Stau în brațele lui dar cu gândurile în altă parte.
Kelly: Ce e cu tine?
Eu: Webber, de fapt tata, mi-a zis că aș putea renunța la definitivat pentru a rămâne la stație.
Kelly: Și asta e de bine?
Eu: Nu știu. Înțeleg că definitivatul îl pot da și peste câțiva ani dar parcă dacă nu e făcut la timp nici nu o să-l mai fac. Și pe de altă parte chiar nu vreau să renunț la stație. Mi-ați devenit ca o familie.
Kelly: Dar și cei de la spital fac parte din familia ta.
Eu: Da, și știu că am petrecut mai mult timp acolo decât aici la 51, dar parcă mi-ați schimbat perspectiva despre viață. Of doamne. spun și-mi bag capul în pernă
Îi simt mâna mare ce îmi mângâie spatele gol și scot câteva sunete necontrolate.
Kelly: Cred că ar fi bine să ne pregătim, Matt o să-și iasă din fire. spune și îl aud cum surâde
Eu: Ce bine ar fi dacă uneori nu mi-aș complica atât viața. zic și mă ridic din pat mergând spre baie
...
Ne aflăm la barul din josul stației unde atmosfera începe să devină mai intensă. Ne-am adunat aproape toți dar mă neliniștește absența Oliviei. De fiecare dată când intră cineva în local mă uit să văd dacă e ea.
Kelly: Sigur o să vină. Știi prea bine că nu-i stă în fire să lipsească.
Îl aprob din cap și îi zâmbesc. Mă reîntorc la paharul de vin și încerc să mai schițez câte un zâmbet. Mai erau doar câteva minute și era miezul nopții și o văd cum intră pe ușă.
Olivia: Mă scuzați dar a intervenit ceva. spune și îi ia paharul de bere a lui Matt și îl bea
Eu: Ești bine? Pari tensionată.
Olivia: Da, totul e perfect.
Matt: Am nevoie de o altă bere. zice și se ridică de la masă
Olivia: Și mie una, te rog.
Eu: Vrei să vorbim?
Olivia: Serios, sunt bine. Tu? Ce alegi până la urmă?
Eu: Fără întrebări de astea în seara asta.
Olivia: încercăm să conversez.
Eu: Te cred. Dar chiar nu știu ce să aleg. Nu vreau să regret.
Telefonul începe să-mi sune și atrage câteva priviri.
Apel telefonic
Francisco: Crezi că ai putea veni până la spital?
Eu: S-a întâmplat ceva?
Francesco: E nevoie de tine.
Apel încheiat
Eu: Trebuie să plec. zic și mă ridic dezorientată de pe scaun
Kelly: Viv, e totul bine?
Nu-i răspund și ies din bar. Opresc primul taxi și mă urc. Am o stare nasoală de câteva zile. Sper ca toți sa fie bine și să fie vorba doar de o operație ceva. Urăsc când nu mi se spune de la început ce se întâmplă. Ajung la spital și merg dezorientată. Încerc să-l sun pe Francisco dar nu răspunde și nici Cristina.
Eu: Hei, știi unde îl găsesc pe Hunt? o întreb pe o asistentă
Asistenta: Cred că e în sala 2 de operație.
Eu: Îmi poți spune dacă s-a întâmplat ceva?
Asistenta: S-a produs un accident și o parte din medici au fost implicați.
Aleg spre sala de operație și aproape ajung fără răsuflare. Mi-am pierdut echilibrul când am intrat în sala de operație și l-am văzut pe Andrew pe masă.
Eu: Ce s-a întâmplat? ma uit la Francisco și ochii mi se umezesc
Francisco: Vino și ajută-mă.
Merg să mă dezinfectez și intru în sală.
Eu: Spune-mi ce avem.
Francisco: Hemoragie internă. Am scos obiectele străine și acum caut sursa și nu prea mai este timp.
Eu: Cine a mai fost implicat?
Francisco: Mark, și Webber.
Eu: Cum sunt?
Francisco: Mark a avut nevoie de câteva copci, iar Weber doar de un consult neurologic.
Caut sursa hemoragiei și când o găsesc tensiunea începe să scadă.
Francisco: Îl pierdem.
Eu: O secundă. Am găsit sursa.
Anastezicul: Ajungem la limită.
Eu: Aspiră aici și mai aduceți sânge.
Francesco: Viv...
Eu: Încă un pic.
Fac și ultima sutură și mă uit la monitor așteptând modificări care se și fac. Pulsul revine și mă uit la tavan încercând să nu-mi dau drumul la lacrimi. Încă țin la el deși nu am mai arătat asta, dar a însemnat ceva pentru mine.
Eu: Haide să închidem și data viitoare nu te mai îndoi. îi spun fără a-l mai privi
Acesta nu zice nimic și mă ajută. După ce termin îmi dau lucrurile de pe mine jos și merg spre ieșirea din salon.
Francisco: Mergi să te odihnești. O să te anunț dacă o să apară modificări.
Eu: Cum s-a produs asta?
Francisco: Din ce am înțeles cineva a intrat pe contrasens direct în ei. Acea persoană a fugit de la locul accidentului și îl caută. Sigur e rănit și o sa meargă pentru îngrijiri undeva.
Eu: Am înțeles. zic și zâmbesc. Unde îi găsesc pe restul?
Francisco: Cred că îi găsești pe la garda cel puțin pe Mark și pe Weber la el în birou.
Eu: Merci. Ne vedem. îi zic și plec spre lift
Prima data merg la tata sa vad cum se simte. Din ce mi s-a zis el ar fi cel mai norocos. Bat la ușă și intru. Stătea la birou cu acte în față.
Webber: Vivien!
Eu: Cum te simți? Mi s-a zis tot.
Webber: Am scăpat ieftin. Cum e Sloan?
Eu: Acum bine. O să se facă bine.
Webber: Datorită ție.
Eu: Nu e vorba de mine. Am vrut să mă asigur că ești bine.
Webber: Sunt bine. Nu-ți face griji. Merg și te odihnești. spune și-mi zâmbește
Eu: Am să revin și mâine.
Ies din birou și merg spre gardă. Îl găsesc pe Mark în trauma 1.
Eu: Cum ești? întreb și bat la ușă în același timp
Mark: Hei străine. Bine, puțin cam șifonat.
Acesta stătea pe pat și mă apropii de el și mă așez lângă el.
Mark: Se aude că ai fost spectaculoasă în sala de operație.
Eu: Încetează și tu.
Mark: Ce e?
Eu: Putem vorbi pe acest subiect mâine sau în altă zi?
Mark: Normal.
Eu: Mâine, de fapt azi sunt de tură la stație, te anunț.
Mark: Dacă vrei trec pe acolo.
Eu: Nu. Kelly o să pună întrebări.
Mark: E totul în regula între voi?
Eu: Da, cel puțin așa cred. Trebuie să plec. Te anunț.
Încredințează din cap și ies. Merg agale până spre ieșirea din spital și îl văd pe Kelly acolo. Omul ăsta e mult prea bun pentru mine.
Eu: Haide să mergem acasă.
Dă din cap în semn de da și vine lângă mine. Mă ia în brațe și mă sărută pe creștetul capului.
...
