Stau și mă uit la tavan și încă mă gândesc la ce am vorbit cu Francisco. E trecut de ora 1 noaptea și la ora 6 trebuie să fiu la spital. Un oftat în iese printre buza și mă ridic în șezut pe pat în timp ce-mi las capul în mâini. Ce doamne e cu mine? Mă ridic și cobor până în bucătărie. Îmi iau un pahar cu apă și încep să mă plimb prin bucătărie. Mă așez pe masă, cobor, răstorn apa, pun alta și repet. Îmi trec de câteva ori mana prin păr și merg în sufragerie unde mă așez pe canapea. Mă joc cu telecomanda televizorului dar atenția îmi este atrasă de pașii ce se auzeau pe scări. Îmi ridic privirea și o văd pe Cristina.
Cristina: De ce nu dormi?
Eu: Gândurile nu-mi permit asta. Dar tu?
Cristina: La fel.
Eu: Vrei să stăm de vorbă?
Cristina: Da. Dar nu aici. spune și face semn spre camera ei
Mă ridic și merg spre camera acesteia. Mă așez pe pat și ea la fel uitându-ne la tavan.
Cristina: Pe tine ce te macină?
Eu: M-am schimbat? Mă refer de la accident până acum. Știu că nu ne cunoaștem îndeajuns dar trebuie să fi observat tu ceva.
Cristina: Ești mai sigură pe tine și pe ceea ce faci. Altceva, nu.
Eu: E de rău?
Cristina: Cu siguranță nu. E de bine. Poți face decizii fără a te îndoi de ele.
Eu: Ai dreptate. Dar tu?
Cristina: Asta rămâne doar aici. În camera asta.
Eu: Promit.
Cristina: Sunt însărcinată.
Eu: Cu cine? Ce o să faci?
Cristina: Mi-am făcut programare pentru a face avort. Nu cred că acum e momentul să am un copil.
Eu: Cine e?
Cristina: Jonson. spune în șoaptă și mie pur și simplu mi-a picat fața
Eu: El știe?
Cristina: Nu. Și nici nu o să afle. Și nu o să-i spui nimic.
Eu: Nu am să-i zic nimic. Dar nu ar trebui și el să știe?
Cristina: Aveam de gând să-i spun acum câteva zile doar că s-a despărțit de mine.
Eu: Îmi pare rău.
Cristina: Din cauza asta nu aveam cu ce să-mi plătesc chiria fiindcă a plecat. Stăteam cu el și pur și simplu m-a lăsat singură.
Eu: Nu mă așteptam ca el să fie așa.
Cristina: Știu că mai lucrezi cu el, te rog nu te comporta aiurea doar pentru ceea ce s-a întâmplat între mine și el.
Eu: Bine. îi spun și încerc să schițez un zâmbet și mă întorc pe spate
Cristina: Îmi place compania ta. Îmi place că ești așa sinceră.
Eu: Pot spune același lucru și despre tine. Și mie îmi place că ești atât de puternică și nu te doboară nimic, în comparație cu mine care cedez imediat.
Aceasta nu spune nimic și doar privește tavanul.
Eu: Vrei să vin cu tine? Atunci când trebuie să rezolvi lucrurile. încerc să o iau cât mai pe ocolite
Cristina: Chiar aș vrea să fie o persoană atunci lângă mine.
Eu: Bine. Păi contează pe mine.
În timp ce stăteam în liniște aud pași pe scări și îl văd pe Andrew intrând.
Andrew: Trebuie să te pregătești. Tura începe într-o oră. mă anunță și dau afirmativ din cap
Eu: Vii cu noi? o întreb
Cristina: Da. spune și se ridică pentru a merge să se pregătească
Merg și fac un duș rapid și rece pentru a mă trezi. O să fie o zii lungă mai ales că nu am dormit toată noaptea. Aproape că am adormit sub jetul de apă rece dar sunt trezită de Andrew care intră în baie.
Andrew: Vivien ești bine?
Eu: Da. spun și îmi înfășor trupul cu un prosop moale
Andrew: Ai plecat aseară din pat și nu ai mai venit. S-a întâmplat ceva?
Eu: Nu, doar nu am putut să dorm. Și nici Cristina.
Andrew: Uite ce obosită ești și te așteaptă o zii lungă.
Eu: O să mă descurc. îi spun și mă ridic pe vârfuri pentru a-l putea săruta
Acesta îmi zâmbește și am observat că mi-a adus hainele. Îmi usuc repede părul și mă îmbrac. Îmi prind părul într-un coc fiindcă încă era puțin umed și cobor în bucătărie.
O văd doar pe Cristina și Andrew.
Eu: Ceilalți nu lucrează azi? întreb și iau din mâna lui Andrew cana de cafea
Cristina: Habar nu am. Odată ce nu întârzii eu e perfect. spune și scoate pâinea prăjită din prăjitor
Îmi dau ochii peste cap și merg și îi iau una din felii pe care pun puțin unt. Mă sprijin de masă în timp ce îmi termin cafeaua și felia de pâine prăjită.
Andrew: Haideți să mergem. spune și pleacă spre ușă
Îl urmăm și ne urcăm în mașină. Pe tot parcursul drumului Cristina vorbea despre îndrumătorul nostru general care ne repartizează și gesticula mult din mâini într-un mod amuzant făcându-mă pe mine și Andrew să râdem. Tot drumul am râs chiar dacă eram destul de obosită. Energia Cristinei parcă mă trezea. Când ajungem Cristina este prima care iese din mașină și aleargă spre intrarea spitalului. Îmi dau ochii peste cap și îl prind de mână pe Andrew. Vremea era destul de urâtă. Era ceață și frig ceea ce mie nu prea îmi place.
Andrew: Vrei să lucrezi azi cu mine? Așa nu trebuie să stai pe la urgență.
Eu: Nu. Azi cred că sunt cu Zach din câte știu. O să fiu bine.
Andrew: Cearcănele astea nu prea spun asta. spune și își trece degetul mare peste ele în timp ce-mi las capul în palma lui
Simt o alinare când face astfel de gesturi drăguțe. E primul bărbat care face asta pentru mine.
Liftul venise și urcăm în el. Până ce ajunge la etajul la care trebuia să coboare m-a ținut în brațe. Înainte de a coborî mă sărută.
Până ce ajung la vestiar îmi trec mâna de câteva ori prin păr pentru a arăta decent. Merg spre dulap și încep să mă schimb.
Alex: Poftim. Ai nevoie de asta. spune și îmi întinde o cafea
Eu: Mulțumesc. zic și îi zambesc
Sorb din cafea după mă ridic și merg spre recepție. Încă sper să nu fiu cu Zach nu din cauza Cristinei ci din faptul că am sta toată ziua la urgență.
Îmi iau o tabletă și mă uit să văd cu cine sunt. Azi nu am noroc și sunt cu Zach. La scurt timp îl văd venind spre mine. Îmi termin și ultima picătură de cafea din pahar.
Zach: Azi ești cu mine și o să mergem la urgență.
Eu: Nu știu de ce mă miră lucrul ăsta. spun încet sperând să nu mă audă
Zach: Ai spus ceva?
Eu: Nu dr. Jonson.
Merg cu acesta la urgență și momentan era liniște. Doar câțiva pacienți de care încep să mă ocup. Câteva arsuri, zgârieturi și mici dureri de cap sau de burtă. Le rezol în mai puțin de 3-4 ore și după merg să completez câteva acte. Aproape că adorm în picioare de oboseală. Sunt trezită când cineva aruncă câteva dosare pe masă. Mă uit și-l văd pe Zach care e destul de nervos.
Zach: Ce e cu tine?
Eu: Nimic. Sunt puțin obosită.
Zach: În câteva minute o să vină
câteva victime dintr-un accident.
Eu: Bine. spun și încerc să schițez un zâmbet
Acesta pleacă și îmi las capul în mâini. Îmi trec mâna peste față și după îi dau actele asistentei. Îmi iau o pereche de mănuși și un halat de protecție și ies la ușa urgenței pentru a aștepta ambulanțele. Sper să fiu în stare să-mi duc munca până la sfârșit fără a face vreo greșeală. Și Zach stătea afară in așteptarea ambulanțelor dar nu spune nimic doar se leagănă de pe un picior pe altu. Într-un final începe să spună și el ceva.
Zach: Vrei să te schimb cu un alt rezident?
Eu: Nu este nevoie.
Zach: Ești destul de obosită. Sigur te descurci?
Eu: Sunt ok, bine! îmi ridic tonul și plec spre prima ambulanță
...
Stau pe o bancă din fața spitalului și privesc în gol. Mut paharul de cafea dintr-o mână în alta. O persoană se așează lângă mine și îmi îndrept privirea spre ea. Îl văd pe Francisco și observ că era în hainele de serviciu. Asta înseamnă că s-a întors la spital.
Francisco: Vivien...
Eu: E ok.
Francisco: Și eu am exagerat.
Eu: Ba nu. M-a luat gura pe dinainte fără a gândi. Nu intenționam asta.
Francisco: Nu e vorba de asta.
Eu: Atunci?
Francisco: Tot ce se întâmplă aici. Tu, nu știu poate nu gândesc limpede.
Eu: Spune ce ai de zis.
Francisco: Te-a rănit. Și după l-ai iertat pur și simplu. În tot timpul acela ți-am fost alături după dat deoparte.
Eu: Îți mulțumesc că mi-ai fost alături și îți sunt și recunoascătoare pentru acest lucru.
Francisco: Cum? Fiind dat deoparte?
Eu: Te-am auzit în seara aceea.
Francisco: Poftim?
Eu: Când încă eram aproape inconștientă. Ce i-ai spus lui Andrew.
Își îndepărtează privirea de a mea și își duce o mână spre ceafă.
Eu: Din acest motiv. Ești prea bun pentru mine. Eu am o viață practic distrusă. Nu voiam să te integrez în ea. Acum o ai pe Eva, care e ca tine.
Francisco: Dar nu ești tu.
Eu: Nu putem. Îmi ești ca un frate încă din liceu. Am împărțit multe amintiri și vreau să rămână așa. îi zic și mă ridic de pe bancă și plec
Dacă aș mai fii rămas discuția ar fi continuat și se înrăutățea situați și e mai bine așa. Cel puțin așa cred eu.
Merg spre recepție și o văd pe Cristina. Mă uit la ceasul de pe perete și tura mea era gata în curând.
Eu: Bună.
Cristina: Hei. S-a întâmplat ceva?
Eu: Nu, totul e ok.
I-au unul din dosarele care se aflau acolo și încep să-l completez.
Cristina: Îmi poți spune.
Eu: Știu. Dar nu e momentul acum.
Cristina: Înțeleg.
Îl văd pe Zach venind și îi fac semn subtil cu pixul.
Zach: Tura ți s-a încheiat dr. Green.
Cristina: Mai am de completat dosare și de mers la un curs care se susține aici.
Zach: Black.
Eu: Am să mă alătur ei.
Andrew: Nu vii acasă?
Eu: Nu aș vrea să o las pe Cristina singură. O să venim amândouă.
Andrew: Mâine ești din nou de gardă.
Eu: Am să mă descurc. Nu-ți fă probleme. îi zic și îi zâmbesc după ce îi las un mic sărut și plec spre Cristina
Cristina: Chiar rămâi?
Eu: Nu vreau să merg acasă.
Cristina: Îți dai seama că nu este niciun curs.
Eu: Știu. Dar mulțumesc de scuză. Nu mi-ar fi venit așa ceva prin cap.
Cristina: Am inventat multe scuze de astea numai pentru a rămâne pe aici.
Surâd și mergem cu dosarele spre subsolul spitalului. Ne așezăm pe unul din paturi și aceasta aruncă dosarul.
Eu: Vii des aici?
Cristina: Doar aici vin.
Eu: Eu mergeam pe acoperiș.
Cristina: Deci ce se petrece?
Rasuflu de câteva ori și încep să-i povestesc. Simt că pot avea încredere în ea și că nu mă va trăda.
Cristina: Și asta te necăjește? Ai făcut ceea ce trebuia. Nu ai vrut să-l rănești și el nu vrea să accepte asta.
Eu: Dar am și eu o parte din vină.
Cristina: Putea pur și simplu să nu-ți fie alături. Dar el a decis asta, nu tu. Putea să te lase singură. Nu e vina ta.
Eu: Unde ai fost până acuma?
Aceasta râde și se întinde pe pat la fel făcând și eu.
Cristina: Știi că dacă stăm mai mult de 2 ore ne înregistrează ca și cum am fi de gardă.
Eu: N-am mai stat eu atâtea ore la serviciu? Să înceapă distracția dacă tot e.
