul în nori?
Eu: Nu. De ce?
Olivia: Așa pari.
Îmi dau ochii peste cap și verific ultimul dulap. Nici bine nu terminăm că se aude alarma și trebuie să plecăm. Ne urcăm în mașină și Olivia pornește spre locul respectiv. De când sunt aici am văzut mai multe accidente de mașină. Totul se petrece pe un pod unde una din mașini a ajuns în râu. Ies repede din mașină și iau tot ce trebuie.
Eu: Și acum ce face?
Olivia: Așteptăm.
Eu: Poți aștepta?
Olivia: Nu. Dar nu avem ce face.
Mă uit la ea și pornesc spre mașina care era răsturnată. Mă uit pe geam și văd o femeie și un copil care se afla pe bancheta din spate.
Eu: Doamnă, mă auziți?
- Nu-mi aduc aminte ce s-a întâmplat.
Eu: Ați fost implicată într-un accident. Vă rog să nu vă mișcați.
- Bine. Drew e bine?
Eu: Băieți veniți aici!! țip către ei
Shepherd: Ce s-a întâmplat?
Eu: Trebuie să stabilizați mașina pentru a intra la copil.
Shepherd: Mai bine readucem mașina în poziția inițială.
Eu: Nu! Copilul pare să aibă leziuni la coloană. Nu putem risca.
Shepherd: Îl chem pe Dawson.
Îmi dau ochii peste cap și acesta pleacă. Mă urc cu grijă pe mașină și intru ușor pe geamul spart. Îi iau pulsul copilului și era unul puternic din cauza socului.
- Cum e Drew? întreabă și o aud cum începe să plângă
Eu: Vă rog să vă liniștiți. Nu am vrea să agravăm alte lucruri. Trăiește, este bine dar cu posibile leziuni la coloană.
- O nu. O să rămână paralizat?
Eu: Nu vă pot spune asta. Acum e important să stați calmă.
Kelly: Black ce naiba? Nu e un loc sigur.
Eu: Nici pentru el. Am nevoie de un guler.
Olivia îmi dă un guler prin geam și îl pun cu grijă copilului fără a-l mișca prea mult.
Olivia: Cum îl scoatem? Nu avem voie să-l mișcăm.
Kelly: Doar să tăiem mașina. E singurul lucru.
Eu: Bine. Dați-mi ceva pentru a-l proteja de scântei.
Mi se aruncă o haină și o pun pe el. Îmi las capul în jos pentru a mă feri de scântei. După ce termină de tăiat îl punem ușor pe o targă. Răsuflu ușurată după ce este scos.
Eu: Drew o să fie bine. o anunț pe mama lui
- Slavă domnului.
Simt cum mașina se mișcă și cade dintr-o dată. Stabilizatorul a cedat după ce aceștia au intervenit la tăierea mașinii. Acum mă aflu cu capul în jos și într-o poziție nu prea comodă.
- Ce s-a întâmplat? țipă
Eu: Au cedat stabilizatoarele. O să fie bine.
Olivia: Black ești bine?
Eu: Da. Scoateți o pe femeie mai întâi.
Olivia: Imediat. Băieți să ne mișcăm rapid! o aud țipând
Încerc să mă mișc dar nu pot. Aud câteva sunete ușor deranjate dar văd cum este scoasă femeia.
Kelly: Imediat te scoatem. mă anunță
Sunt scoasă cu câteva secunde înainte de a lua foc mașina. Din nou am scăpat la limită.
Olivia: Vină să te consult.
Eu: Sunt bine. îi zic și mă ridic de pe jos.
Kelly: Ar fi bine să mergi și tu la spital. Te-ai lovit la cap și sângerezi.
Eu: Cu câteva copci se rezolvă.
Kelly: Te rog să te duci.
Eu: Bine. spun și oftez
Mă urc în ambulanță și Olivia pornește spre spital.
Olivia: Cum te simți?
Eu: Cred că o să vomit. zic și iau o pungă de pe bordul mașinii
Olivia: Nu arăți deloc bine, ar fi bine să te lași consultată.
Eu: Zici doar?
Olivia: Imediat ajungem.
Nu durează mult și ajungem la spital. Insist să o ajut pentru a duce pacientul la urgență.
Olivia: Mergi te rog și tu la una din traume pentru o consultație.
Merg în trauma 2 și mă așez.
Mark: Pe cine avem noi aici? îl aud dar îl văd cu capul într-un dosar
Eu: Nu știu. Ghicește. spun și acesta își ridică privirea
Mark: Dar ce onoare. Ce s-a întâmplat? întreabă și se uită la fața mea
Eu: Ăm m-am băgat unde nu trebuia.
Mark: Ceva normal ție.
Eu: Hei, aproape că am murit. Fă-mi te rog copcile pentru a merge din nou la treabă.
Mark: Nu scapi de consultație. Am auzit că nu prea ești aptă pentru ziua de azi.
Eu: Sunt bine, serios.
Mark: Te-ai uitat în oglindă de dimineață? Te-aș putea confunda ușor cu un mort. Nu o să dureze mult consultul. Andrew și Zech sunt pe drum deja.
Eu: Andrew?
Mark: Nu fii atât de surprinsă. E puțin schimbat de când ai țipat la el.
Îmi dau ochii peste cap și el îmi pune un pansament.
Mark: Îmi este dor să te văd pe holuri.
Eu: Am să mă întorc în curând.
Mark: Sala de operație îți duce dorul.
Eu: Știu.
Andrew: Ce modestie. Cred că e de la lovitură. îl aud și îmi îndrept privirea spre el
Eu: Bună și ție.
Andrew: Cum am ajuns în starea asta? mă întreabă și începe să mă examineze
Eu: Am mers la un accident și... nu continui fiindcă încep să vomit
Când îmi ridic capul Andrew era plin de voma mea și mă simt puțin stânjenită.
Eu: Scuze. Nu intenționam asta. spun și mă șterg
Andrew: Simt că am meritat-o într-un procent destul de mare. Merg să mă schimb. spune și se întoarce
Mark: Ce revedere plăcută.
Eu: De dimineață tot vomit și îmi este rău, nu știu ce aș putea avea.
Mark: Poate așteptăm un bebe. îl aud și mi se face rău din nou
Eu: Nu sunt însărcinată.
Îl văd pe Zach intrând și îmi dau ochii peste cap instinctiv.
Zach: Cam multă mizerie ai făcut pe aici.
Eu: Și am să mai fac dacă nu-mi spui ce am.
Zach: Te rog să te întinzi.
Mă întind și începe să îmi palpeze abdomenul.
Mark: Ce zici Zach, așteptăm un bebe?
Zach: Nu, avem o apendicită de scos.
Eu: Ce bine. zic și suflu ușurată
Zach: O să te operez peste câteva ore. Mark fă-i internarea.
Mark: Și eu care mă gândeam că o fiu unchi.
Eu: Ești tare amuzant. Trebuie să-mi anunț șeful.
Zach: O să-l sun eu.
Eu: Mulțumesc.
Andrew: Să terminăm totuși și consultul neurologic.
Eu: Nu cred că mai este nevoie.
Andrew: Nu o să mai fie nevoie dacă o să mai vomiți încă o dată pe mine.
Eu: Nu o să se mai întâmple.
Mark: Să o ducem pe salon și să-i administrăm calmante.
Eu: Ar fi perfect.
Acestea mă duc până în salonul unde o să stau. Mă schimb cu greu din cauza durerii și după mă așez pe pat. O asistentă îmi pune o branulă cu calmante și durerea se diminuează.
Andrew: Cum te mai simți?
Eu: Am ajuns la un bine.
Andrew: Imediat ce se eliberează o sală o să intri în operație.
Eu: De abia așteptam. spun și surâd
Andrew: Nu-ți iese să fii amuzantă.
Eu: Încerc și eu ce pot. Îmi poți da telefonul de pe masă.
Acesta încredințează din cap și mi-l aduce.
Andrew: Ai câțiva prieteni pe hol, vrei să îi aduc aici?
Eu: Da.
Acesta pleacă și după îi văd pe o parte din cei de la stație intrând.
Olivia: Ți-am spus că nu ești bine.
Kelly: Cum te simți? mă întreabă și mă sărută pe frunte
Eu: O să fiu bine. E o simplă operație. Am trecut și prin mai grele. zic și zâmbesc
Kelly: O să te aștept aici.
Eu: Nu este nevoie. Voi trebuie să vă întoarceți la muncă. Eu o să fiu bine.
Olivia: Thomas îți transmite însănătoșire grabnică.
Eu: Apreciez. Vă rog să nu vă pierdeți vremea prin spital așteptând. O să fiți anunțați după ce ies.
Mark: O să vă sun eu de îndată ce iese. Acum trebuie să duc prințesa în sala de tăiere. îl aud și mă uit urât la el
Kelly: Vreau să fiu anunțat de starea ei.
Mark: Nu-ți face probleme asta e o operație de rutină. În mai puțin de o oră o să fie din nou pe salon. Acum să plecăm. spune și mă duce spre lift
Eu: "Prințesă", serios?
Mark: Și nu ești?
Eu: Ai noroc că nu te pot articula în momentul de față.
Mark: De abia așteptam.
Sunt mutată de pe pat pe masa de operație.
Zach: Sper să ai un somn liniștit.
Eu: Și așa nu prea am dormit seara trecută.
Acesta surâde și anestezistul îmi pune masca pe față.
...
Îmi deschid ochii cu greu după un somn destul de lung. Observ pe geam că e deja noapte deci am stat ceva sub anestezie.
Mark: Uite cine s-a trezit. Era și timpul.
Eu: Mark, te rog. Dacă nu, pleacă.
Mark: Merg să-l chem pe Zach. Poate până atunci îți apare și simțul umorului.
Îmi dau ochii peste cap și acesta pleacă. La scurt timp îl văd pe Kelly în tocul ușii.
Kelly: Hei, cum te simți?
Eu: Obosită. spun și zâmbesc
Kelly: Ce s-a întâmplat...
Eu: Am făcut-o fără să gândesc și știu că o să fiu sancționată. Dar nu mai contează asta acum.
Acesta îmi zâmbește și de așează lângă mine. Intră și Zach în salon care începe să mă consulte.
Eu: Când plec acasă?
Zach: Dacă ești cuminte și mâine îți dau drumul dar o săptămână fără efort.
Eu: Da să trăiți. zic și surâd
...
